Arhiereul vicar Maxim Danubianul al Episcopiei Italiei a fost hirotonit marți în Parohia „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din Moncalieri, Italia. „Doresc ca slujirea pe care o încep să fie una de împreună-lucrare, în unitate și ascultare, pentru binele clerului și al credincioșilor”, a spus noul ierarh.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.
Din sobor au mai făcut parte: Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord; Episcopii Benedict al Sălajului, Siluan al Italiei, Timotei al Spaniei și Portugaliei, Macarie al Europei de Nord și Nectarie al Irlandei și Islandei; Episcopii vicari Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor, Nectarie de Bogdania al Arhiepiscopiei Chișinăului, Marc Nemțeanul al Arhiepiscopiei Europei Occidentale; și Arhiereul vicar Teofil de Iberia al Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
Rânduiala hirotoniei a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii, iar la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul a primit însemnele arhierești de la Înaltpreasfințitul Părinte Iosif.
Actul patriarhal de confirmare

Actul patriarhal de confirmare a noului arhiereu a fost prezentat de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia.
„Să lucreze în comuniune cu ceilalți ierarhi și să-și îndeplinească cu responsabilitate misiunea la care a fost chemat în calitate de Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, să arate iubire față de Biserică și de neamul românesc, să apere și să promoveze valorile credinței creștine ortodoxe”.
„Să arate grijă părintească pentru parohii și mănăstiri, să sprijine cultura creștină și să ocrotească patrimoniul bisericesc, să manifeste dragoste părintească față de clerul și dreptcredincioșii creștini mireni, tineri și vârstnici, precum și să coopereze cu autoritățile de stat pentru binele Bisericii Ortodoxe Române și al poporului român”, se mai arată în actul de confirmare.
Alături de cler și credincioși

Înaltpreasfințitul Părinte Iosif l-a îndemnat pe noul ierarh să rămână aproape de clerul și credincioșii Episcopiei Italiei și să își asume slujirea în duhul iubirii față de comunitate.
„Vă cerem să fiți întru totul ascultători, să fiți urechea cea bună și inima cea bună și dragostea lui Hristos îndreptată întotdeauna spre preoții, diaconii, monahii, monahiile, credincioșii și credincioasele, copiii și tinerii din această Episcopie a Italiei”.
Totodată, mitropolitul a arătat chipul Bisericii ca mamă, chemându-l pe noul arhiereu să păstreze această dimensiune părintească în slujirea sa.
„Biserica este mama noastră. Biserica este cea care ne naște spre veșnicie, precum Maica Domnului a născut pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru ca noi, oamenii, să putem moșteni Împărăția lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
La rândul său, Episcopul Italiei a explicat că alegerea unui arhiereu vicar răspunde nevoii de sprijin în lucrarea pastorală desfășurată într-o eparhie care a cunoscut o dezvoltare semnificativă.
„Am identificat în Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul un lucrător care să se adauge și să poarte împreună jugul episcopatului, să devină interlocutor atât pentru clericii noștri, cât și pentru credincioși”, a spus PS Siluan.
Episcopul, un slujitor care unește

La slujba hirotoniei a participat și Ciprian Olinici, Secretarul de Stat pentru Culte, care a subliniat că hirotonia unui arhiereu deschide un nou capitol de responsabilitate, nu reprezintă doar încununarea unui parcurs personal.
„Hirotonia unui episcop nu este doar concluzia unui demers, a unui drum personal sau profesional, ci este în primul rând începutul unei responsabilități față de Biserică, dar și față de comunitate”, a spus Secretarul de Stat pentru Culte.
Totodată, oficialul l-a îndemnat pe Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul să fie un factor de coeziune între comunitățile românești răspândite în Italia: „Sunteți chemat să fiți în primul rând un slujitor al unității, pentru că episcopul este persoana care adună”.
Referindu-se la misiunea Bisericii în rândul generațiilor născute în afara granițelor, Ciprian Olinici a arătat rolul acesteia în păstrarea identității și a sentimentului de apartenență.
„Biserica are această misiune de a sensibiliza și de a crea, într-o geografie deosebită, departe de casă, cuvântul acasă”.
Arhieria începe de la slujire

Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul rostit un cuvânt de recunoștință în care a subliniat taina și responsabilitatea noii sale chemări: „Ceea ce am primit nu este rodul vreunui merit personal, ci un dar și o chemare pe care nu le pot cuprinde pe deplin, ci doar le pot primi cu smerenie, cu recunoștință și cu cutremur”, a spus Preasfinția Sa.
Pornind de la exemplul Mântuitorului, Care a spălat picioarele ucenicilor înainte de Patima Sa, ierarhul a subliniat că slujirea episcopală presupune coborârea către celălalt și asumarea poverilor acestuia.
„Dacă acesta este chipul Păstorului, atunci înțeleg că arhieria nu poate începe decât de aici: de la coborârea către celălalt, de la slujire, de la ascultare și de la disponibilitatea de a purta povara fratelui”.
În cadrul mesajului, noul arhiereu vicar a adresat mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, tuturor celor care au contribuit la formarea și parcursul său duhovnicesc, academic și bisericesc, de la ierarhi și părinți duhovnicești până la comunitățile monahale, familie, profesori, mentori, precum și clericilor și credincioșilor care au participat la slujbă.
Preasfințitul Părinte Maxim Danubianul a fost ales Arhiereu vicar al Episcopiei Italiei în ședința Sfântului Sinod din data de 2 iulie 2026. În seara zilei de luni, după slujba Vecerniei, în biserica Parohiei din Moncalieri a avut loc slujba de ipopsifiere.















