Preoteasa Natalia Corlean a descoperit, încă din primii ani de slujire alături de soțul ei, cât de mult pot schimba viața unei familii oamenii unei parohii. Ajunși într-un sat despre care știau foarte puține, au întâmpinat greutăți, au legat prietenii și au învățat să se încreadă în ajutorul lui Dumnezeu.
În interviul acordat în cadrul rubricii #vinereapentruviață, doamna Natalia vorbește despre începuturile vieții de soție și preoteasă, despre oamenii care au ajutat-o să crească și despre implicarea în viața comunității. Împărtășește, totodată, ceea ce îi dă putere în familie și în slujirea celorlalți: o relație vie cu Dumnezeu.
Alexandra Nadane: Care au fost bucuriile și provocările începuturilor vieții de soție și preoteasă?
Natalia Corlean: Au fost multe provocări. Slavă Domnului, înainte de a fi preoteasă, am avut patru ani în care să învăț să fiu soție. Dar tot eram foarte tineri când am mers în parohie – aveam 26 de ani.
Era un sat în care am pășit pentru prima dată abia după ce numirea fusese făcută, iar hirotonia și instalarea erau deja programate. Eram doi tineri născuți și crescuți la oraș, care ajungeau într-o parohie despre care știau foarte puține. În primul an am locuit într-o casă cu toaleta în curte, iar biserica nu mai avusese paroh de doi ani și acest lucru se simțea. Apoi, la scurt timp, ne-am trezit implicați într-un proces de retrocedare a bisericii… și au urmat multe alte provocări.
Dar, privind în urmă, văd harul incredibil pe care l-am simțit lucrând. Dumnezeu a lucrat cu noi până în cele mai mici detalii. Ne-a dat oameni, ne-a deschis drumuri, ne-a întărit atunci când nu știam ce să facem și ne-a arătat, pas cu pas, că nu eram singuri. După 12 ani, când a trebuit să plecăm, Buciumul era casa noastră, iar oamenii din parohie, familia noastră.
Cred că aceasta a fost cea mai mare bucurie a începuturilor: să descoperim, în mijlocul tuturor neputințelor noastre, că Dumnezeu poate lucra și cu doi oameni foarte tineri și nepregătiți pentru toate câte aveau să vină.
A.N.: Ce modele au contribuit la formarea dumneavoastră pe parcursul vieții?
N.C.: Nu pot să zic că am avut modele în sensul strict, adică oameni pe care să-mi fi dorit să-i imit sau să devin asemenea lor. Dar am întâlnit mulți oameni care m-au inspirat și mi-au fost de folos în devenirea mea. Dintre aceștia, aș aminti trei persoane care m-au influențat pe termen lung.
În formarea mea de bază, profesorul meu de franceză din liceu, domnul Pantilimon Cornea, a avut un rol determinant: de la el am învățat să iubesc lectura și cultura.
Mult mai târziu, când eram deja preoteasă de vreo zece ani, am întâlnit-o pe doamna preoteasă Anișoara Opre de la Cinciș – o sursă de inspirație, curaj și putere pentru mine.
Maica Siluana a avut, însă, un loc aparte în formarea mea. Am cunoscut-o încă din studenție și toate conferințele, cursurile și seminariile pe care le-am făcut cu ea și cu maicile din obștea ei m-au ajutat să rezolv multe probleme interioare și să mă eliberez de multe poveri. Cred că, fără această experiență, nu aș fi avut același curaj să încep activitățile cu copiii și, mai târziu, cu tinerii.
Și, desigur, peste toate aceste modele, este prezența constantă și iubitoare a părintelui nostru duhovnic, care ne-a purtat prin prăpăstiile vieții. Iar la baza tuturor cred că sunt rugăciunile bunicii mele. Cumva, Dumnezeu a lucrat în viața mea prin fiecare dintre acești oameni, în diverse etape ale vieții, punând la timpul potrivit câte ceva de care aveam nevoie.
A.N.: Faceți voluntariat de decenii. Ce vă motivează și ce vă dă putere în momentele grele?
N.C.: Cred că a dărui este una dintre cele mai mari bucurii ale vieții. Și, cum nu pot dărui prea multe lucruri materiale, am descoperit că pot dărui din timpul meu, din prezența mea, din energia mea – prin organizare, implicare, prin a fi acolo unde este nevoie. Pentru mine, această dăruire este esențială pentru a simți sensul și bucuria vieții.
Eu nu am găsit în această viață o bucurie mai mare decât aceea de a te dărui. „Dăruind vei dobândi” este un motto pentru mine. Și, de fapt, cred că aceasta este vocația vieții omului: să fie aproape de semenii săi, să le fie sprijin și să construiască împreună cu ei comunități. Avem un Dumnezeu care este Treime în Unime, de la care am primit chemarea de a deveni asemenea Lui.
Desigur, există și momente grele, când pare că nimic nu mai are sens sau că totul a fost degeaba. Dar, cumva, Dumnezeu a lucrat mereu astfel încât, la momentul potrivit, să apară semne că nu e chiar degeaba. Iar prin îndrumarea duhovnicului sau a altor oameni de la care am cerut sfat, am mers înainte, încercând să învăț de fiecare dată ceva din perioadele de criză.
A.N.: Ce ține împreună în viața de zi cu zi doi soți care sunt implicați în mod constant în foarte multe activități misionare și sociale?
N.C.: Aș zice mai degrabă „Cine”, nu „ce”. Pentru că răspunsul e: Dumnezeu. Doar trăind cu El toate, chemându-L pe El în toate, am primit puterea de a trece prin toate. El e Iubirea și doar conectați la El putem învăța să iubim cu adevărat și putem fi iubire pentru celălalt. Atâta timp cât ne hrănim din același Izvor, Dumnezeu, găsim și drumul unul către celălalt.
A.N.: Organizați activități pro-viață în parohie de mai mulți ani. Ne puteți împărtăși o mărturie care v-a impresionat?
N.C.: Nu suntem atât de activi în acest domeniu pe cât ne-am dori. Încercăm însă să cultivăm o atitudine de deschidere față de darul vieții.
Ca mărturie, cred că cel mai mult m-a impresionat faptul că, în urma atelierelor despre relații pe care le-am ținut cu tinerii, câțiva dintre ei au îndrăznit să își exprime părerea, cu argumente raționale, în cadrul unor discuții la clasă. Pentru mine, a fost un semn că ceea ce discutăm împreună nu rămâne doar în spațiul întâlnirilor noastre, ci îi însoțește și în viața de zi cu zi.
A.N.: Dacă ar fi să transmiteți un mesaj unei tinere care intră acum în viața de preoteasă sau unei familii tinere de preot, care ar fi lucrul esențial pe care ați dori să îl știe?
N.C.: Până acum câțiva ani, bibliografia despre slujirea preotesei era aproape inexistentă. Azi, slavă Domnului, avem mai multe resurse la dispoziție. Dar, poate mai important decât orice carte, avem o comunitate vie: există grupuri de preotese organizate atât la nivel local, cât și internațional, prin Grupul „Sfânta Nona”, unde ne bucurăm de întâlniri online lunare, dar și de întâlniri față în față. Este de mare folos și aduce multă bucurie această comuniune între surorile preotese, în care ele pot împărtăși situații de viață, pot găsi luminare și sprijin reciproc.
Și, ca să mă întorc la ceea ce cred că ar fi cel mai important pentru o preoteasă aflată la început de drum, i-aș spune să fie vie și prezentă, căutând să cultive permanent relația ei personală cu Dumnezeu. Când trăiești toate cu El, într-o relație vie, atunci primești putere, primești bucurie și găsești prilej de creștere chiar și în provocările și durerile vieții.
Dacă centrul universului meu este soțul sau copiii sau cariera sau comunitatea sau orice altceva, inevitabil voi ajunge, la un moment dat, în crize existențiale. Soțul este și el om aflat pe Cale, copiii vor pleca din cuib, cariera se va încheia, oamenii ne vor dezamăgi uneori…
Dar dacă centrul vieții mele este Domnul, atunci toate celelalte relații ale mele se vor așeza într-o altă lumină. Soțul, copiii, comunitatea, munca – toate vor fi trăite în prezența lui Dumnezeu și în relație cu El. Nu voi mai cere oamenilor sau lucrurilor să-mi dea ceea ce numai Dumnezeu poate să-mi dăruiască. Când Îi fac loc lui Dumnezeu în viața mea, El mă poate face împreună-lucrătoare cu El: să iubesc cu iubirea Lui, să mângâi cu mângâierea Lui și să duc puțină lumină acolo unde este nevoie de ea.
Scurtă biografie: Natalia Corlean (n. în 1978) a studiat Teologie–Litere, cu specializare în limba franceză, la Facultatea de Teologie din Sibiu și a urmat un master în Comunicare și Relații Publice. Este căsătorită de 26 de ani cu părintele Marius Corlean, alături de care se implică în viața comunității Bisericii „Sf. Nicolae” din Făgăraș, ctitorie a Sfinților Brâncoveni. Coordonează proiecte pentru copii, tineri și familii și contribuie la formarea și sprijinirea preoteselor prin întâlniri, conferințe și scrieri dedicate slujirii lor.
Foto: Arhiva personală
