Piatra de temelie pentru biserica Parohiei Goranu din Râmnicu Vâlcea a fost sfințită sâmbătă. Noul lăcaș de cult l-a primit ocrotitor pe Sfântul Gavriil Georgianul, recent înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodor, Mitropolit de Akhaltzike și Tao Klarjeti din Biserica Ortodoxă a Georgiei și Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
Mitropolitul Teodor și-a manifestat bucuria de a vedea ridicându-se la Râmnicu Vâlcea un lăcaș închinat Sfântului Cuvios Gavriil Georgianul, mărturisind că l-a cunoscut personal pe sfânt.
De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Teodor a evidențiat că sfinții sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru întreaga Biserică, iar cinstirea lor comună îi apropie pe credincioși și face vizibilă unitatea Bisericii Mântuitorului Hristos.
Sfântul Cuvios Gavriil Georgianul
S-a născut în data de 26 august 1929 la Tbilisi, capitala Georgiei, primind la botez numele Goderdzi. Încă din copilărie a manifestat o puternică înclinație spre viața duhovnicească, construindu-și în grădina familiei o mică biserică împodobită cu icoane pe care le salva de la distrugere în perioada regimului ateu.
Pentru incendierea unui portret cu Lenin în timpul unei manifestații publice organizate de autoritățile comuniste, a fost condamnat și internat șapte luni într-un spital de psihiatrie. După eliberare și-a continuat slujirea, asumându-și cu răbdare suferințele și persecuțiile îndurate din cauza credinței sale.
Ultima parte a vieții și-a petrecut-o la Mănăstirea Samtavro. A trecut la viața veșnică în data de 2 noiembrie 1995.
Biserica Ortodoxă Georgiană l-a canonizat în anul 2012, iar doi ani mai târziu moaștele sale au fost descoperite și așezate spre închinare în biserica cu hramul Schimbarea la Față din cadrul Mănăstirii Samtavro.
















