Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 27 aprilie 2019, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special. Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00)…
„Dumnezeu are oameni aleşi în toate locurile”, a spus Episcopul vicar Timotei Prahoveanul la Capela Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR) de Ziua Jandarmeriei Române. „Este frumos să vezi că unul dintre jandarmi aprinde lumânările, altul bate toaca şi pregăteşte cele necesare pentru slujbă şi chiar unii dintre ei prezenţi adeseori la slujbele care se…
În omilia rostită la finalul slujbei Canonului cel Mare oficiate miercuri seară în Catedrala Patriarhală, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a explicat că „va trebui să privim la Sfântul Andrei Criteanul şi să urmăm exemplul smereniei şi pocăinţei lui”. „Chiar dacă suntem străini şi purtăm cum nu ar trebui veşmântul acesta preţios al smereniei care poate…
La ședința Adunării generale a Asociației Casa de Ajutor Reciproc a clericilor și salariaților bisericești (C.A.R.) din Arhiepiscopia Bucureştilor, desfăşurată joi, au fost înaintate noi propuneri de îmbunătăţire în beneficiul membrilor. Propunerile au fost analizate după prezentarea raportului de activitate pe anul 2018. Şedinţa a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei…
Şaisprezece teologi au susţinut luni Examenul de capacitate preoţească la Centrul de formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București. Comisia de evaluare a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Această preocupare a Arhiepiscopiei Bucureştilor de a organiza examene de capacitate preoţească vorbeşte despre dragostea faţă de cuvintele Evangheliei care trebuie…
„Sărbătoarea Naşterii Domnului ne descoperă iubirea nesfârşită şi mai presus de înţelegere a lui Dumnezeu faţă de oameni”, a spus Patriarhul României în prima zi de Crăciun. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, în prezenţa a sute de credincioşi care au venit să sărbătorească prin rugăciune Naşterea Domnului nostru Iisus…
Sute de credincioşi şi-au luat luni rămas bun de la Părintele Nicolae Bordaşiu care a fost depus la Biserica Sfântul Silvestru din Capitală. Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. După serviciul religios, Episcopul Timotei Prahoveanul a dat citire mesajului…
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor au oficiat vineri slujba Sfintei Liturghii la hramul Mănăstirii Radu Vodă din Capitală. Unul din hramurile aşezământului monahal este dedicat Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, pomenit anual în 9 noiembrie, cunoscut ca un mare făcător de minuni.…
Trei ierarhi au sfinţit duminică biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Acoperământul Maicii Domnului” din cartierul Boiștea, localitatea Dărmănești, Protopopiatul Moinești. Soborul slujitor a fost format din Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Piatra de temelie a…
Începând de joi, în Parohia bucureșteană Brâncuși slujbele se vor oficia în noua Biserică ce a fost binecuvântată prin stropirea cu apă sfințită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. În prezenţa a numeroşi credincioşi, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a sfințit și racla unde este așezat un fragment din moaștele Sfântului Ioan Rusul, precum și crucile…
22 clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor susțin marți, 9 octombrie 2018, examenul de selecționare în mediul urban pentru Capitală și Ploiești. Comisia de examinare este prezidată Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a explicat care sunt criteriile de accedere la acest examen: „Examenul invită preoți ai Arhiepiscopiei Bucureștilor care au cel puțin cinci…