Conferința Episcopilor Ortodocși din Canada (CCOB) l-a delegat pe Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, să reprezinte această entitate ca observator la Adunarea Plenară a Conferinței Episcopilor Catolici din Canada, care se desfășoară în perioada 21–25 septembrie 2026.
Părintele Episcop Ioan Casian a participat marți, 22 septembrie, la lucrările celei de-a doua zile a Adunării Plenare, unde au fost propuse idei despre modul în care Bisericile pot răspunde la provocările lumii contemporane prin dialog, ascultare reciprocă, responsabilitate și colaborare.
Experiențele prezentate din diferite spații ale continentului american – America de Sud și Centrală și Canada – au evidențiat importanța sinodalității, a dialogului, a împărtășirii experienței fiecăreia și a păstrării diversității tradițiilor creștine, precum și necesitatea unei prezențe active și responsabile a Bisericilor în societate la nivel de învățătură de credință, bioetică, familie și viață, dialog intercreștin și interreligios.
Un accent deosebit a fost pus pe relațiile dintre comunitățile creștine și pe dezvoltarea unor forme de cooperare în domenii de interes comun.
Creștini din tradiții diverse
În contextul canadian, unde coexistă comunități creștine provenind din tradiții și culturi diverse, dialogul ecumenic reprezintă un spațiu important pentru apropiere, înțelegere și mărturie creștină, transmit reprezentanții eparhiei.
„Întâlnirea dintre creștini este întotdeauna un prilej de apropiere și de cunoaștere reciprocă. Fiecare Biserică își păstrează tradiția și identitatea, iar dialogul ne ajută să descoperim ceea ce putem împărtăși și domeniile în care putem colabora pentru binele oamenilor și al societății”, explică Părintele Episcop Ioan Casian.
„Într-o lume marcată de numeroase provocări, mărturia creștină poate fi întărită prin respect, dialog și responsabilitate comună.”
Prezența PS Părinte Ioan Casian la lucrările plenare ale CCCB contribuie la consolidarea relațiilor dintre Bisericile Ortodoxe membre ale CCOB și Biserica Romano-Catolică din Canada, precum și la dezvoltarea unui climat de dialog și cooperare între comunitățile creștine.















