Un sobor de preoți de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor a sfințit sâmbătă o troiță construită în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” din București, lângă paraclisul care deservește instituția medicală.
Din soborul condus de Părintele Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, au făcut parte Părintele Valentin Gabriel Mănăilă, slujitor al paraclisului, precum și alți preoți de caritate din eparhie.
Programul liturgic a început cu Sfânta Liturghie, urmată de un Parastas pentru membrii comunității, pacienții și cadrele medicale care au trecut la Domnul, apoi de slujba de Sfințire a apei și de Sfințirea troiței. Au participat membrii comunității paraclisului și lucrători din spital.
„Evenimentul s-a înscris în agenda de evenimente misionare și slujiri a anului 2026”, a relatat Părintele Alin Nica. „Obiectivul a fost de a extinde patrimoniul liturgic al paraclisului și de a constitui o formă de mărturie în spital.”
De ce a fost aleasă ziua de 1 august

Data de 1 august a fost aleasă deoarece în această zi se face pomenirea Scoaterii Sfintei Cruci la Constantinopol.
În timpul verii, când epidemiile erau mai frecvente, o părticică din Sfânta Cruce era scoasă din tezaurul imperial și purtată în procesiune prin oraș, pentru sfințirea locurilor și ocrotirea credincioșilor. Apoi, între 1 și 14 august, aceasta era așezată spre cinstire în Bazilica Sfânta Sofia.
În aceeași zi începe și Postul Adormirii Maicii Domnului (1–14 august), iar în biserici se săvârșește adesea și Sfințirea cea mică a apei, numită și Aghiasma mică, a mai explicat coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Sursa foto: Pr. Alin Nica






