Arhiepiscopia Romanului și Bacăului va organiza în data de 2 septembrie Întâlnirea Micilor Ortodocși la Ansamblul de servicii social-medicale și educaționale Hârja, unde sunt așteptați aproximativ 200 de copii.
Participanții provin din centrele de zi ale eparhiei și vor beneficia de o zi dedicată rugăciunii, comuniunii, formării creștine și bucuriei de a fi împreună.
Programul va începe cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, împreună cu un sobor de preoți.
Tema centrală a întâlnirii o reprezintă cele 16 Sfinte Femei canonizate de Biserica Ortodoxă Română. Atelierele vor aborda modele de credință, curaj, familie, generozitate și viață duhovnicească, într-un format interactiv și adaptat vârstei participanților.
Vor urma festivitatea de premiere, oferirea ghiozdanelor cu rechizite și a materialelor catehetice, precum și o serie de ateliere dedicate copiilor.
Ziua se va încheia cu o excursie tematică la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Borzești și Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești.
Foto credit: Pexels





