Mănăstirea „Schimbarea la Față a Domnului” din Sita Buzăului, județul Covasna, și-a sărbătorit joi hramul. „Fiți autentici și lăsați să lucreze în voi iubirea Mântuitorului Iisus Hristos”, i-a îndemnat Mitropolitul Laurențiu al Ardealului pe credincioși.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului, împreună cu Episcopii Andrei al Covasnei și Harghitei și Nestor al Devei și Hunedoarei.
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a explicat că Schimbarea la Față a avut loc înainte de Pătimirile Domnului pentru a-i întări pe ucenici în credință și pentru a le descoperi adevărata identitate a lui Hristos.
„Schimbarea la Față n-a fost doar o schimbare a înfățișării Sale, ci a fost o transfigurare totală a ființei Sale, care a fost cuprinsă de lumină, o lumină atât de puternică ce a prevestit lumina Învierii”.
„Firea omenească a Mântuitorului Iisus Hristos s-a îndumnezeit total. Firea dumnezeiască a înrâurit-o atât de mult încât a îndumnezeit-o. Firea îndumnezeită a Fiului este prototipul pe care trebuie să-l urmăm noi ca să ajungem la starea de desăvârșire”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Creați după chipul lui Dumnezeu

Mitropolitul Ardealului a evidențiat legătura dintre praznicul Schimbării la Față și viața duhovnicească, arătând că fiecare creștin este chemat să conlucreze cu harul lui Dumnezeu.
„Noi suntem creați după chipul lui Dumnezeu și avem posibilitatea să ajungem la asemănare cu Dumnezeu, iar la asemănarea cu Dumnezeu nu ajungem decât printr-o conlucrare a noastră cu harul dumnezeiesc”.
„Când iei lumina din biserică și ți-ai aprins candela sufletului tău, mergând acasă și la lucru, dai lumină fără să vrei și împărtășești și celorlalți bucuria de a fi în Biserica lui Hristos”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei a săvârșit rânduiala binecuvântării strugurilor, tradiție specifică praznicului Schimbării la Față a Domnului, după care a adresat un cuvânt de mulțumire, exprimându-și recunoștința față de Mitropolitul Laurențiu, Episcopul Nestor, clerului, obștii monahale, autorităților, ctitorilor, binefăcătorilor și pelerinilor prezenți la sărbătoare.
Mănăstirea din Sita Buzăului

Mănăstirea „Schimbarea la Față a Domnului” din Sita Buzăului a fost întemeiată în anul 1997, la inițiativa preotului paroh Florin Tohănean și a familiei Maria și Gheorghe Muscalu, care a donat terenul pe care a fost construit așezământul, cu binecuvântarea Mitropolitului Ioan al Banatului, pe atunci Episcop al Covasnei și Harghitei.
În anul 2000, părintele Ghenadie Trif a fost trimis să întemeieze aici o mănăstire de maici, iar din toamna anului 2001 stareță este maica Loida Ramona Iovănesc.
Piatra de temelie a actualei biserici din cărămidă a fost pusă în anul 2002, prima Sfântă Liturghie fiind săvârșită în decembrie 2004. În anii următori au fost construite corpul de chilii, paraclisul de iarnă și clopotnița, iar pictura în frescă a început în 2007 și a fost realizată în stil neobizantin de pictorul Vasile Buzuloi.
De-a lungul timpului, mănăstirea a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din zonă, adunând la hram mii de credincioși din întreaga țară. În anul 2009, așezământul monahal a primit vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, însoțit de Mitropolitul Laurențiu și de mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei





