Doctoranzi români din Marea Britanie au fost premiați pentru excelență academică
Doctoranzi români din Marea Britanie au fost premiați vineri pentru excelență academică în cadrul finalei competiției Premiile Sir George Iacobescu 2026. Evenimentul a fost organizat de Ambasada României în Regatul Unit. În deschiderea evenimentului, doamna…
Un nou centru social va fi construit în Câmpulung Moldovenesc: Va fi pus sub ocrotirea Sfintei Elisabeta de la Pasărea
Un nou centru social de zi destinat persoanelor vârstnice și vulnerabile va fi construit în municipiul Câmpulung Moldovenesc din județul Suceava, fiind pus sub ocrotirea Sfintei Elisabeta de la Pasărea. Lucrările au fost binecuvântate în…
IPS Iosif a participat la un pelerinaj în sudul Franței dedicat Femeilor Mironosițe
Parohia Română „Duminica Femeilor Mironosițe” din Marignane, Franța, a organizat, în perioada 24–26 aprilie, un pelerinaj în sudul țării, la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale. Evenimentul a fost…
Hram la Pitești în Duminica Mironosițelor: Arhiepiscopul Calinic a premiat o elevă olimpică la matematică
Biserica Găvana 4 Pitești, închinată Sfintelor Femei Mironosiţe, și-a sărbătorit duminică hramul. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului a oficiat Sfânta Liturghie și a premiat o elevă olimpică la matematică. Înaltpreasfinția Sa…
ASCOR București are o nouă conducere: Asociația își propune să apropie cât mai mulți tineri de Biserică
Asociația Studenților Creștini-Ortodocși din România, filiala București, are o nouă conducere. Președintele ASCOR București, Elena Țuțuianu, a declarat pentru Basilica.ro că își dorește ca asociația să aproprie cât mai mulți tineri de viața Bisericii. Elena…
Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei despre curajul mironosițelor: Ele au rămas lângă Iisus Hristos la cruce
Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei a evidențiat semnificația Duminicii Mironosițelor, subliniind curajul și credința lor: „În timp ce ucenicii s-au temut și au fugit, ele au rămas lângă Iisus Hristos la cruce și au…
Revărsați mireasma Cuvântului lui Dumnezeu în familie și în societate, a îndemnat Mitropolitul Ioan
„Iubite surori și iubiți frați! Fiți lumina lumii, fiți mângâiere. Revărsați mireasma Cuvântului lui Dumnezeu în familie și în societate”, a îndemnat duminică, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Mitropolitană…
PS Veniamin la o conferință despre familie în Rep. Moldova: Iubirea poate fi păstrată prin cultivarea virtuților creștine
„Iubirea și unitatea în familie pot fi păstrate și întărite prin cultivarea virtuților creștine, îndeosebi prin smerenie, credință și multă jertfelnicie, unite cu dragostea curată”, a subliniat sâmbătă Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud la…
PS Teofil Trotușanul: Inima femeii este mai deschisă și mai receptivă la mesajul divin
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a spus duminică, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, că „Inima femeii este mai deschisă și mai receptivă la mesajul divin”. Preasfinția…
Hram în Duminica Mironosițelor la o biserică din Galați: Arhiepiscopul Casian a subliniat lucrarea femeii în Biserică
Biserica „Sfântul Mucenic Antim” din Galați și-a sărbătorit hramul în Duminica Mironosițelor. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a subliniat lucrarea femeii în Biserică. Înaltpreasfinția Sa a subliniat legătura dintre mărturia femeilor…
Voluntari ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au plantat 15.000 de puieți într-o acțiune de împădurire
Voluntari ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au plantat sâmbătă 15.000 de puieți într-o acțiune de împădurire. Activitatea a avut loc în municipiul Curtea de Argeș. Printre participanți s-au aflat elevi, studenți și reprezentanți ai mai…
Simpozion interdisciplinar la Facultatea de Teologie din București despre relațiile interumane: Cum poți participa
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București organizează, în perioada 11–12 mai, Simpozionul național interdisciplinar „Valorile spirituale – temelie a valorilor umane”. Evenimentul, aflat la cea de-a cincea ediție, se va desfășura sub tema…
Patriarhia Română avertizează asupra consecințelor sociale și morale negative ale jocurilor de noroc
Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare referitoare la amploarea și impactul crescând al fenomenului jocurilor de noroc în societatea românească, fenomen care afectează nu doar viața personală, ci și echilibrul familiilor și comunităților. Practicile legate…
Arhiepiscopul Târgoviștei a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică: O boltă către cer
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a oficiat slujba de punere a temeliei pentru noua biserică din comuna Potlogi, județul Dâmbovița, despre care a spus că este o „boltă către cer”.…
PS Veniamin: Mironosițele sunt adevărate modele pentru femeile de astăzi
„Femeile mironosițe sunt adevărate modele pentru femeile de astăzi”, a spus duminică Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Palanca, Republica Moldova. Preasfinția Sa a subliniat că femeile creștine…
































