O expoziție deschisă la Cabana Vadu Crișului din județul Bihor prezintă desenele paleolitice descoperite în Peștera Coliboaia, considerate cele mai vechi reprezentări artistice cunoscute din Europa Centrală. Expoziția „Galeria desenelor paleolitice din Peștera Coliboaia” a fost deschisă în această săptămână, unde poate fi vizitată până în luna octombrie. Aceasta este organizată de Muzeul Țării Crișurilor…
Peste 120 de preoți din protopopiatele Sighet și Vișeu s-au reunit joi la Sighetu Marmației pentru a discuta despre provocările cu care se confruntă familia contemporană și misiunea jertfelnică a femeii și a mamei creștine. Lucrările conferinței s-au desfășurat la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației, după participarea clericilor la Sfânta Liturghie și…
Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților i-a binecuvântat pe tinerii de la echipa de robotică „Royal Engineers” a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” din Suceava înaintea de plecarea la competiția internațională Michiana Premier Event 2026 din Statele Unite ale Americii. Întâlnirea a avut loc joi la Centrul Eparhial Suceava, unde Înaltpreasfințitul Părinte Calinic le-a adresat cuvinte…
Noi tehnologii de cercetare și colaborări cu specialiști din Germania, Cehia și Franța contribuie la descoperirea unor informații importante despre civilizația Cucuteni, una dintre cele mai vechi culturi preistorice din spațiul românesc, informează Agerpres. Interesul pentru această cultură s-a manifestat încă de la descoperirea sitului eponim de la Cucuteni, la sfârșitul secolului al 19-lea, iar…
Festivalurile „RomânIA Autentică” și „Rapsodia Florilor” vor avea loc la Hobița, județul Gorj, cu ocazia Zilei Universale a Iei. Evenimentele vor avea loc între 24 și 28 iunie și sunt organizate în satul natal al lui Constantin Brâncuși în contextul aniversării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor. Programul manifestărilor include un târg…
Doamna preoteasă Ionela Ivan, din Roma, vorbește despre începuturile misiunii în Italia, despre felul în care Dumnezeu a rânduit lucrurile atunci când totul părea nesigur, despre școala parohială și taberele pentru copiii români, dar și despre rolul esențial al preotesei: acela de a fi sprijinul, prezența și inima de acasă pentru preot și, astfel, pentru…
Echipa de robotică CNapSys a Colegiului Național „Silvania” din Zalău a obținut locul al treilea la competiția internațională Cowtown Invitational Premier Event, desfășurată în perioada 9-10 iunie la Fort Worth din statul Texas, SUA. Elevii s-au întors acasă cu alte două distincții importante: Premiul I la categoria „Control” și Premiul I pentru „Cel mai frumos…
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a subliniat joi modelul de credință și slujire al Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, unul dintre ocrotitorii Schitului „Acoperământul Maicii Domnului” din Frumușița, județul Galați. Cu prilejul hramului, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie la altarul exterior al lăcașului de cult, iar la final i-a pomenit pe ctitorii trecuți…
Două seminare organizate la Bruxelles au reunit luni și marți reprezentanți ai Bisericilor, ai instituțiilor europene și ai mediului academic pentru a analiza impactul inteligenței artificiale asupra omului. Primul seminar, găzduit de Comisia Europeană, a fost dedicat temei „Impactul etic și social al inteligenței artificiale”. Participanții au analizat oportunitățile și riscurile asociate tehnologiilor bazate pe…
„Nu era niciun semen care să-i întindă mâna, iar el să refuze să îl ajute”, a subliniat joi Episcopul vicar Teofil Trotușanul al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului despre Sfântul Luca al Crimeei. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Lazaret din Bacău, care și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. Ierarhul a evidențiat principalele virtuți care au…
Patriarhia Română își exprimă îngrijorarea pastorală față de organizarea, în București, a unei parade dedicate promovării diversității orientărilor sexuale, într-un context social și spiritual care are nevoie de echilibru, discernământ și responsabilitate. În misiunea sa de păstrare și transmitere a învățăturii creștine, Biserica Ortodoxă Română mărturisește că familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și…
Publicul bistrițean este invitat să descopere frumusețile din România prin imagini, în cadrul expoziției Fotogeografica, care va fi deschisă în data de 16 iunie la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, potrivit unui comunicat de presă. Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, în Sala „Grigore Bradea”, și va marca o nouă etapă a itinerarului expozițional parcurs…
Proiectul educațional „Credință, istorie și comunitate – pași împreună spre valori autentice” este desfășurat de Protoieria Panciu din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Scopul acestuia este de a susține parteneriatul dintre Biserică și Școală prin valorificarea istoriei și a credinței. Dedicat elevilor de clasa a 10-a, proiectul a fost organizat în parteneriat cu Colegiul Național „Emil…
Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a inaugurat miercuri proiectul Ludobus – mesager al securității electrice, care se află la a șasea ediție. De activitățile programului vor avea parte în această vară copii din zece localități din Republica Moldova. Ludobusul este un microbuz echipat cu o bibliotecă mobilă de jocuri creative, care se deplasează în…
Vineri se împlinesc 36 de ani de la trecerea la Domnul a arhimandritului Benedict Ghiuș, unul dintre membrii fondatori ai mișcării Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim. Născut în anul 1904, în localitatea Domnești din județul Vrancea, a primit la botez numele Vasile. După studiile teologice urmate la Cernăuți, și-a continuat pregătirea academică în Franța,…
Încheie săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul Daniel, despre sănătatea familiei creștine: Nu poate fi redusă doar la dimensiunea biologică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis joi un mesaj la Conferința „Sănătatea familiei creștine: perspective spirituale și medicale”, organizată la Palatul Patriarhiei, în care a subliniat că sănătatea familiei creștine trebuie privită…
„În familia de preot să nu fie concurență, ci împreună slujirea lui Hristos neuitând că amândoi sunteți una în Hristos, că voi trebuie să aveți gândul lui Hristos”, le-a îndemnat Episcopul Nectarie al Irlandei și Islandei pe soțiile de preot în cadrul celei de-a cincea ediții a Întâlnirii Internaționale a Grupului de Preotese „Sfânta Nona”.…
Profesori și cercetători din România, Grecia și Tunisia s-au reunit miercuri la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București pentru a analiza modul în care textele fundamentale ale diferitelor tradiții culturale și religioase modelează valorile comunităților. Întâlnirea a avut loc în cadrul workshopului internațional „Ethnos, Ethos, Ethicos”, organizat prin proiectul CIVIS Seed Funding 2025–2026…
Cea mai vârstnică studentă din România, Amalia-Susana Tușa, a absolvit la vârsta de 90 de ani specializarea Teologie Didactică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Absolventa a fost prezentă la festivitatea promoției 2026 care a avut loc marți în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai. Amalia-Susana Tușa a vorbit despre…
În orașul Căușeni din Republica Moldova a fost organizată miercuri o conferință despre deportările din anul 1941, marcând 85 de ani de la tragedie. Evenimentul, intitulat „Memorie și responsabilitate. Primul val de deportări din 13 iunie 1941”, a reunit reprezentanți ai mediului academic, istorici, cercetători, profesori și clerici, fiind dedicat comemorării victimelor din Basarabia și…