Flux de știri

Se împlinesc 22 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Constantin Galeriu

Diandra David

IPS Laurențiu își aniversează ocrotitorul spiritual

Diandra David

Programul slujirii ierarhilor în Duminica a noua după Rusalii

Diandra David

PS Teofil Trotușanul: Sub picioarele noastre este pământ sfințit cu sângele eroilor căzuți în luptele din Primul Război Mondial

Diandra David

PS Paisie Lugojanul a binecuvântat prinoasele de fructe, după rânduialală, de hramul Mănăstirii Săraca

Diandra David

Episcopul Hușilor: Este atât de frumos omul când se roagă, ca atitudine, ca mod de gândire; toate se potolesc în ființa sa

Diandra David

Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Sita Buzăului, Covasna, și-a serbat hramul în prezența a trei ierarhi

Diandra David

PS Ambrozie: Ca unii care avem o singură viață de trăit, ar trebui să realizăm că sensul vieții este îndumnezeirea

Diandra David

Se împlinesc 424 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul

Diandra David

Patriarhul României transmite condoleanțe la moartea Mitropolitului Dionisie de Corint (RO/GR)

Alexandru Boboc

Artiști din România și Serbia au cântat într-un concert dedicat Maicii Domnului, la Vârșeț

Alexandru Boboc

PS Nectarie de Bogdania, la hramul uneia dintre ctitoriile lui Alexandru Lăpușneanu: Ascultarea este începutul virtuților

Alexandru Boboc

Arhiepiscopul Ioachim: Icoana Schimbării la Față ne vorbește despre faptul că Dumnezeu este Duh

basilica.ro

Arhiepiscopul Târgoviștei: Sf. Nifon, mărturie că sfințenia e o necesitate existențială, indiferent de timpurile în care trăim

Diandra David

Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea – prima Școală a Încrederii certificată oficial din Bihor

basilica.ro

Apel către autoritățile locale din România și Republica Moldova: Deschideți porțile și inimile și organizați Zilele Diasporei în luna august!

basilica.ro

Facultatea de Jurnalism din București lansează unicul curs acreditat pentru formarea de interpreți în Limba semnelor române

Diandra David

IPS Andrei la hramul Mănăstirii Ilva Mare: Trebuie să fim pregătiți pentru întâlnirea cu Dumnezeu

Diandra David

Zilele Culturii Arădene se desfășoară pentru prima dată la Viena

Diandra David

Continuă săpăturile de la „Biserica Sfinților Părinți”, descoperită pe locul unde a fost Niceea, la 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic

basilica.ro