În comuna Mosil din județul Maramureș a fost organizată o tabără internațioanlă pentru 30 de copii ucraineni afectați de război.
Tabăra a fost organizată în perioada 7-13 august în cadrul proiectului „Maramureș pentru Pace”, inițiat de senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, membru al Delegației Parlamentului României la Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), în parteneriat cu Rețeaua parlamentară APCE privind situația copiilor din Ucraina.
Timp de o săptămână, copii au luat parte la activități sportive, muzicale, creative și de cunoaștere, precum și momente destinate sprijinului emoțional. Participanții au fost însoțiți pe parcursul taberei de o echipă multidisciplinară formată din psihologi, asistenți sociali, profesori, traducători și voluntari.
Un gest creștinesc de a face bine

Reuniunea de evaluare a taberei a avut loc joi, în cadrul unei vizite de studiu a Rețelei parlamentare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind situația copiilor din Ucraina. La întâlnire au participat parlamentari, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor din România și Ucraina, specialiști și parteneri ai proiectului.
Mesajul Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a fost transmis de arhimandritul Casian Filip, vicar administrativ al eparhiei, care a transmis binecuvântarea și gândul de apropiere față de copiii greu încercați de război. Fiecare participant la tabără a primit din partea părintelui o iconiță și daruri.
Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș a evidențiat și dimensiunea spirituală a întâlnirii: „Într-un Maramureș în care credința face parte din identitatea noastră, cred că este firesc să ne amintim că este un gest creștinesc să facem bine și că nu trebuie să uităm asta. Uneori, pacea începe și printr-un copil care zâmbește din nou”.
În cadrul manifestării, Grupul Psaltic „Theologos”, condus de Denis Damaschin Sulițanu și manageriat de diaconul Silviu Dănuț Pop, a interpretat mai multe cântări patriotice împreună cu solistele Iulia Vlad, Andreea Ghițiu și Gabriela Ardusătan.
„Copiii sunt mai veseli”
Inițiatorul proiectului a vorbit despre schimbările observate în rândul celor 30 de copii: „I-am văzut la începutul acestei săptămâni venind cu povești pe care niciun copil nu ar trebui să le poarte și i-am văzut astăzi mai deschiși, mai veseli, legați unii de alții prin prietenii și experiențe comune”.
În cadrul reuniunii de la Moisei a fost proiectat și filmul oficial al taberei, „Maramureș pentru Pace – O săptămână de speranță”, care a prezentat experiențele trăite de copii, activitățile desfășurate și prieteniile formate pe parcursul șederii.
Un alt moment simbolic al proiectului a fost plantarea unui „Copac al Păcii”, la care au participat copiii ucraineni și Olena Khomenko, membră a Radei Supreme a Ucrainei, a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și președinta Rețelei APCE privind situația copiilor din Ucraina.
Foto credit: Facebook / Cristian Niculescu Țâgârlaș





