La Mănăstirea Caraiman din Bușteni, județul Prahova, a început luni o nouă ediție a Congresului Național Catehetic „Hristos Împărtășit Copiilor”, care anul acesta are tema „Studiul Scripturii – izvor de viață liturgică și misiune pastorală”.
Până în 22 octombrie, 50 de responsabili cu cateheza din întreaga Patriarhie Română – inclusiv din diaspora și din eparhiile din jurul frontierelor – vor face schimb de experiență și vor discuta despre elaborarea unui Ghid al catehetului.
Discuțiile despre ghid au avut loc marți, fiind moderate de Pr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal la Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române.
„S-a format o echipă de lucrări din fiecare mitropolie, astfel încât, până la jumătatea anului viitor, să putem avea niște propuneri concrete”, a declarat, pentru Trinitas TV, Pr. Mihai Pavel, inspector patriarhal la Sectorul Teologic-Educațional al Administrației Patriarhale.
Alte teme de discuție
Pe agendă mai figurează modele de bună practică în desfășurarea catehezelor, resurse pentru studiul biblic în parohii și repere pentru un program unitar de lectură și explicare a Sf. Scripturi, precum și definitivarea conceptului pentru Concursul Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, ediția 2026-2027.
În privința concursului național, Pr. Bogdan Racu, Inspector pentru Învățământ și Cateheză la Arhiepiscopia Iașilor, a menționat că participanții caută „care este cea mai potrivită tematică și cea mai bună abordare în a duce aproape de copii, de tineri, învățători de credință pe subiect potrivit pentru toate eparhiile”.
Schimb de experiență util

Părintele consilier eparhial Vasile Manică de la Departamentul Învățământ al Arhiepiscopiei Chișinăului a apreciat schimbul de experiență al specialiștilor din diverse țări și regiuni, deoarece oferă posibilitatea punerii în practică a unor metode testate de alții.
„Spre deosebire de predarea religiei din România, care este o disciplină din trunchiul comun în curriculum, în Republica Moldova este un alt specific al predării religiei, sunt foarte puține școli în care se predă religia, iar posibilitatea catehetului de a preda în școlile parohiale reprezintă un factor foarte important”, a explicat el pentru Trinitas TV.
Pr. Nicolae Budui, consilier eparhial la Departamentul Catehetic al Episcopiei Italiei, a afirmat că-și dorește să împărtășească din experiența catehizării în diaspora. El a menționat că implicarea tinerilor în lucrul cu alți tineri și copii este foarte utilă.
„Avem nevoie de tineri, ei sunt foarte inventivi, vorbesc pe limba copiilor și nădăjduim că ei sunt viitorul activității catehetice în parohii”, a spus consilierul eparhial.
Catehizarea familiei și mesaje țintite către tineri
La capitolul de bune practici, Părintele inspector Mihai Ciucur de la Departamentul Tineret al Episcopiei Caransebeșului a adus în discuție câteva teme importante, între care catehizarea familiei și importanța diferențierii livrării mesajului catehetic în funcție de context.
„Cred că acesta este marele câștig: că ne așezăm la masă cu toții, teoreticieni și practicieni, și cădem de acord cu privire la un numitor comun al felului în care ar trebui să arate cateheza noastră adresată unei generații de copii și tineri complet diferită, în 2026, chiar față de ultimii cinci ani”, a spus Pr. Mihai Ciucur.
„De aceea, cred că este esențial pentru noi, ca și Biserică, să învățăm să vorbim pe limba tinerilor, dar să păstrăm mesajul catehetic nealterat și aceasta cred că este marea provocare a viitorului Ghid catehetic.”
Din delegația Episcopiei Caransebeșului a făcut parte și Anita Radics, lucrător de tineret la Centrul Eparhial din Caransebeș și membră ATOR Banatul de Munte.
„Cred că ceea ce este cel mai important este conturarea acestei strategii comune, pentru ca să reușim cu toții să lucrăm în mod unitar, dar și să ne aducem contribuția la un instrument care să fie util pentru tineri, pentru că activitatea aceasta catehetică este foarte complexă, cel puțin din punctul meu de vedere, care lucrez cu tinerii și cu copiii în fiecare zi”, a spus ea.
Alte subiecte discutate
Pe parcursul congresului, mai mulți invitați din lumea academică vor susține prezentări pentru participanți.
Arhim. asist. univ. dr. Chiril Lovin, pr. lect. univ. dr. Cosmin Pricop – decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, pr. conf. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, Pr. Petru Moga și Pr. dr. Victor-Lucian Georgescu vor susține prezentări pe teme precum lectura și interpretarea Scripturii, predică și cateheză, Biblia și formarea spirituală.
Lucrările vor include și o analiză a rezultatelor Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși 2026 de la București.
















