Comunitatea din satul natal s-a alăturat Episcopului Veniamin, care și-a pomenit părinții după trup mutați la Domnul
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a poposit marți în satul natal, Puhoi, din raionul Ialoveni al Republicii Moldova, unde s-a rugat pentru odihna sufletelor părinților după trup, Părintele Ioan și preoteasa Evdochia. Ierarhul a…
Mănăstirea Rohia a sărbătorit un secol de viață monahală: Manifestări religioase și culturale
Mănăstirea Rohia din județul Maramureș a marcat luni împlinirea a 100 de ani de viață monahală printr-o serie de manifestări religioase și culturale. Manifestările au debutat cu slujba de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte…
Mitropolitul Antonie a amintit la Orhei misiunea comună a Bisericii și Administrației: Slujesc omul, familia, comunitatea
„Preotul slujește oamenilor încredințați lui de Dumnezeu, iar orice faptă care întărește comunitatea devine o lucrare spre folosul întregului popor”, a subliniat Mitropolitul Antonie al Basarabiei marți, când s-a întâlnit cu clericii și cu reprezentanții…
Festivalul de Carte Veche de la Mănăstirea Bogdana a readus în atenția publicului patrimoniul scris al Bisericii
Festivalul de Carte Veche, organizat duminică la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți, județul Suceava, a readus în atenția publicului patrimoniul scris al Bisericii prin conferințe, lansări de carte și prezentarea unor valoroase tipărituri bisericești. Evenimentul a…
Banca de Alimente Moldova a donat 3,5 tone de cireșe comunităților din Episcopia Basarabiei de Sud
Banca de Alimente Moldova a donat recent 3,5 tone de cireșe proaspete comunităților din Episcopia Basarabiei de Sud. Fructele au ajuns în 13 parohii din raioanele Cahul, Cantemir și Leova ale Republicii Moldova. Fructele au…
Sf. Pantelimon cinstit la Spitalul din Șimleu Silvaniei: Avem nevoie de medici care să iubească
Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon a fost cinstit luni și la Parohia care funcționează în incinta Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei, județul Sălaj. Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a oficiat…
Misiunea Socială Diaconia organizează un eveniment în sprijinul adolescentelor aflate în situații de risc
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei organizează vineri seară un atelier de dezvoltare personală care are ca obiectiv susținerea adolescentelor găzduite în apartamentului social al organizației din Chișinău. Evenimentul se adresează doamnelor în căutare de…
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului reprezentată la întâlnirea națională a furnizorilor de servicii sociale
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a fost reprezentată luni la întâlnirea națională a furnizorilor de servicii sociale de pr. Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar, și Bianca Negoiță, coordonatoarea Centrului de recuperare și…
Comoara inimii: Ce învață copiii la școala de vară a parohiei din satul natal al Sf. Visarion de la Lainici
Parohia Secuieni din județul Bacău desfășoară, în perioada 27-31 iulie, Școala de Vară „Comoara inimii”, care își propune să contribuie la dezvoltarea duhovnicească, dar și socială a tinerilor din satul natal al Sf. Visarion de…
Copii și tineri din România, Republica Moldova și diaspora s-au reunit într-o tabără organizată de o parohie nemțeană
Tabăra „Dăruind vei dobândi!” a reunit, în perioada 23-26 iulie, peste 300 de copii, tineri, preoți, profesori și voluntari din România, Republica Moldova și diaspora, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Filioara, județul…
114 ani de la nașterea Părintelui Nicolae Steinhardt: Aruncat în temniță de regimul comunist, L-a descoperit pe Hristos
Se împlinesc 114 ani de la nașterea Părintelui Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai cunoscuți mărturisitori ai credinței ortodoxe din perioada regimului comunist, scriitor, eseist și monah al Mănăstirii Rohia. Nicolae Steinhardt s-a născut la…
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud își cinstește ocrotitorul
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud își cinstește miercuri ocrotitorul, pe Sf. Mc. Veniamin. Preasfinția Sa s-a născut în 11 iunie 1975 la Puhoi, în raionul Ialoveni al Republicii Moldova, în familia preotului Ioan și…
Ziua Imnului Național al României: „Deșteaptă-te, române!”, simbol al libertății și al demnității naționale
România sărbătorește miercuri Ziua Imnului Național. Cântecul patriotic „Deșteaptă-te, române!”, care a devenit imn de stat în 1990, este unul dintre simbolurile fundamentale ale statului român, alături de drapel, stemă și sigiliul statului. Ziua a…
Binele de știut matinal: 5 știri într-un minut
Revenim cu selecția zilnică de 5 știri esențiale din ziua precedentă. Începe și astăzi dimineața cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri: Două săptămâni de curățire spirituală Postul Adormirii…
Constantin Săftoiu, un asiduu sprijinitor al bisericilor și mănăstirilor, a fost prohodit de trei ierarhi și numeroși stareți
Episcopul Macarie al Europei de Nord a oficiat marți, împreună cu Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul și cu Episcopul vicar Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Sfânta Liturghie și slujba Înmormântării pentru domnul Constantin…
































