Începând de astăzi, în Parohia Brâncuși slujbele se vor oficia în noua Biserică

Începând de joi, în Parohia bucureșteană Brâncuși slujbele se vor oficia în noua Biserică ce a fost binecuvântată prin stropirea cu apă sfințită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. 

Eoiscopul vicar Timotei Prahoveanul la binecuvântarea Bisericii Sf. Ioan Rusul-Brâncuși. Foto Credit: Mircea Florescu / Basilica.ro

În prezenţa a numeroşi credincioşi, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a sfințit și racla unde este așezat un fragment din moaștele Sfântului Ioan Rusul, precum și crucile care au fost amplasate pe noua biserică ce are hramurile Sfântul Ioan Rusul și Acoperământul Maicii Domnului.

Preasfinţitul Părinte Timotei binecuvântând biserica Parohiei Brâncuşi. Foto Credit: Mircea Florescu / Basilica.ro

În cuvântul rostit, ierarhul a evidenţiat activitatea misionară deosebită desfăşurată timp de aproape un deceniu de Părintele paroh Costel Burlacu pentru ca proiectul înălţării lăcaşului de cult să devină realitate.

„În numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, aducem cuvinte de recunoștință și prețuire pentru această frumoasă lucrare Părintelui Costel Burlacu” care a depus eforturi deosebite „pentru a construi biserica, clopotnița, grădiniţa de lângă biserică”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei.

Potrivit Preasfinţiei Sale, Pr. Costel Burlacu, Parohul bisericii şi Protopop la Protoieria Sector 6 Capitală, şi-a concentrat eforturile în cei aproape zece ani „ca locul acesta să fie mai întâi o biserică vie, o biserică a sufletelor care și-au îndreptat către acest loc nădejdile, rugăciunea, dragostea față de Dumnezeu și care s-au apropiat de El în mod deosebit în această perioadă”.

Totodată, Părintele Episcop s-a rugat lui Dumnezeu pentru răsplata „tuturor celor care s-au ostenit” la construcţia bisericii.

În semn de mulțumire pentru eforturile depuse la ridicarea bisericii, Preasfințitul Părinte Timotei i-a oferit Pr. Costel Burlacu, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

Episcopul vicar Timotei Prahoveanul înmânând ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” Părintelui Costel Burlacu. Foto Credit: Mircea Florescu / Basilica.ro

De asemenea, Emilia Dobranici, soția ctitorului principal al noului locaș de cult, Mircea Ion Dobranici, a fost distinsă cu Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”.

Sfințirea locului şi aşezarea pietrei de temelie a bisericii Parohiei din cartierul bucureştean Brâncuși s-a făcut în data de 12 februarie 2008, iar în data de 3 octombrie 2010 a avut loc slujba de târnosire a demisolului bisericii.

Puteţi vizualiza mai multe imagini de la eveniment în Galeria Foto.

Foto Credit: Mircea Florescu / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente