Comuna Peștișani din județul Gorj va fi promovată sâmbătă, de Ziua Europei, la Paris pentru moștenirea culturală a lui Constantin Brâncuși. Zona include satul Hobița, localitatea natală a sculptorului. Potrivit unui comunicat de presă al Asociației „Discover Peștișani”, prezența la această manifestare europeană reprezintă „un demers important de promovare internațională a comunei Peștișani din județul…
Ansamblul folcloric „Pădureanca” al Palatului Copiilor din Deva a participat la Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii „Green Ring of Friendship”, desfășurat în Croația în perioada 30 aprilie – 4 mai 2026. Festivalul internațional a reunit ansambluri de copii din România, Polonia, Macedonia de Nord, Slovacia și Croația. Unul dintre concertele festivalului s-a desfășurat la…
Obiective turistice românești au fost ilustrate într-o nouă emisiune de la Romfilatelia. Seria este dedicată unor monumente reprezentative ale patrimoniului cultural și arhitectural din România, reabilitate cu fonduri europene. Emisiunea filatelică, pusă în circulație la finalul lunii aprilie, este alcătuită din trei mărci poștale, un plic „prima zi” și o mapă filatelică în tiraj limitat,…
Cu 64 de ani în urmă, la București, se muta la Domnul Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect din țara noastră și a patra din lume, precum și prima femeie din istorie cu grad de arhitect-inspector general. A proiectat câteva dintre primele blocuri din Capitală la care s-a utilizat beton armat, situate pe Calea Victoriei.…
Prof. Antonia Moropoulou de la Universitatea Tehnică Națională din Atena a susținut recent două conferințe despre restaurarea istorică a Sfântului Mormânt al Domnului situat în interiorul Bisericii Învierii din Ierusalim. „Când am deschis Sfântul Mormânt, eu și colegii am simțit o energie. Descoperirile din interior și-au păstrat deplin autenticitatea istorică”, a spus ea la un…
„Orice Materic al secolului XX o poate include” pe Maica Benedicta – acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, a spus Arhim. Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna marți, la Academia Română. „A vorbit despre credință cu o claritate și o fermitate neagresivă, pe care doar adânca smerenie și cunoașterea în smerenie le pot aduce.” Sesiunea omagială a marcat…
Duminică se împlinesc 130 de ani de la nașterea Reginei Elena a României. Distinsă post-mortem cu titlul de „Drept între Popoare”, regina a salvat viețile a mii de evrei și, indirect, a salvat de la deportare alte zeci de mii, intervenind pe lângă Ion Antonescu. Pe lângă această implicare curajoasă în treburile cetății, ea și-a îndeplinit…
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord și Principele Radu al României au participat miercuri la Stockholm, la vernisajul unei expoziții dedicate lui Constantin Brâncuși, eveniment organizat în contextul împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui artist. Expoziția, intitulată „Brâncuși. Drumul către universalitate”, a fost vernisată la Institutul Cultural Român de la Stockholm…
Documente rare despre formarea României moderne au fost prezentate miercuri la Biblioteca Academiei Române, în cadrul expoziției „Foi volante care au făcut istorie”. Expoziția reunește documente din perioada 1820–1866, ilustrând etapele esențiale ale constituirii statului român modern, de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu până la reformele lui Alexandru Ioan Cuza. Prin intermediul foilor volante sunt…
Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei a organizat luni conferința „Elena Cuza – Prima Doamnă a României Moderne. Filantropie și patronaj cultural”. Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Județeană din Oradea și s-a bucurat de participarea unui public numeros și divers, format din elevi, studenți, cadre didactice, specialiști în domeniul istoriei și alți iubitori de…
Studenți din șapte țări vor restaura cea mai mare frescă medievală din Transilvania în cadrul unui proiect internațional, desfășurat în satul Șmig din județul Sibiu. Lucrările se desfășoară la școli de vară dedicate restaurării suprafețelor arhitecturale cu tineri specializați în conservarea patrimoniului, provenind din România, Ungaria, Germania, Franța, Olanda, Austria și Italia, a transmis Consiliul…
Două trasee turistice au fost lansate în sudul Republicii Moldova, în cadrul unui proiect pilot care urmărește diversificarea ofertei turistice naționale și valorificarea patrimoniului natural din regiune, potrivit Moldpres. Traseele se numesc „Panorama Beleului” și „Dealul Cămilei”, fiind dezvoltate în zona Lunca Prutului de Jos. „Lansăm două trasee pitorești, care promovează patrimoniul nostru natural, cultural…
Spectacolul „Dosarele Siberiei”, montat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, aduce în fața publicului din Italia drama deportărilor românilor basarabeni în Siberia. Regizată de Petru Hadârcă, piesa de teatru a fost deja prezentată marți în Bologna și va fi prezentată la Roma joi, la Teatro Parioli-Costanzo, și la Mestre – Veneția duminică, la Teatro Toniolo.…
Academia Română va organiza la Sala „Dalles” din București expoziția de grafică românească „Brâncuși 150”. Vernisajul va avea loc în data de 7 mai, la ora 18:00. Evenimentul este organizată în contextul Anului Brâncuși 2026, dedicat celebrării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor. Proiectul va reuni lucrări de la 29 de artiști…
O expoziție dedicată sculptorului român Constantin Brâncuși va fi vernisată în data de 1 mai la Stockholm, în contextul aniversării a 150 de ani de la nașterea artistului. Evenimentul, intitulat „Brâncuși, drumul către universalitate”, este organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Suediei, Centrul de Cercetare, Documentare…
Un număr de 42 de pagini pierdute din Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost recuperate dintr-un manuscris antic. Potrivit Universității din Glasgow, descoperirea a fost făcută de o echipă internațională de cercetători, coordonată de instituția de învățământ superior din Scoția. Identificarea importantului manuscris al Noului Testament, cunoscut sub numele de Codex H, oferă o perspectivă…
Expoziția intitulată „De la școală la muzeu” care aniversează 65 de ani de la deschiderea Muzeului „Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului” a fost vernisată vineri, la Brașov. Evenimentul a fost precedat de oficierea Slujbei Parastasului, în Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, pentru profesorul Ioan Colan, fondatorul muzeului. Curatorul expoziției, dr. Ioan Cornea, a…
Aproape 1.300 de persoane au vizitat Muzeul Național de Istorie a Românei (MNIR), de miercuri până vineri, pentru a vedea Coiful de aur de la Coțofenești și cele două brățări de aur dacice recuperate după furtul de anul trecut de la Muzeul Drents din Țările de Jos. Potrivit Agerpres, reprezentanții muzeului estimează că numărul vizitatorilor…
Fundația unei vechi biserici de piatră, despre care se crede că ar fi ctitoria lui Mircea cel Bătrân, a fost descoperită recent de arheologi sub o biserică din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, potrivit Agerpes. Ruinele au fost descoperite de arheologii Ion Tuțulescu și Carol Terteci care desfășoară cercetări la Biserica „Buna Vestire”. Conform unei tradiții,…
Romfilatelia a lansat un întreg poștal dedicat Soborului Sfintelor Femei Românce, cu prilejul înscrierii în calendar a celor 16 sfinte canonizate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și proclamate în anul 2026. Piesa filatelică reproduce icoana soborului, evidențiind chipurile acestor modele de sfințenie și mărturisire din istoria Bisericii. Pe suportul poștal sunt menționate numele…