Alexandru Boboc

Osemintele hatmanului Luca Arbore au fost reînhumate la Mănăstirea Arbore, la peste 500 de ani de la moartea sa

Alexandru Boboc

PS Iachint de Pacific: Hristos poate fi pentru noi fie piatră de poticnire, fie temelie tare a vieții

Alexandru Boboc

Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită în Basarabia: Ne descoperă biruința vieții în Hristos

Alexandru Boboc

Mâna dreaptă a Sf. Vasile cel Mare, adusă din Grecia la hramul Catedralei din Alexandria, spre binecuvântarea credincioșilor

Alexandru Boboc

PS Varlaam Ploieșteanul despre Pilda lucrătorilor răi: Via reprezintă lumea întreagă creată de Dumnezeu

Alexandru Boboc

Patriarhul Daniel: Dumnezeu dorește ca oamenii să împlinească voia Lui în mod liber

Alexandru Boboc

PS Paisie Sinaitul: Dumnezeu nu renunță la promisiunea de mântuire, dar îi corectează pe cei care uită că via nu le aparține

Alexandru Boboc

PS Varlaam Ploieșteanul își sărbătorește ocrotitorul spiritual

Alexandru Boboc

Procesiune pe străzile Alexandriei: Cerem ocrotirea lui Dumnezeu și a sfinților pentru noi și pentru așezările în care trăim

Alexandru Boboc

Programul slujirii ierarhilor în Duminica a 13-a după Rusalii

Alexandru Boboc

Peste un milion de români își serbează onomastica de Sfântul Alexandru

Alexandru Boboc