16 sfinți tămăduitori sărbătoriți în noiembrie (I)

Luna noiembrie ne aduce în atenție 16 sfinți la care credincioșii pot găsi atât ajutor pentru vindecare trupească și sufletească, dar și exemple pentru a trece mai ușor prin încercările societății actuale.

În acest articol sunt prezentate pe scurt viețile a 8 sfinți din prima parte a lunii noiembrie, interesante din perspectiva faptului că au trăit provocările secolului XX, au trecut prin mari greutăți, dar și-au sfințit viețile și îi ajută la rândul lor pe credincioși.

Pentru a facilita parcurgea listei de sfinți, am împărțit-o în două articole. Vă prezentăm prima parte a selecției.

Sf. Cosma și Damian din Asia – 1 noiembrie

Sfinții Cosma și Damian erau doi frați din Efes, Asia Mică, care au trăit în secolul al IV-lea.

Aceștia au fost crescuți în spiritul credinței creștine de mama lor evlavioasă, Teodota. Au studiat mai multe științe, dar au ales să practice medicina. În paralel, au urmat misiunea apostolilor, aceea de a propovădui Evanghelia. Au primit darul de a alunga duhurile necurate și de a vindeca bolile fără a folosi leacuri, ci doar rugăciunea și numele lui Hristos.

Îi tămăduiau pe toți oamenii, indiferent de condiție socială, fără a cere nimic în schimb, fiind cunoscuți drept doctori fără de arginți. Mila lor era atât de mare pentru toată făptura, încât tămăduiau și animalele.

Au continuat să aducă vindecare credincioșilor în biserica zidită pe locul mormântului lor, prin sfintele moaște și icoana lor.

Sf. David din Evia – 1 noiembrie

Sfântul David s-a născut la începutul secolului al XVI-lea într-un sat din apropierea insulei Evia.

Pe când era copil, Sf. Ioan Botezătorul i-a apărut în vis și l-a condus într-o biserică din apropiere, unde băiatul a rămas timp de 6 zile, desculț, în picioare, în rugăciune în fața icoanei Înaintemergătorului. De aceea, sfântul este cunoscut și sub numele de „copilul Înaintemergătorului”.

La vârsta de 15 ani și-a părăsit locurile natale și a plecat în căutarea unui părinte duhovnicesc. A primit haina monahală și alături de starețul său a mers în mai multe mănăstiri din Grecia.

S-a stabilit în insula Evia, unde a restaurat o biserică închinată Schimbării la Față și a strâns mai mulți ucenici în jurul său.

Sfântul David arăta o dragoste nemăsurată tuturor oamenilor care veneau la mănăstire pentru a-i cere ajutorul, creștini sau musulmani. A fost înzestrat cu darul facerii de minuni: a scăpat în mod minunat dintr-un naufragiu, a făcut să izvorască o apă care curge și în prezent, a salvat un sat de o invazie de țânțari, a îndulcit mâncarea amară a unei familii.

Continuă să facă minuni și după trecerea sa la Domnul prin sfintele moaște care se află în Mănăstirea Schimbarea la Față din Grecia, reînnoită de un părinte contemporan, Sf. Iacov Tsalikis. Oameni cu boli fizice sau sufletești sunt vindecați după ce se închină la sfântul său cap.

Sf. Gavriil Georgianul – 2 noiembrie

Sfântul Gavriil (Goderdzi Urghebadze) s-a născut în 1929, la Tbilisi, capitala Georgiei, dintr-un tată ateu și o mamă puțin interesată de credință la acea vreme. Ulterior, aceasta a devenit monahie.

Deși nu a avut parte de nicio educație religioasă, sfântul era aplecat spre o viață cucernică. La vârsta de 7 ani a auzit de Hristos și a strâns bani pentru a-și cumpăra o Biblie.

La 12 ani a fugit la mănăstire, dar s-a întors acasă și urmat serviciul militar.

Deoarece era văzut ca o amenințare pentru ideologia comunistă, prin serviciile de securitate, un medic de la spitalul de psihiatrie din Tbilisi l-a declarat bolnav mintal.

Din acest rău a venit și un bine pentru Sfântul Gavriil, deoarece a putut să se dedice cu mai multă râvnă vieții duhovnicești.

De altfel, de-a lungul vieții a încercat să-și ascundă virtuțile și harismele sub aspectul unei părute nebunii, dar era o nebunie pentru Hristos, o cruce și un dar pe care Dumnezeu le dă celor mai smeriți ai Săi.

Teologul Jean-Claude Larchet îl numește pe Sfântul Gavriil „unul dintre ultimii sfinți nebuni pentru Hristos cunoscuți în întreaga lume ortodoxă”.

A fost tuns în monahism și a primit, după cum și-a dorit, numele Sfântului Gavriil Athonitul care a primit în chip minunat icoana Maicii Domnului din Iviron (Portaitissa).

L-a mărturisit pe Hristos atunci când a dat foc portetului lui Lenin și a suferit chinurile din arestul KGB-ului. Exclus din instituțiile bisericești și sociale, a petrecut o viață în cea mai cumplită sărăcie.

Ulterior, statutul său a fost restabilit prin intervenția unei maici la Mitropolitul Ilia, viitorul Patriarh Ilia al II-lea. A devenit preot la Mănăstirea Samtavro, dar a avut aceeași viețuire smerită, locuind într-un hangar și punându-se în slujba oamenilor.

Avea darul străvederii și al prorociei și astfel îi ajuta pe oameni, îi îmbărbăta, le descoperea chemarea, îi întorcea la credință.

În ultimul an de viață a suferit îndelung chinuri groaznice, dar a lăsat un testament duhovnicesc emoționant, izvorât din sufletul său mult încercat, în care îi încurajează pe oameni să fie smeriți și să aibă iubire, „unicul țel al omului în lumea aceasta”.

În prima carte apărută în limba engleză despre Sfântul Gavriil sunt relatate mai multe mărturii ale vindecărilor sale.

Tamuna Ioseliani, o ucenică, mărturisește că soțul ei a primit de la Sfântul Gavriil, într-o zi de Paști, o geacă pe care i-a dat-o „ca să nu-i fie frig”.

De fiecare dată când copiii lor s-au îmbolnăvit au pus această geacă peste ei și s-au făcut bine. Mai mult, au început să o împrumute și altor bolnavi astfel încât, prin harul sfântului un băiat de 14 ani s-a vindecat de anevrism cerebral.

Doamna i-a adus geaca unui tânăr care suferise un grav accident de mașină și se afla în spital. Cu toate că familia își luase rămas bun, iar bolnavul aproape nu mai avea puls, după ce a fost acoperit cu geaca sfântului, tânărul și-a revenit.

Aceeași geacă și rugăciunea la Sfântul Gavriil, au ajutat-o pe o femeie să nască un copil perfect sănătos, după ce medicii îi puseseră diagnosticul de sindrom Down. Pruncul a primit numele Gabriel, în cinstea sfântului.

Un alt bărbat a purtat timp de două luni gluga unei geci vechi de-a sfântului, primită de la o monahie, și a scăpat în mod minunat de cancer la creier, care era inoperabil.

Sf. Gheorghe din Drama – 4 noiembrie

Sfântul Gheorghe Karslidis s-a născut pe teritoriul actual al Turciei la începutul secolului XX.

A avut o copilărie grea, ca orfan, dar încă de pe atunci a fost deprins cu rugăciunea și viața duhovnicească. Sfinții Trei Ierarhi i s-au arătat și i-au vestit că o să devină monah.

A intrat la o vârstă fragedă într-o mănăstire din Georgia. Se spune că atunci când a fost tuns în monahism, clopotele bisericii au început să bată singure, deși regimul comunist interzisese ca acestea să mai fie trase.

Arestat de bolșevici, a scăpat prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu de execuție. A fost întemnițat și în urma suferințelor și-a pierdut toți dinții și i s-au vătămat picioarele pentru restul vieții.

De tânăr a dobândit darul înainte-vederii și al discernământului.

În anul 1929, a plecat în Grecia și s-a așezat în satul Sipsa de lângă Drama. Aici a desfășurat o activitate bogată ca duhovnic și a început construcția unei mănăstiri, în pofida bolilor de care suferea.

Din această perioadă a vieții sale se cunosc mai multe mărturii transmise de fiii duhovnicești. Aceștia povestesc că Sfântul Gheorghe știa păcatele ascunse sau uitate, și săvârșea numeroase vindecări, pe care căuta să le ascundă cu smerenie. Prin harisma înainte-vederii a prorocit începerea celui de-al Doilea Război Mondial și prin rugăciunile sale a ocrotit mănăstirea și pe credincioșii din satele învecinate.

A trecut la Domnul în anul 1959 și a fost înmormântat lângă ctitoria sa. A continuat să facă numeroase vindecări și să se arate credincioșilor.

Moaștele sale au fost aflate în 9 februarie 2006, iar în 2010, mitropolitul Pavlos al Dramei a dăruit Patriarhiei Române un fragment, aflat în Paraclisul Reședinței Patriarhale din București.

Sf. Arhanghel Rafail – 8 noiembrie

Sfântul Rafail este un înger din ceata arhangelilor și este cinstit ca vindecător al bolnavilor, ocrotitor al celor aflați în călătorie și al celor căsătoriți.

Arhanghelul este menționat în Sfânta Scriptură, în Cartea lui Tobit, fiind cel care, sub înfățișarea unui tânăr îl însoțește pe Tobia în călătorie, vindecă o femeie demonizată și pe Tobit de o boală a ochilor. La final își dezvăluie identitatea spunând: „Eu sunt Rafael, unul din cei șapte sfinți îngeri, care ridică rugăciunile sfinților și le înalță înaintea slavei Celui Sfânt” (Tobit 12:15).

Unele surse îl indică pe Sf. Rafail drept îngerul care venea și tulbura apa scăldătorii din Vitezda, în jurul căreia se strângeau bolnavii.

Etimologic, Rafail înseamnă „Dumnezeu este Cel care vindecă”.

Sfântul Rafail este sărbătorit alături de Soborul Sf. Arh. Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor Puteri celor fără de trup, în data de 8 noiembrie.

Sf. Nectarie de la Eghina – 9 noiembrie

Sfântul Nectarie s-a născut în Silivria, pe teritoriul actual al Turciei, în anul 1846, într-o familie de creștini. Încă din copilărie a fost trimis pe cont propriu la Constantinopol pentru a-și continua educația și pentru a munci.

La vârsta de 30 de ani a intrat în viața monahală, iar 9 ani mai târziu a ajuns Episcop al Pentapolei. A ajuns apoi la Cairo ca predicator și secretar al Patriarhului Sofronie al Alexandriei.

Iubirea și admirația pe care poporul le avea față de el, au atras invidia unor clerici care l-au defăimat în fața Patriarhului. Sfântul Nectarie a ajuns în exil, la Atena, unde a dus o viețuire smerită, în singurătate, disprețuit, lipsit până și de pâinea cea de toate zilele. A găsit un loc de muncă ca predicator, iar apoi a ajuns director al seminarului Rizarios.

Între 1904 și 1907 a întemeiat mănăstirea de maici din Insula Eghina, unde și-a petrecut ultimii ani din viață.

În această perioadă a crescut și faima virtuților și a harului pe care îl primise de la Dumnezeu. Astfel, a vindecat numeroși mireni și monahi de bolile de care sufereau și a adus ploaia în insula afectată de secetă.

Spre finalul vieții a avut o ultimă încercare dată de o boală chinuitoare. A trecut la Domnul, în pace, într-un spital din Atena, în 8 noiembrie 1920.

Prima minune de după moartea sa a fost înfăptuită chiar atunci. Bărbatul care se afla pe patul alăturat s-a vindecat doar atingându-se de hainele sfântului.

Vindecările minunate nu au contenit să apară, iar mănăstirea Eghina a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Grecia. Fragmente din moaștele sale au ajuns în biserici din multe colțuri ale lumii, iar sfântul s-a consacrat ca vindecător al celor care suferă de cancer.

În România, cel mai important loc de pelerinaj este Mănăstirea Radu Vodă, care a avut un rol important în răspândirea cultului Sfântului Nectarie pe teritoriul țării noastre.

Sf. Mc. Orest – 10 noiembrie

Sfântul Orest a fost un doctor creștin care a trăit în Capadocia, în vremea împăratului Dioclețian (284-311).

A fost arestat pentru credință, dar nu s-a lepădat de Hristos. Cu rugăciunea sa, a făcut să cadă idolii unui templu păgân. A suferit numeroase chinuri, iar în final i-au fost bătute piroane în călcâie și în coaste și a fost legat de coada unui cal sălbatic.

Cu oasele și membrele frânte, a trecut la Domnul. Trupul său a fost aruncat într-un râu pentru a-i împiedica pe creștini să se închine la sfintele moaște.

În anul 1685, în timpul postului Crăciunului, Sfântul Dimitrie al Rostovului terminase de scris viața Sfântului Orest, când a obosit și a adormit. Sfântul mucenic i-a apărut în vis și i-a spus că suferise chiar mai mult decât fuseseră descrise în viața lui și i-a arătat rănile.

Citește și 12 sfinți tămăduitori sărbătoriți în octombrie


Știri recente