Stareța Mănăstirii Prodromița din Comandău a primit rangul de stavroforă la hramul așezământului
Maica stareță Valentina Cernea a primit duminică rangul de stavroforă din partea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, la hramul Mănăstirii „Maica Domnului Prodromița” din Comandău, județul Covasna. Preasfințitului Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie…
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului îndeamnă bolnavii să ceară rugăciunile celor din jur
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului i-a îndemnat duminică pe credincioși să se roage pentru cei bolnavi și pe cei bolnavi să ceară rugăciunile celor din jur. Învățătura a fost rostită în cadrul Sfintei Liturghii…
Gen. Paul Teodorescu, ctitor, pomenit la Mănăstirea Dintr-un Lemn: 45 de ani de la mutarea la Domnul
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat sâmbătă, la mănăstirea vâlceană Dintr-un Lemn, Parastasul pentru gen. Paul Teodorescu, la împlinirea a 45 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Miliarul este cel de-al…
Performanța unei echipe de robotică din Focșani a fost apreciată de Camera Reprezentanților din Texas
Performanța echipei de robotică AICitizens a Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani la Campionatul Mondial de robotică a fost apreciată printr-o rezoluție oficială a Camerei Reprezentanților din Texas, Statele Unite ale Americii. Echipa de…
Mitropolitul Andrei a slujit la hramul unicei mănăstiri din România ocrotită de Sfântul Paisie Aghioritul
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a slujit duminică la hramul Mănăstirii Pantocrator din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, unica din România ocrotită de Sfântul Paisie Aghioritul. Pornind de la Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum, Înaltpreasfinția…
Săptămâna în imagini: 6 – 12 iulie 2026
Fiecare săptămână aduce clipe de credință, rugăciune și comuniune, surprinse în imagini care vorbesc dincolo de cuvinte. Am adunat cele mai expresive fotografii într-un articol care vă invită să le descoperiți și să vă bucurați…
Cel de-al 86-lea Congres al Arhiepiscopiei SUA a avut loc la Philadelphia: Conferințe, slujbe și momente festive
Cel de-al 86-lea Congres al Arhiepiscopiei Statelor Unite ale Americii a avut loc la Philadelphia, Pennsylvania. Manifestarea a fost găzduită de Parohia „Sfânta Treime” din oraș. Evenimentul a reunit de vineri până duminică clerici și…
Comunitatea românească din vestul Danemarcei are propria biserică: PS Macarie a sfințit lăcașul de cult
Comunitatea românească din Ringkøbing-Skjern, aflată în vestul Danemarcei, are propria biserică, după ce lăcașul de cult a fost sfințit sâmbătă de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord. Preasfinția Sa a vorbit despre drumul parcurs…
PS Paisie Sinaitul: Dumnezeu a rânduit ca moaștele unui monah smerit să fie așezate în inima Capitalei
„Dumnezeu a rânduit ca moaștele unui monah smerit să fie așezate în inima Capitalei”, a subliniat luni Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, cu prilejul sărbătorii Aducerii…
Peste 350 de credincioși au participat la procesiunea cu Icoana Maicii Domnului Prodromița la Cocorăștii Grind, Prahova
Peste 350 de credincioși au participat sâmbătă la procesiunea cu Icoanei Maicii Domnului Prodromița desfășurată în localitatea Cocorăștii Grind din județul Prahova. Manifestările au debutat cu slujba Privegherii, săvârșită în biserica parohială. După slujbă, credincioșii…
Încercați să priviți în jurul vostru prin ochii lui Dumnezeu, a îndemnat PS Iachint de Pacific la Mănăstirea Radu Vodă
„Binecuvântați-i și nu-i blestemați pe toți! Nu judecați pe nimeni! Încercați să priviți în jurul vostru prin ochii lui Dumnezeu”, i-a îndemnat duminică Preasfințitul Părinte Iachint de Pacific, Arhiereul vicar al Episcopiei Australiei și Noii…
Binele de știut matinal: 5 știri într-un minut
Începe săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Sărbătoarea Aducerii moaștelor Sf. Dimitrie cel Nou la București: Ne-a ferit de multe primejdii, a spus PS Paisie Sinaitul „Puterea și prezența Sfântului Cuvios Dimitrie au…
Se împlinesc 81 de ani de la trecerea la Domnul a Protos. Vichentie Mălău: A fost unul dintre mentorii Sfântului Cleopa
Luni se împlinesc 81 de ani de la trecerea la Domnul a Protosinghelului Vichentie Mălău, unul dintre marii duhovnici ai Moldovei și mentor al Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria. S-a născut în data de…
Preotul asistent medical al unei secții de paliație din Brașov explică principala nevoie a pacienților: Să fie ascultați
Secția de Îngrijiri Paliative a Spitalului de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov s-a mutat anul trecut într-un sediu nou, cu toate dotările necesare. Deși încă nu funcționează la capacitate maximă, în așteptarea deblocării posturilor de…
Starețul de la Darvari: Poți să nu te simți fiu, dar Domnul Se luptă pentru tine ca pentru un fiu
Protos. Arsenie Irimiea, starețul Mănăstirii „Schitul Darvari” din București, a explicat duminică, de hramul sfântului așezământ, de ce Hristos îl numește fiu pe slăbănogul vindecat din Capernaum și de ce îi poruncește: „Ia-ți patul tău…
































