Tabără de creație „Credință și artă pentru toți”, la Coronini

Campusul de vară de la Coronini al Universității Eftimie Murgu din Reșița a găzduit în perioada 21-26 august 2016 cea de-a opta ediție a taberei de creație Credință și artă pentru toți, organizată de Episcopia Caransebeșului, ne-a menţionat Darius Herea.

Beneficiarii acestei tabere au fost copii cu vârste între 10-14 ani din mai multe orașe ale eparhiei – Reșița, Oravița, Anina și Moldova Nouă, membri ai centrelor de tineret din aceste localități care au obținut rezultate deosebite la activitățile derulate în centre. Acestora li se adaugă două delegații de copii însoțiți de preoți coordonatori, din Episcopia Covasnei și Harghitei – cu care Episcopia Caransebeșului are strânse relații de colaborare în proiectele dedicate tinerilor, dar și, în premieră, din Episcopia Slatinei și Romanaților.

Cei 25 copii prezenți au participat pe parcursul acestei săptămâni la două ateliere artistice: unul de sculptură în lemn și altul de pictură. De asemenea, ei au luat parte şi la un program de rugăciune și formare duhovnicească, dar şi la jocuri și drumeții în aer liber.

Eforturile creative și în plan duhovnicesc ale copiilor au fost încununate de prezența în mijlocul lor, la finalul taberei, a Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului care, după un scurt moment de rugăciune, le-a admirat lucrările, i-a premiat și le-a apreciat lucrările realizate: cruci sculptate și pictate cu motive creștine și tradiționale românești.

Comentarii Facebook


Știri recente