Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri: Două săptămâni de curățire spirituală
Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri și se va încheia în 14 august, în ajunul praznicului. Timp de două săptămâni, credincioșii sunt chemați la post, rugăciune și curățire spirituală. De regulă, se lasă sec în…
Sf. Paraschevi Romana cinstită la biserica din Salina Târgu Ocna
Biserica din Salina Târgu Ocna, aflată la 240 m sub pământ, și-a cinstit a doua ocrotitoare, pe Sf. Mc. Paraschevi din Roma. Utrenia și Sfânta Liturghie au fost oficiate de un sobor de preoți condus…
Biblioteca Metropolitană București a deschis un hub de educație digitală
Biblioteca Metropolitană București a deschis CompassHub în zona Piața Iancului, un nou spațiu de educație digitală gratuită, destinat copiilor, tinerilor, adulților și seniorilor. Spațiul poate fi folosit gratuit de ONG-uri, școli, cadre didactice și formatori…
PS Teofil Trotușanul a sfințit piatra de temelie a Schitului Lapoș, un așezământ monahal reînființat
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a sfințit luni piatra de temelie pentru biserica unui așezământ monahal recent reînființat în eparhie: Schitul Lapoș din județul Bacău. Ziua a început cu…
A fost sfințită biserica Schitului „Sf. Pantelimon” de pe Transfăgărășan
Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului și Episcopul Siluan al Ungariei au oficiat Sf. Liturghie luni, la Schitul „Sf. Pantelimon” de pe Transfăgărășan. Slujba a fost precedată de Sfințirea bisericii așezământului monahal, oficiată de Părintele…
Nou hram la o parohie maramureșeană: A fost pusă sub ocrotirea Sf. Martiri Brâncoveni
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a resfințit duminică biserica Parohiei Tămășești din comuna Ariniș, județul Maramureș, după lucrările de renovare realizate în ultimii trei ani. Cu acest prilej, ierarhul a acordat comunității un…
Misiunea parohiei românești din Bonn: Credincioși din mai multe naționalități s-au convertit la Ortodoxie
Activitatea misionară desfășurată în cadrul parohiei românești din Bonn, Germania, a condus la convertirea la Ortodoxie a mai multor credincioși de diferite naționalități. Persoane din Germania, Italia, Republica Moldova, Turcia, Maroc și Columbia au ales…
Patriarhul Daniel, mesaj de condoleanțe: Constantin Săftoiu a fost sprijinitor al bisericilor și model de părinte creștin
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe marți, la înmormântarea domnului Constantin Săftoiu, despre care a amintit că a sprijinit numeroase biserici și mănăstiri și a fost un model de părinte creștin.…
FOTO: Proiectul „Săptămâna în imagini” al Agenției de știri Basilica împlinește 8 ani și 400 de ediții
Proiectul „Săptămâna în imagini” al Agenției de știri Basilica marchează săptămâna aceasta o dublă aniversare: opt ani de la lansare și publicarea ediției cu numărul 400. Inițiat în iulie 2018, proiectul prezintă, în fiecare zi…
Orașul Pantelimon și-a cinstit ocrotitorul: Hram la biserica unde se află moaște de la fosta Mănăstire „Sf. Pantelimon”
Orașul Pantelimon, situat pe malul lacului cu același nume din județul Ilfov, și-a cinstit ocrotitorul luni, la Biserica „Sf. Nicolae” din localitate, unde se păstrează moaștele sfântului aflate odinioară în patrimoniul fostei Mănăstiri „Sf. Pantelimon”.…
PS Varlaam Ploieșteanul s-a întâlnit cu ambasadoarea Albaniei în România: Posibilități de colaborare academică și spirituală
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, s-a întâlnit marți cu ambasadoarea Albaniei în România, Enkeleda Mërkuri, la Palatul Patriarhiei. În cadrul întrevederii au fost discutate posibilități de colaborare academică și spirituală între Biserica Ortodoxă…
Biserica Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc: Evenimentele de hram au culminat cu Sf. Liturghie în cinstea ocrotitorului
Biserica „Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc” și-a cinstit luni ocrotitorul. Evenimentele cultural-religioase dedicate hramului au început sâmbătă, cu aducerea în pelerinaj a unui fragment din moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.…
Tinerii Nepsis UK vor participa la un pelerinaj și program de voluntariat spiritual în insulele Mull și Iona
Tinerii Nepsis UK vor participa, în perioada 17-24 august 2026, la un pelerinaj și program de voluntariat spiritual la mănăstirile de pe insulele Mull și Iona din Scoția. Pe parcursul săptămânii, tinerii vor participa la…
Proiectul eparhial „Copilărie și credință”: PS Ignatie a vizitat o tabără de care au beneficiat 85 de copii
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a vizitat sâmbătă o tabără de care au beneficiat 85 de copii din comuna Pogonești, județul Vaslui. Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului eparhial „Copilărie și credință”, în perioada…
Mitropolitul Banatului a binecuvântat lucrările de restaurare de la cea mai veche parohie din Timișoara
Mitropolitul Ioan al Banatului a binecuvântat duminică lucrările de renovare și pictura restaurată a Parohiei Fabric din Timișoara, care aniversează anul acesta două secole de existență, fiind cea mai veche parohie românească din Timișoara. Înaltpreasfințitul…































