Eparhii

Peste 2.000 de pelerini au purtat icoane în procesiune pe străzile din Roman

Alexandru Boboc

Mitropolitul Teofan: Creștinul ortodox este cel care se străduiește să-și robească gândul spre ascultarea Domnului Hristos

Cristian Damian

Moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena vor fi duse în pelerinaj într-o parohie din Argeș

Cristian Damian

IPS Nifon a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii minorității bulgare din Târgoviște

Mihail Pătrășcanu

O nouă raclă cu moaștele Sf. Ioan Casian a fost sfințită la Biserica Spitalului Obregia din București

Mihail Pătrășcanu

PS Benedict va susține un program catehetic dedicat familiei creștine în fiecare duminică din Postul Mare

Mihail Pătrășcanu

Suntem datori să postim nu numai de mâncare, ci trebuie să ne înfrânăm și de la păcate, îndeamnă PS Lucian

Cristian Damian

După două decenii ca protopop de Avrig, Pr. Vasile Gafton își spune povestea: De la meseria de sudor la slujirea de preot

Cristian Damian

Mănăstirea Ghighiu va construi un centru social-cultural dedicat Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu: Cum poți ajuta?

Alexandru Boboc

O biserică veche de peste două secole s-a prăbușit: Episcopia Covasnei și Harghitei pregătește construirea unui nou lăcaș

Mihail Pătrășcanu