Slovacia: Un soldat român din Al Doilea Război Mondial a fost înhumat în cel mai mare cimitir militar românesc din Europa
Rămășițele unui soldat român din Al Doilea Război Mondial, descoperite pe teritoriul Slovaciei, au fost înhumate cu onoruri militare la Cimitirul Central al soldaților Armatei Regale Române din Zvolen, cel mai mare loc de odihnă…
Procesiune cu moaștele Sfintei Arghira la unica parohie românească din Istanbul
Sfânta Muceniță Arghira a fost cinstită joi la Biserica „Sfânta Muceniță Paraschevi” din cartierul Hasköy, unica parohie românească din Istanbul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ștefan, Mitropolit de Kallipolis și Madytos (Patriarhia…
Ziua Tineretului este serbată anual în data de 2 mai: Rolul tinerilor în viața Bisericii
În fiecare an, în data de 2 mai, românii serbează Ziua Tineretului. Sunt organizate și promovate activități sociale, culturale, artistice și sportive, care vizează domeniile de interes ale tineretului. Potrivit legii din 2004 care a…
144 de ani de la nașterea protopopului martir Aurel Munteanu: În slujba Bisericii și a poporului român
Sâmbătă se împlinesc 144 de ani de la nașterea protopopului martir Aurel Munteanu. A sprijinit crearea de instituții care să afirme și să ocrotească identitatea națională și spirituală a românilor și și-a dat viața pentru…
Mesajul de condoleanţe al Patriarhului Daniel la slujba de înmormântare a domnului Ioan Lăzărescu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanțe vineri, la slujba de înmormântare a domnului Ioan Lăzărescu, fost primar al comunei Bara din județul Timiș. „Domnul Ioan Lăzărescu a fost…
Arhiepiscopul Ștefan al Ohridei și Macedoniei de Nord a primit în vizită grupul de pelerini condus de IPS Teofan
Preafericitul Părinte Ștefan, Arhiepiscopul Ohridei și al Macedoniei de Nord, a primit miercuri, la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Gorno Nerezi, un grup de pelerini condus de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei. Înaltpreasfinția Sa este…
Bucuria de a alege viața: Întâlnirea anuală a mamelor ajutate de Arhiepiscopia Iașilor în perioada sarcinii
Mamele ajutate prin Programul „Praesidio” al Arhiepiscopiei Iașilor, dedicat femeilor însărcinate aflate în dificultate, s-au întâlnit marți pentru a împărtăși bucuria maternității. Evenimentul „Jurnalul fericirii materne”, organizat de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a…
PS Macarie și Principele Radu al României au participat la o expoziție la Stockholm despre moștenirea lui Brâncuși
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord și Principele Radu al României au participat miercuri la Stockholm, la vernisajul unei expoziții dedicate lui Constantin Brâncuși, eveniment organizat în contextul împlinirii a 150 de ani de…
PS Paisie Sinaitul a întâmpinat un grup de pelerini francofoni: Diversitatea culturală devine bogăție în Ortodoxie
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a întâmpinat vineri la Palatul Patriarhiei un grup de pelerini ortodocși francofoni. „Ortodoxia este un spațiu al întâlnirii, al comuniunii și al iubirii, în care diversitatea culturală devine…
Pelerinaj în Europa: Racla cu moaștele Sf. Gheorghe Pelerinul a ajuns în Ungaria
Racla cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul a ajuns joi la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria, în cadrul unui pelerinaj în mai multe țări europene. Sfintele moaște au fost întâmpinate de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei,…
Sfintele femei vor fi evocate în cadrul unui simpozion internațional organizat la Iași
Sfintele femei vor fi evocate, în perioada 11-12 mai, la un simpozion internațional organizat la Iași, de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae”. În cadrul evenimentului, organizat la Muzeul Mitropolitan, vor fi abordate și…
Femeile și copiii, cei mai afectați de traficul de persoane: Peste 700 de victime înregistrate în ultimul an în România
Femeile și copiii rămân cele mai vulnerabile categorii în fața traficului de persoane, potrivit unei analize realizate de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), care arată că peste 700 de victime au fost identificate…
Episcopia Canadei aniversează un deceniu de la înființare printr-o serie de evenimente culturale și religioase
Episcopia Canadei aniversează anul acesta un deceniu de la înființare. Cu această ocazie, în perioada 8-10 mai, se va desfășura o serie de evenimente religioase și culturale. Manifestările vor avea loc la Catedrala „Sf. M.…
Radio Renașterea aniversează 27 de ani de activitate: A fost înființat de Mitropolitul Bartolomeu Anania
În data de 1 mai, Radio Renașterea aniversează 27 de ani de activitate. Postul de radio al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înființat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu…
Oaspeți de la Patriarhia Ecumenică, în vizită la Patriarhia Română
În ziua de joi, 30 aprilie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit, la Reședința Patriarhală, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Emanuel, Mitropolitul de Calcedon (Patriarhia Ecumenică), însoțit de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Aetios Nikiforos,…
































