„Omul puternic nu este cel autosuficient, care le poate și le rezolvă pe toate, ci omul care Îi lasă spațiu lui Dumnezeu și are încredere că El poate să facă minuni în viața sa”, a subliniat duminică Episcopul Benedict al Sălajului la Catedrala Episcopală din Zalău.
Preasfinția Sa a atras atenția asupra dorinței omului contemporan de a controla tot ce se întâmplă în jurul său.
„În Evanghelie (n.r. din Duminica a 9-a după Rusalii) avem de-a face cu oameni profesioniști, cu pescari care știau mersul apei, și cu toate acestea există o zonă importantă pe care ei nu o pot stăpâni. Domnul le dă această lecție și nouă, celor care avem impresia că le putem coordona și prevedea pe toate. Există, din fericire, o zonă importantă pe care nu o putem stăpâni, pentru ca să ne putem raporta corect la Dumnezeu”.
Ierarhul a subliniat că este nevoie ca omul să înțeleagă că nu se descurcă singur, chiar dacă este foarte bun în ceea ce face.
Panica denaturează realitatea
Preasfințitul Părinte Benedict a explicat că frica îl împiedică pe om să vadă realitatea și să recunoască ajutorul lui Dumnezeu.
„Panica denaturează realitatea. Era Hristos acolo, dar pentru că le era frică, ei nu reușeau să-L vadă pe Hristos. În general, când omul este panicat, nu mai reușește să citească realitatea corect. O citește mult mai grav decât este sau nu mai este în stare să vadă soluția care se află lângă el”.
„Apostolul Petru Îl privește pe Domnul, Îl aude vorbind și începe să meargă pe apă. Cât timp privirea lui este ațintită spre Domnul, merge înainte. În momentul în care se uită în stânga și în dreapta, vede valurile și începe să se scufunde, pentru că nu mai are privirea îndreptată spre Hristos”, a spus Preasfinția Sa.
În contextul societății actuale, Preasfinția Sa a atenționat asupra consumului de știri alarmante din diferite surse.
„Avem toate șansele ca, după ce stăm o jumătate de oră pe internet sau la știri, să ne panicăm și să nu mai vedem soluția, pentru că ne uităm la valurile și la provocările din jurul nostru și nu mai suntem în stare să privim cu ochii ațintiți spre Cel care poate să ne ajute”.
Criza – o șansă
În partea finală a predicii, Episcopul Sălajului i-a îndemnat pe credincioși să trateze încercările ca pe șanse de a se apropia de Dumnezeu, având răbdare.
„Să fim sinceri înaintea Domnului, zicând: Doamne, nu mă descurc singur. Scapă-mă! Dacă suntem sinceri, dacă suntem smeriți și strigăm cu toată ființa noastră spre Domnul, El ne va prinde de mână”.
Preasfinția Sa a încheiat: „Aceasta este rugăciunea acestei duminici: Să stăm înaintea Domnului cu sinceritate, să-I cerem ajutorul și să avem nădejdea că Domnul ne va prinde pe fiecare în parte de mână și ne va da stabilitatea și bucuria vieții de care avem atâta nevoie”.
Foto credit: Episcopia Sălajului





