Romfilatelia și Poșta Română au introdus în circulație noua emisiune filatelică „Gări istorice românești”, care valorifică patrimoniul feroviar din România. Seria cuprinde trei mărci poștale, ilustrând gările istorice din Curtea de Argeș, Iași și Arad, și un plic „prima zi”, care redă Gara de Nord din București. Piesele noii emisiuni Timbrul cu valoarea nominală de…
Istorici de artă, specialiști în domeniul arhitecturii, muzeografi, lingviști, istorici, clerici, teologi și cercetători din țară și din străinătate au participat, în perioada 24-25 septembrie, la sesiunea de comunicări științifice „Date noi în cercetarea artei medievale și premoderne din România”, organizată de Muzeul Național de Artă al României și Institutul de Istoria Artei „George Oprescu”…
S-au împlinit 113 ani de la nașterea Mariei Tănase, „Pasărea Măiastră” a muzicii românești. S-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București, cartierul Tineretului azi, fiind al treilea copil al florarului Ion Coandă Tănase, originar din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe Valea Amaradiei și al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța,…
Expoziția de carte veche „Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului reflectat în vechi tipărituri”, organizată de Biblioteca Sfântului Sinod și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, a fost vernisată joi la București. Aceasta reunește 22 de ediții de carte veche românească, grecească și slavonă, provenite din 11 centre tipografice. Acestea ilustrează tradiția, circulația și…
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae, a fost distins marți cu Ordinul „Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul” acordat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Distincția a fost înmânată de Pr. Victor-Lucian Georgescu, protoiereul Sectorului 1 al Capitalei, la evenimentul de lansare a albumului retrospectiv „Horea Paștina. Punctul”, apărut la Editura Addendum cu prilejul împlinirii…
Biblioteca Sfântului Sinod și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU) vor inaugura joi, 24 septembrie, o expoziție de carte dedicată jubileului de 1400 de ani de la compunerea Imnului Acatist către Maica Domnului. Intitulată „Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului reflectat în vechi tipărituri”, expoziția va fi vernisată în prezența conf. univ. dr.…
Limba și cultura română vor fi promovate în 13 orașe din lume cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, informează Institutului Cultural Român. În perioada 24 septembrie – 15 octombrie vor fi organizate cursuri, ateliere și activități interactive. Programele vor avea loc la București, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varșovia, New York, Stockholm, Tel Aviv,…
Cercetători din țară și din străinătate vor dezbate la București cele mai recente descoperiri și rezultate ale studiilor dedicate artei medievale și premoderne din România. Întâlnirea va avea loc în zilele de joi și vineri în cadrul Sesiunii anuale de comunicări științifice organizate de Institutul de Istoria Artei „George Oprescu” al Academiei Române. Manifestarea se…
Zeci de cadre didactice, studenți și absolvenți de la catedrele de limba română din China au marcat duminică, la Universitatea de Studii Străine din Beijing (BFSU), 70 de ani de studii românești, începute odată cu înființarea secției de limba română a acestei instituții, informează Radio China Internațional. În deschidere, studenți chinezi au recitat poemul „Glosă”…
Episcopia Devei și Hunedoarei organizează, în perioada 15-25 septembrie, atelierul de mozaic „TESSERAE VITAE – Dintr-un singur izvor”. Participanții au prilejul să învețe în mod practic tehnica mozaicului antic alături de 12 studenți de la secția de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia – unica instituție de învățământ din țară unde…
O nouă emisiune de mărci poștale prezintă rezervații ale biosferei din România și Kazahstan, în cadrul unui proiect comun realizat de Romfilatelia și Poșta Română. Seria filatelică a fost introdusă vineri în circulație cuprinde patru mărci poștale dedicate unor elemente reprezentative ale biodiversității din cele două țări. Emisiunea marchează relațiile diplomatice dintre România și Republica…
George Coșbuc va fi omagiat la 160 de ani de la naștere printr-o expoziție de documente inedite, organizată de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud, informează Agerpres. Vernisajul va avea loc luni, de la ora 11:30 la sediul instituției situat pe strada Gării, nr. 3-5, Bistrița. Manifestarea culturală, intitulată „Coșbuc – 160”, propune o incursiune…
Emisiunea filatelică „Aurul dacilor. Reîntregirea tezaurului istoric” a fost lansată la Muzeul Național de Istorie a României. Manifestarea, organizată de instituția de cultură, în colaborare cu Romfilatelia și Poșta Română, aduce în atenția publicului Coiful de la Coțofenești, una dintre piesele reprezentative ale patrimoniului național. Artefactul a fost furat în ianuarie 2025 de la Muzeul…
În perioada 19-30 septembrie 2026, Tipografia Cărților Bisericești desfășoară o campanie promoțională de reduceri la întreaga colecție de acatiste, în limita stocului disponibil. Acestea vor putea fi achiziționate cu un discount de 30% prin intermediul magazinului online cartibisericesti.ro. Cititorii vor găsi pe site atât formatul mare (10,5 x 15,5 cm), în care textul acatistului este…
Lucrările de restaurare de la Bazilica „Sfânta Sofia” din Constantinopol au scos la iveală 9 kilometri de tuneluri subterane. Acestea ar putea fi deschise pentru vizitare după încheierea lucrărilor, a anunțat Mehmet Nuri Ersoy, Ministrul Culturii și Turismului din Turcia. „Totuși, există prăbușiri și zone care împiedică trecerea. În prezent, continuăm lucrările de curățare și…
Lucrările a zece pictori din România și Republica Moldova vor fi expuse la Covasna, în cadrul unei expoziții organizate în deschiderea manifestărilor dedicate Zilei Mondiale a Turismului, informează Agepres. Vernisajul va avea loc în 21 septembrie, de la ora 15:00, în cadrul proiectului „Terapie prin Artă”, derulat de S.C. „Turism” Covasna S.A. în colaborare cu…
Volumul „Memorialul Sighet. De la idee la faptă”, semnat de prof. ing. Nicolae Noica, a fost lansat miercuri la Banca Națională a României. Cartea prezintă transformarea fostei închisori într-un memorial al victimelor comunismului. Potrivit unui comunicat transmis de Academia Română, lansarea a avut loc în sala „Mitiță Constantinescu”, la 33 de ani de la fondarea…
Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului va participa vineri, 18 septembrie, la Colocviile de la Nicula. Evenimentul este organizat anual la mănăstirea clujeană cu același nume, în memoria poetului Ioan Alexandru, care își doarme somnul de veci în cimitirul sfântului așezământ. Manifestarea va debuta la ora 13:00, cu parastasul pentru sufletul lui Ioan Alexandru.…
Bucureștiul va sărbători 567 ani de la prima atestare documentară printr-un amplu program pentru toate vârstele, organizat în zilele de sâmbătă și duminică în mai multe puncte ale Capitalei. Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului, manifestările vor cuprinde spectacole, concerte, expoziții, proiecții, tururi ghidate și activități pentru toate vârstele. Unul…
Copiii cu vârste între 7 și 11 ani din Slatina se pot înscrie la ateliere de lectură terapeutică organizate, din luna octombrie, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” Olt. Potrivit unui comunicat publicat de Biblioteca Județeană Olt „Ion Minulescu”, programul este dedicat copiilor din clasele primare și urmărește să îi ajute să comunice mai ușor, să socializeze…