O zi dedicată tinerilor la Vaslui: Peste 550 de participanți se vor reuni pentru activități culturale și educative

Peste 550 de tineri din Episcopia Hușilor vor participa sâmbătă, la Vaslui, la activități culturale, educative și artistice, organizate sub tema „Cum să devin un erou al credinței”.

Programul va începe dimineața cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, de la ora 07:00, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiu.

Deschiderea oficială va avea loc la ora 10:30, în Parcul Copou, unde participanții vor lua parte la o conferință susținută de părintele Nicolae Dima, preot slujitor la Biserica „Sfântul Nicolae – Dintr-o Zi” din București.

Prelegerea va aborda tema curajului de a trăi credința în societatea contemporană și va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a Episcopiei Hușilor.

Ateliere și activități artistice

Începând cu ora 14:00, în parc vor fi organizate mai multe ateliere tematice, care includ sesiuni de dialog cu preoți, activități de prim ajutor, jocuri educative, precum și ateliere dedicate muzicii, dansului și prevenirii comportamentelor de risc.

Programul va continua de la ora 17:00 cu un spectacol tradițional susținut de artiste locale și un concert. La finalul zilei va avea loc o sesiune de feedback, urmată de închiderea oficială a manifestării.

Pentru buna desfășurare a programului vor contribui aproximativ 50 de voluntari. Acțiunea este organizată de Episcopia Hușilor, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și al Consiliului Județean Vaslui, prin Centrul Județean Cultural Vaslui.

Foto credit: Episcopia Hușilor


Știri recente