Programul național „Viața la țară” va sprijini gospodăriile țărănești să valorifice patrimoniul cultural și natural
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat legea de înființare a Programului național „Viața la țară”. Acesta are ca obiectiv promovarea și valorificarea patrimoniului cultural, tradițional și natural din mediul rural prin sprijinirea gospodăriilor țărănești, informează…
A început Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin de la lași: Prin rugăciune și cântare, Îl cunoaștem pe Domnul
Cea de-a 19-a ediție a Masterclass-ului Internațional de Cânt Bizantin a debutat luni în sala „Iustin Moisescu” din Ansamblul Mitropolitan Iași, reunind profesori, cercetători, protopsalți și cursanți din mai multe țări. La deschiderea evenimentului, Preasfințitul…
IPS Casian a sfințit o biserică din jud. Brăila: Lăcașul de cult a primit al treilea hram închinat Sf. Dimitrie cel Nou
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a sfințit luni biserica Parohiei Tichilești 2 din județul Brăila. Cu acest prilej, lăcașul de cult a primit al treilea hram, Aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la…
PS Iustin a sfințit capela mortuară a Parohiei Bicaz din Maramureș
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a sfințit duminică noua capelă mortuară a Parohiei Bicaz din județul Maramureș. Preasfinția Sa a evidențiat importanța noii capele pentru viața comunității și a amintit că aceasta face…
Mitropolitul Irineu a resfințit o biserică din Gorj: Dumnezeu a binecuvântat şi a zidit casa aceasta prin mâinile noastre
Mitropolitul Irineu al Olteniei a resfințit duminică biserica din localitatea Vladimir, județul Gorj, cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva: „Dumnezeu a binecuvântat şi a zidit casa aceasta prin mâinile noastre”. Programul a continuat cu Sfânta Liturghie,…
PS Siluan către românii unei parohii din nordul Italiei: Obișnuiți-i pe copii de mici să ceară iertare
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, i-a îndemnat duminică pe credincioșii Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din San Damiano d’Asti, aflată în nordul Italiei, să cultive iertarea în familie: „Obișnuiți-i pe copii de mici să ceară iertare.…
Ajută la nevoie: Asociația „Sf. Hristofor” și ASCOR București organizează o colectă pentru persoanele vulnerabile
Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor” și Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România, filiala București, organizează o colectă în perioada 12 iulie – 7 august pentru persoanele vulnerabile. Acțiunea face parte din campania „Ajută…
PS Varlaam Ploieșteanul a dăruit icoana Sfântului Dumitru Stăniloae parohiei din Freiburg im Breisgau
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a dăruit duminică icoana Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae comunității românești din Freiburg im Breisgau, Germania. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia românească „Sfântul Mina” din…
Muzeul Național al Țăranului Român celebrează 120 de ani de la înființare printr-un proiect aniversar
Muzeul Național al Țăranului Român din București a celebrat luni 120 de ani de la înființare. Cu prilejul aniversării, instituția a anunțat organizarea proiectului „Experimentând cu trecutul. 120 de ani de patrimoniu și reinventare”. Într-un…
Binele de știut matinal: 5 știri într-un minut
Nu știi de unde să începi astăzi? Ți-am pregătit o selecție de 5 știri ca să fii informat în mai puțin de un minut. PS Paisie Sinaitul: Dumnezeu a rânduit ca moaștele unui monah smerit…
IPS Ioachim a vorbit despre evlavia credincioșilor față de Icoana Maicii Domnului Prodromița
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a vorbit despre Icoana Maicii Domnului Prodromița duminică după Sfânta Liturghie, oficiată la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Din sobor au făcut parte Arhim. Nectarie Eftime,…
Oameni destoinici, care iubesc Biserica: Episcopul Caransebeșului a binecuvântat lucrările de la o parohie ucraineană
Episcopul Lucian al Caransebeșului a binecuvântat duminică lucrările de înnoire realizate la parohia ucraineană Zorile din județul Caraș-Severin. „Sunt oameni destoinici, oameni care iubesc Biserica și trebuie să trăim pe mai departe în dragoste și…
Mii de Acatiste ale Sf. Dimitrie cel Nou sunt distribuite în penitenciarele din Arhiepiscopia Bucureștilor
Binecuvântarea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou ajunge, în perioada 13-14 iulie 2026, în penitenciarele din Arhiepiscopia Bucureștilor, sub forma unui pelerinaj cu un veșmânt care a acoperit moaștele sfântului. De asemenea, 7.000 de acatiste ale…
Mitropolitul Antonie al Basarabiei a prezidat prima ședință a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului
Luni, a doua zi după întronizarea ca Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Întrunirea s-a…
PS Andrei a slujit la hramul mănăstirii covăsnene Prodromița
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit duminică la hramul Mănăstirii „Maica Domnului Prodromița” din Comandău, județul Covasna. La slujbă au participat credincioși din Comandău și din localitățile învecinate, veniți să cinstească icoana…
































