„Această duminică ne arată că sfinții sunt rodirile Duhului Sfânt în Sfânta Biserică. Pogorârea Duhului Sfânt în lume are ca scop întemeierea Bisericii lui Hristos și, în același timp, sfințirea oamenilor care cred în El”, a spus duminică Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul „Duminica Tuturor Sfinților”…
În Duminica Sfinților Români, Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a binecuvântat cu agheasmă spațiul liturgic al bisericii din Cania, raionul Cantemir al Republicii Moldova, și a oficiat prima Liturghie din acest lăcaș de închinare, cu prilejul hramului comunității. „Este o mare binecuvântare că acest sfânt lăcaș are ca ocrotitori pe Toți Sfinții Români. Ei…
Un sobor de clerici condus de Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, a oficiat vinerea trecută o slujbă în memoria zecilor de mii de basarabeni și nord-bucovineni deportați de ocupanții sovietici în perioada 1941-1951. Evenimentul a marcat 85 de ani de la începutul primului val de deportări. Din cauza condițiilor meteo, rugăciunea a fost oficiată…
Ziua Națională a Memoriei Victimelor Mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost marcată luni prin rugăciune la București, la inițiativa Asociației Victimelor Mineriadelor din România 1990-1991. Sub conducerea Părintelui Consilier Florin Ionică de la Sectorul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare al Arhiepiscopiei Bucureștilor, un sobor de clerici a oficiat slujba Parastasului la troița din Piața…
Osemintele unor deținuți politici din timpul regimului comunist au fost descoperite în cimitirul din Agaua, județul Brăila. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oficiat sâmbătă o slujbă de pomenire la situl arheologic din localitate în memoria victimelor. Demersul arheologic a dus la identificarea a 23 de noi rămășițe pământești ale unor…
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Bucium, unde a subliniat: „Să-i urmăm pe sfinți și să-i chemăm în rugăciunile noastre”. Alături de prăznuirea Tuturor Sfinților Români, au fost sărbătoriți și Sfinții Athoniți, deoarece așezământul a fost ctitorit de călugării athoniți Nifon și Nectarie. „Dumnezeu…
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei l-a hirotesit duminică protosinghel pe ieroschim. Ioan Șișmanian, duhovnicul Schitului Cerebuc de pe Muntele Ceahlău, jud. Neamț. Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de un Parastas pentru Mihai Eminescu, la 137 de ani de la trecerea la Domnul a Poetului Național. În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Teofan…
Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a efectuat sâmbătă o vizită la Mănăstirea Eroilor de la Țiganca „Înălțarea Domnului” din satul Stoianovca, Republica Moldova. Înaltul demnitar român a fost întâmpinat de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, împreună cu obștea monahală a așezământului, ridicat în apropierea Cimitirului de Onoare al Ostașilor Români de la…
Arhimandritul Ioan de la Hurezi a fost evocat la un simpozion național, la trei secole de la trecerea sa la Domnul. Evenimentul a fost organizat la Mănăstirea Hurezi de către Arhiepiscopia Râmnicului. Manifestarea a reunit vineri istorici, teologi, profesori și specialiști în patrimoniu, care au analizat moștenirea spirituală și culturală lăsată de fostul stareț. În…
Părintele Iustin Pârvu a fost pomenit sâmbătă la Mănăstirea Petru Vodă, la 13 ani de la trecerea sa la Domnul. Episcopul Ignatie al Hușilor a evocat un îndemn al marelui duhovnic, subliniind că „noi suntem chemați să ne umplem sinele nostru de Hristos”. La slujba de pomenire, oficiată de Preasfinția Sa la mormântul părintelui Iustin…
„Sărbătoarea de astăzi este și o chemare pentru fiii poporului român, mulți dintre ei răspândiți departe de țara lor, de a nu uita menirea lor de creștini și de români”, a spus duminică Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” din Capitală cu ocazia hramului.…