Sute de credincioși din orașul-stațiune Băile Herculane au participat la Sfânta Liturghie în ziua Praznicului Nașterii Maicii Domnului. Sfânta slujbă a fost săvârșită joi, 8 septembrie 2016, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi la troița din centrul orașului, după cum ne-a precizat Diac. Pavel Canea. Sfânta Liturghie a…
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, împlineşte vineri, 9 septembrie 2016, 46 ani. Ierarhul s-a născut la 09 septembrie 1970 în municipiul Arad. Între anii 1977-1987 a absolvit Școala Primară din Arad, iar între anii 1987-1992 urmează cursurile Seminarului Teologic Liceal Episcop Ioan Popasu din Caransebeș. În anul 1992 a susținut examenul de admitere la Facultatea de Teologie, secția…
Sute de credincioși din orașul-stațiune Băile Herculane au participat joi, 8 septembrie 2016, la hramul Mănăstirii Băile Herculane. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeşului, informează site-ul oficial al Eparhiei. De asemenea, cei prezenți au participat și la…
Pe dealurile din apropierea localităţii Coronini din judeţul Caraş-Severin, unde cu 300 de ani în urmă a existat o vatră monahală, în ajunul Praznicului Naşterii Maicii Domnului (07 septembrie 2016), într-un altar de vară special amenajat, a fost oficiată Sfânta Liturghie. Sute de credincioşi au venit la locul numit „la mănăstire” pentru a se ruga…
În contextul anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, întâlnirile pe cercuri pastoral misionare a preoţilor şi a profesorilor de religie din Episcopia Caransebeşului continuă. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, o astfel de întâlnire s-a desfăşurat şi în Parohia Armeniş, Protopopiatul Caransebeş, marţi, 6 septembrie 2016, informează Diac. Pavel Canea. Ziua…
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a resfințit duminică, 04 septembrie 2016, biserica și altarul de vară din Parohia Berzovia din Protopopiatul Reșița. În cadrul slujbei, părintele paroh Zaharie Petrică Ghimboașă, iconom stavrofor, după cum ne-au precizat Diac. Pavel Canea și Darius Herea. În cuvântul rostit, ierarhul a spus: Ne-am bucurat să constatăm că aici la…
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a aniversat joi, 1 septembrie 2016, 20 de ani de la ridicarea la rangul de Arhiereu. De asemenea, au fost sărbătoriţi şi 20 de ani de la înfiițarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului. Aniversarea de la Alexandria a debutat în seara zilei de 31 august, cu oficierea la Mănăstirea…
Schitul Bucova din județul Caraș-Severin și-a sărbătorit în data de 01 septembrie 2016 ocrotitorul. Cu această ocazie, părintele Liviu Drăgan, protopopul Protopopiatului Caransebeș, din încredințarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară al aşezământului monahal. Din sobor au făcut parte părinții viețuitori ai schitului, notează site-ul oficial al Episcopiei…
La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Așezământul social-monahal din Țara Almăjului și-a sărbătorit hramul. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat slujba de sfințire a altarului de vară din curtea mănăstirii. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, informează site-ul oficial al Episcopiei Caransebeșului. În cuvântul rostit, Episcopul Caransebeșului a evidențiat importanța…
Campusul de vară de la Coronini al Universității Eftimie Murgu din Reșița a găzduit în perioada 21-26 august 2016 cea de-a opta ediție a taberei de creație Credință și artă pentru toți, organizată de Episcopia Caransebeșului, ne-a menţionat Darius Herea. Beneficiarii acestei tabere au fost copii cu vârste între 10-14 ani din mai multe orașe…
În Duminica a X-a după Rusalii, 28 august 2016, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Ramna, Protopopiatul Reşiţa. Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat lucrările executate la exteriorul bisericii parohiale cu hramul Învierea Domnului, după care a săvârşit Sfânta Liturghie, ne-a precizat Darius Herea. În cadrul slujbei, părintele paroh…