Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) propune introducerea sănătății orale și a prevenirii afecțiunilor stomatologice în curricula destinată elevilor de liceu, se arată într-un comunicat de presă.
Solicitarea a fost transmisă Ministerului Educației și Cercetării și urmărește includerea explicită a acestor teme în viitoarele conținuturi educaționale, încă din etapa de elaborare a programei.
Demersul CMSR este susținut de rezultatele Studiului Național privind starea de sănătate orală a românilor. Potrivit datelor citate de organizație, 66,3% dintre copiii și adolescenții cu vârsta de până la 17 ani prezintă carii dentare, în timp ce 35,2% au sângerări gingivale, iar 29,2% se confruntă cu probleme dento-maxilare.
Totodată, medicii stomatologi consideră că formarea unor deprinderi corecte de igienă și prevenție încă din perioada școlară poate contribui la reducerea riscului de apariție a afecțiunilor orale și a complicațiilor acestora.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România propune ca materia să abordeze, într-o formă adaptată vârstei elevilor, igiena orală, prevenirea cariilor și a afecțiunilor gingivale, alimentația și factorii de risc, precum și importanța controalelor stomatologice periodice.
Educația în sprijinul prevenției
Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Florin Lăzărescu, a explicat că educația pentru sănătate ar trebui să urmărească formarea unor comportamente preventive, nu doar transmiterea unor informații despre afecțiuni deja instalate.
„Integrarea sănătății orale într-o abordare mai largă a educației pentru sănătate poate constitui un demers cu impact real asupra prevenției și asupra formării unei generații mai bine informate și mai responsabile în ceea ce privește propria sănătate. Educația pentru sănătate trebuie să le ofere tinerilor instrumentele necesare pentru a preveni, nu doar informațiile de care au nevoie atunci când problemele sunt deja instalate”, a spus Florin Lăzărescu.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România și-a exprimat disponibilitatea de a pune la dispoziția Ministerului Educației și Cercetării expertiza medicilor stomatologi pentru elaborarea și validarea viitoarelor materiale educaționale.
De asemenea, instituția propune ca un reprezentant al organizației să facă parte din grupul de lucru sau de consultare care va contribui la elaborarea conținuturilor privind sănătatea orală, astfel încât acestea să fie fundamentate științific și adaptate nevoilor elevilor.
Inițiativa continuă un demers început de Colegiul Medicilor Stomatologi din România în septembrie 2024, când organizația a propus includerea sănătății orale în tematica programului „Școala Altfel”. Propunerea de atunci a beneficiat de susținerea Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în România și a Colegiului Medicilor din România.
Foto credit: Magnific





