La Mănăstirea Râmeț a fost lansat un volum dedicat Sf. Filotimia, mama Sf. Dometie cel Milostiv

Programul manifestărilor prilejuite de proclamarea locală a canonizării Sf. Cuv. Filotimia de la Râmeț au continuat la finele săptămânii trecute cu lansarea unui volum dedicat Sf. Filotimia, care a fost mama Sf. Cuv. Dometie cel Milostiv de la Râmeț, canonizat în 2024.

Cartea „Maternitatea sfințitoare – Sfânta Cuvioasă Filotimia, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț”, semnată de pr. conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural al Arhiepiscopiei Alba Iuliei și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a fost publicată la editura eparhială Reîntregirea.

Lansarea a fost moderată de pr. dr. Nicolae Aloman, inspector pentru Editură și tipărituri în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Au participat clerici din eparhie, obștea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, teologi și numeroși credincioși.

Despre sfântă și virtuțile ei

Volumul a fost prezentat de arhid. Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie din Alba Iulia. Foto: Radio Reîntregirea / Diac. Ștefan Bretoiu

Volumul a fost prezentat de arhid. conf. univ. dr. Răzvan Brudiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, care a prezentat virtuțile care au împodobit viața Sfintei Cuvioase Filotimia.

În continuare, pr. conf. univ. dr. Oliviu Botoi a prezentat zece principii care ar trebui să călăuzească demersul oricărui autor care își asumă dificila misiune de a scrie viața unui sfânt, subliniind că o astfel de lucrare presupune nu doar rigoare istorică și teologică, ci și discernământ duhovnicesc și o profundă responsabilitate eclezială.

Volumul prezintă informații inedite cu privire la viața și nevoințele Sfintei Cuvioase Filotimia, recunoscută drept ocrotitoare și model de viață duhovnicească pentru mamele creștine, familiile numeroase, familiile greu încercate și femeile văduve.

În câteva secțiuni dedicate, sunt prezentate cuvinte ale sfintei și rugăciuni adresate ei, precum și imagini inedite ale sfintei.

Gânduri și mărturii

Părintele Consilier Oliviu Botoi, autorul volumului, și arhim. Antonie Kătinean, duhovnicul Mănăstirii Râmeț, au vorbit despre volumul dedicat Sf. Filotimia vineri, 26 iunie 2026, la lansarea de la Mănăstirea Râmeț. Foto: Radio Reîntregirea / Diac. Ștefan Bretoiu

Prezent la eveniment, părintele prof. univ. dr. Constantin Coman, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, a remarcat importanța culturală și duhovnicească a momentului.

Părintele prof. dr. Nicolae Bolea a evocat personalitatea Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv, amintind în acest sens mai multe momente emoționante din perioada în care l-a cunoscut personal pe cel supranumit „Apostolul moților”.

La final, arhim. Antonie Kătinean, duhovnicul Mănăstirii Râmeț, a adresat cuvinte de apreciere și mulțumire părintelui Oliviu Botoi pentru efortul depus și le-a mulțumit celor implicați în organizarea evenimentului: arhid. Răzvan Brudiu și pr. Nicolae Aloman. La final, corul de maici al Mănăstirii Râmeț a cântat troparul Sfintei Cuvioase Filotimia.


Programul manifestărilor continuă luni cu Liturghia de hramul mănăstirii, care este urmată de proclamarea locală a canonizării Sf. Cuv. Filotimia de la Râmeț.

Vezi și:

Foto: Radio Reîntregirea / Diac. Ștefan Bretoiu


Știri recente