IPS Irineu: Omul credincios are o delicatețe sufletească
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a slujit duminică la Biserica „Sfânta Treime” din Sighișoara, județul Mureș, unde a subliniat: „Omul credincios are o delicatețe sufletească și o atracție minunată spre tot ce este…
Moaștele Sfinților Calinic și Gheorghe de la Cernica vor fi duse la hramul Parohiei Sitaru din Ilfov
Fragmente din moaștele Sfinților Calinic și Gheorghe de la Cernica vor fi duse în pelerinaj în Parohia Sitaru din Ilfov cu ocazia hramului. Manifestarea va avea loc între 14 și 16 august, având în centru…
Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia a fost cinstit în biserica unde a slujit mai bine de 50 de ani
Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia a fost cinstit sâmbătă în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Călărași, locul în care a slujit mai bine de 50 de ani. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul…
PS Lucian a sfințit paraclisul principal al Mănăstirii Nera
Episcopul Lucian al Caransebeșului a sfințit duminică paraclisul „Buna Vestire” din incinta Mănăstirii Nera. La slujbă au participat peste 1.000 de credincioși și pelerini veniți din Banatul Montan, dar și din alte părți ale țării.…
Credința este cea care îl deschide pe om către lucrarea lui Dumnezeu, spune Arhiepiscopul Varsanufie
„Credința este cea care îl deschide pe om către lucrarea lui Dumnezeu”, a subliniat duminică Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. Înaltpreasfinția Sa a explicat că întâlnirea omului cu Hristos începe…
Doar după ce crezi că Dumnezeu te poate ajuta, vei putea păși pe acest drum al înnoirii, spune PS Iachint de Pacific
„Doar după ce crezi că Dumnezeu te poate ajuta, doar atunci vei putea păși pentru prima dată pe acest drum al înnoirii și al mântuirii”, a subliniat duminică Arhiereul vicar Iachint de Pacific al Episcopiei…
Mitropolitul Laurențiu: Ca să fim credincioşi faţă de Dumnezeu, trebuie să fim ascultători faţă de El
„Credinţa în adevăratul Dumnezeu nu este simpla mărturisire şi simpla declaraţie că există Dumnezeu, pentru că El există şi fără să credem noi. Ca să fim credincioşi faţă de Dumnezeu, trebuie să fim ascultători faţă…
Patriarhul Daniel îl felicită pe Mitropolitul Laurențiu de ziua onomastică și de aniversarea a trei decenii de arhierie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis luni un mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul zilei onomastice și a aniversării a 30 de ani de arhierie. „Vă felicităm pentru…
Săptămâna în imagini: 3 – 9 august 2026
Vă prezentăm o selecție de imagini din lumea ortodoxă care surprind momente de rugăciune, sărbătoare și comuniune, precum și chipuri și locuri care dau mărturie despre viața Bisericii în această săptămână. Cea mai apreciată…
Zilele Parohiei Precista din Bacău: Nimeni să nu se simtă orfan dacă este cu Dumnezeu, spune IPS Ioachim
„Nimeni să nu se simtă orfan dacă este cu Dumnezeu și fiu al Bisericii”, a subliniat duminică Arhiepiscopul Ioachim al Romanului și Bacăului, cu prilejul Zilelelor Parohiei „Precista” din municipiul Bacău. Pornind de la pericopa…
Mitropolitul Teofan la resfințirea unei biserici din Piatra-Neamț: Loc în care creștinul este chemat să se nască
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a resfințit duminică Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Mărăței al municipiului Piatra-Neamț. Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a explicat importanța lăcașului de cult ca „loc în care creștinul…
Părintele Constantin Galeriu trecea la viața veșnică în urmă cu 23 de ani
Părintele Constantin Galeriu trecea la viața veșnică în urmă cu 23 de ani. A fost unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici și predicatori români ai secolului al 20-lea, fiind supranumit „Predicatorul de foc”. S-a născut…
Binele de știut matinal: 5 știri într-un minut
Începe săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul României: Credința puternică, rugăciunea stăruitoare și postul deplin alungă demonii „Credința puternică, rugăciunea stăruitoare și postul deplin alungă demonii”, a subliniat duminică Preafericitul Părinte Patriarh…
Mitropolitul Laurențiu își sărbătorește ocrotitorul spiritual
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, îşi sărbătorește luni ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Mucenic Laurenţiu arhidiaconul. Înaltpreasfinția Sa s-a născut în data de 12 octombrie 1947, în Sâmbăta de Sus, județul Brașov, primind la Botez numele…
Palatul Universității din București și-a recăpătat simbolurile distruse în bombardamentele din 1944
Palatul Universității din București și-a recăpătat simbolurile distruse în bombardamentele din 1944, după ce vulturul regal și cei doi grifoni au fost reinstalați sâmbătă pe frontonul clădirii. Universitatea din București (UB) a anunțat că reinstalarea…
































