Mănăstirea Sihla din județul Neamț invită pelerinii la sărbătoarea Sfintei Teodora. Programul hramului debutează marți. În ajunul praznicului Schimbării la față a Domnului, va fi oficiată slujba Privegherii de la ora 18:00. Sfânta Liturghie va fi săvârșită la „Biserica dintr-un lemn”, după miezul nopții. Miercuri, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat, duminică, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, că rostul activității social-filantropice a creștinului este cultivarea iubirii, nu cultivarea imaginii personale. Patriarhul României a explicat, în cuvântul de învățătură, că binele trupesc este precedat de binele sufletesc și că înainte de a…
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a slujit, duminică, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Vorbind pe marginea fragmentului evanghelic citit în această duminică, PS Paisie Sinaitul a spus că azi, „noi suntem mulțimile din Evanghelie. Și noi am venit să-L întâlnim pe Hristos-Domnul, am venit să-L rugăm să ne vindece pe noi și pe…
Canonizarea Sfinților Iraclie și Alexandru din Basarabia a fost proclamată local, duminică, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, Republica Moldova. Momentul solemn a avut loc la finalul Sfintei Liturghii oficiată de Mitropolitul Petru al Basarabiei, împreună cu un sobor de ierarhi din care au făcut parte: Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos,…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj la proclamarea locală a Sfinților Iraclie și Alexandru din Basarabia, care a avut loc duminică la Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, Republica Moldova. Preafericirea Sa a evidențiat jertfa și mărturisirea de credință a celor doi sfinți în vremea prigoanei comuniste. „Sfântul Cuvios Mărturisitor Iraclie…
Centrul de Recuperare Medicală „Buna Vestire” din Brașov, un proiect social, realizat în parteneriat de către Arhiepiscopia Sibiului și Primăria Brașov, a fost inaugurat joi. Potrivit Mitropoliei Ardealului, slujba de binecuvântare a fost săvârșită de un sobor de preoți, în frunte cu părintele Cristian Vaida, Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Părintele vicar a spus că acest…
Proclamarea locală a canonizării Sfinților Iraclie și Alexandru din Basarabia a avut loc la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, Republica Moldova. Evenimentul a fost transmis live de Trinitas TV. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Petru al Basarabiei, împreună cu un sobor de ierarhi din care au făcut parte: Arhiepiscopul Casian…
În contextul comentariilor apărute în spațiul public, referitoare la achiziții imobiliare realizate de Biserica Ortodoxă Română în străinătate, dorim să facem următoarele precizări oficiale, din partea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale: 1. Legitimitatea și obiectivele fondurilor Finanțările provenite din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DPRP) au fost solicitate și utilizate, în…
Elevii români au obținut patru medalii de aur la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în Bolivia, potrivit Ministerului Educației și Cercetării. „Rezultat istoric pentru România la Olimpiada Internațională de Informatică: patru medalii de aur! (…) Este cel mai bun rezultat obținut de România la această competiție, aflată la cea de-a 37 ediție. IOI s-a desfășurat…
Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat sâmbătă slujba de înmormântare a arhidiaconului Ioan Caraza, la Biserica Șerban Vodă din Capitală, conform Ziarului Lumina. Prof. univ. dr. Ioan Caraza a trecut la Domnul în noaptea de joi, 31 iulie, la vârsta de 84 de ani. La slujbă au participat apropiați, ucenici, colegi și…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanțe la înmormântarea Arhidiaconului Ioan Caraza. Preafericirea Sa a evidențiat smerenia care l-a caracterizat pe părintele Ioan Caraza, subliniind că ales să rămână în treapta diaconiei, neacceptând niciodată hirotonia întru preot, deși i s-a propus în repetate rânduri. „Părintele Profesor Arhidiacon Ioan Caraza rămâne în…
În Duminica a opta după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei…
Mănăstirea Chiajna-Giulești din Sectorul 6 al Capitalei își va serba marți unul dintre ocrotitori, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Programul sărbătorii va debuta încă din ajun cu slujba privegherii, oficiată de la ora 17:00. De sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Mănăstirea are…
În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a început a cincea ediție a proiectului denumit „Comorile Satului”. Evenimentul este inițiat de Fundația „Dosoftei Mitropolitul” și organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Arhiepiscopia, informează Trinitas TV. Scopul principal al proiectului este sprijinirea copiilor și tinerilor cu vârste între 8 și 17 ani, proveniți din medii defavorizate…
„Sfântul Proroc Ilie este unul dintre cei care nu au cunoscut moartea, pentru că el, după cum ne spune Sfânta Scriptură, a fost înălțat la Ceruri”, a spus Episcopul vicar Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la Mănăstirea Ulmu din Republica Moldova. Preasfinția Sa se află în Republica Moldova pentru a participa la proclamarea…
Consiliul General al Municipiului București a aprobat un proiect care prevede instalarea unor sisteme moderne de informare în timp real a călătorilor în stațiile de transport public. Investiția este estimată la aproape 178 de milioane de lei, TVA inclus, informează Agerpres. Proiectul face parte din inițiativa „Sistem ITS Integrat Smart&Green Mobility pentru regiunea București-Ilfov” și…
Tabăra din pridvorul satului, desfășurată între 26-29 iulie în localitatea Săveni din județul Ialomița, a adunat peste 250 de tineri din comunitățile vecine. Manifestarea a debutat cu un Te Deum și cu un cuvânt de bun-venit din partea părintelui Protopop de Fetești, Marian Pătărlăgeanu, cel care a deschis oficial cea de-a V-a ediție. Activități sportive…
Peste 200 de copii din Parohia Mălușteni, Protopopiatul Bârlad (județul Vaslui), s-au bucurat de activități care au îmbinat credința, știința și recreația, în cadrul evenimentului „Tabăra din satul meu”, organizat în localitate de părintele Dragoș Dimofte, preotul paroh al comunității. Potrivit Episcopiei Hușilor, desfășurat pe durata a trei zile, evenimentul a reunit copii și tineri,…
Credincioșii și pelerinii din toată țara sunt așteptați la Hramul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, în zilele de 4 și 5 august, eveniment ce deschide mai multe zile de sărbătoare în județul Neamț. Biserica de la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamț a fost ridicată ca un omagiu adus Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la…
Arhim. Ilarion Argatu, unul dintre cei mai iubiți duhovnici români și mărturisitor în perioada regimului comunist, s-a născut în data de 2 august 1913, în localitatea Valea Glodului, județul Suceava. Ioan, după numele primit la botez, s-a născut într-o familie numeroasă. Tatăl său, Alexandru, a fost primar în comuna Valea Glodului timp de 16 ani.…