Populația României ar putea ajunge la doar 14,3 milioane de locuitori în anul 2080: este cea mai pesimistă din cele trei estimări realizate într-o analiză publicată de Institutul Național de Statistică (INS) și prezentată de Agerpres. Aceasta înseamnă o reducere cu aproape 4,7 milioane de locuitori – un sfert (25%) din totalul populației de 19…
Arhiepiscopia Bucureştilor va organiza Spectacolul cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, vineri, de la ora 17:00. Manifestarea este dedicată elevilor din unitățile de învățământ bucureștene, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Evenimentul se va desfășura în două secțiuni şi va cuprinde trei recitaluri de colinde…
Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria s-au născut în familii numeroase, cu câte 10 copii, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, marți, la prima pomenire de după proclamarea canonizării lor. „Mare lucru acesta, atunci când oamenii sunt credincioși și dau naștere la toți copiii pe care îi…
Republica Moldova va pune în circulație o nouă monedă comemorativă, dedicată Reginei Maria a României, după ce hotărârea Băncii Naționale de la Chișinău a fost publicată în Monitorul Oficial. Moneda poartă titlul „Regina Maria a României – 150 de ani de la naștere” și face parte din emisiunea numismatică a anului 2025. BNM anunță că…
Românii care locuiesc în orașul Arganda del Rey, Madrid, s-au reunit în rugăciune duminică, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cu ocazia hramului parohiei. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei care le-a vorbit credincioșilor despre chemarea lui Hristos și adevărata bogăție a vieții creștine. „Sfântul Apostol Andrei L-a urmat pe…
Peste 300 de persoane au participat, sâmbătă și duminică, la Festivalul Internațional de Colinde de la Dublin, eveniment aflat la a șaptea ediție. La festival au participat coruri, corale și grupuri psaltice din România, Republica Moldova și alte țări ale Europei, care au vestit Nașterea Domnului prin colinde, cântări ortodoxe și folclorice. Printre cei care…
Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, invită credincioșii la un festival de colinde care se va desfășura între 6 și 25 decembrie. Manifestarea va reuni ansambluri și grupuri tradiționale de colindători din întreaga țară. Sunt așteptați aproximativ 200 de colindători, care vor trece pragul mănăstirii teleormănene. Seria de evenimente cuprinde și un târg…
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a vizitat, de Ziua Națională, Parohia Luncani din comuna Mărgineni, județul Bacău, afectată duminică de un incendiu care a mistuit turla și acoperișul bisericii. Părintele arhiepiscop a fost impresionat că membrii comunității sunt alături de preotul paroh și se străduiesc să ajute cu orice pot. „Eu am venit…
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a participat luni la manifestările dedicate Zilei Naționale a României desfășurate la Iași. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre sacrificiul suprem făcut de oștenii români, precum și despre elita politică și intelectuală care s-a angajat în realizarea acestui deziderat istoric. „Acum 107 ani, România, în cele trei provincii ale ei,…
Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a oficiat luni seară slujba privegherii la Mănăstirea Sihăstria în cinstea Sfinților Paisie și Cleopa. Înaltpreasfinția Sa a evidențiat ajutorul permanent al lui Dumnezeu acordat oamenilor. „Ceea ce este bine în viața noastră vine exclusiv de la Dumnezeu, este darul lui Dumnezeu. Ceea ce este rău…
Biblioteca Academiei Române a lansat luni e-Acad, biblioteca sa digitală care le permite cititorilor să acceseze cărți și documente valoroase de oriunde din lume. Platforma este un proiect în dezvoltare, care include în primă etapă, o selecție de publicații periodice din anii 1837-1950, în format pdf. Acestea sunt structurate pe domenii de interes (Cultură-artă-civilizație; Economie;…
Începe săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Sfântul Apostol Andrei, hramul de toamnă al Catedralei Naționale Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, hramul de toamnă al Catedralei Naționale, a fost sărbătorit duminică, printr-un program duhovnicesc desfășurat la noua Catedrală Patriarhală. Citește mai mult. Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Sfântului Andrei este confirmarea credinţei…
Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, ocrotitorul Mitropoliei Ardealului, a fost cinstit duminică la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, alături de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gherontie, Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei și…
Ziua Națională a României a fost celebrată la Catedrala Reîntregirii și Încoronării din Alba Iulia, luni, printr-o slujbă de Te Deum, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, în prezența a mii de persoane din toată țara. La eveniment au participat reprezentanții autorităților centrale, județene și locale, iar la finalul slujbei, Arhiepiscopul Irineu…
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a subliniat, duminică, roadele lucrării Sfântului Apostol Andrei de pe teritoriul actual al României. În ziua sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, PS Teofil Trotușanul a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul din incinta reședinței arhiepiscopale din Roman în prezența IPS Ioachim. În cuvântul de învățătură, IPS Ioachim a subliniat faptul…
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a afirmat, luni, la Catedrala Națională, că „Marea Unire nu a fost rodul unui eveniment spontan, ci al unui ideal împlinit cu multe jertfe, minuțios pregătit și mult aşteptat”. În mesajul ocazionat de slujba de Te Deum oficiată în cinstea Zilei Naționale a României la Catedrala Mântuirii Neamului,…
Ziua Națională a României este mai mult decât comemorarea unui act istoric, ci este respirația unui ideal mai vechi a spus Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, în mesajul ocazionat de sărbătoarea națională a României. Pentru basarabeni, Ziua Națională are o încărcătură deosebită, a adăugat Mitropolitul. „În această zi binecuvântată de 1 Decembrie, când întreg sufletul…
Ziua Națională a României este sărbătorită în fiecare an la 1 Decembrie, dată care marchează momentul în care, în 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat rezoluția unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Alegerea acestei zile păstrează vie amintirea actului ce a încheiat procesul unirii tuturor provinciilor istorice românești. În…
Părintele Andrei Scrima, o personalitate reprezentativă a Rugului Aprins, s-a născut în urmă cu un secol, în data de 1 decembrie 1925, în localitatea Gheorgheni din județul Harghita. A urmat studiile la București, unde a parcurs un amplu traseu intelectual: matematică, filosofie și teologie. A fost asistentul profesorului Anton Dumitriu, prin intermediul căruia a cunoscut…
Jandarmeria Română a ales un mod cu totul inedit și emoționant de a marca Ziua Națională a României, oferind un moment de neuitat pasagerilor unui zbor TAROM. Duminică, la bordul unei aeronave a companiei aeriene naționale, la o altitudine de peste 10.000 de metri, un jandarm a interpretat la vioară Imnul Național, „Deșteaptă-te, române!”. Momentul…