PS Mihail către românii din Australia și Noua Zeelandă: Să serbăm Nașterea Domnului arătând recunoștință față de bunătatea Lui

„Să sărbătorim Nașterea Domnului arătând recunoștință față de bunătatea lui Dumnezeu revărsată asupra noastră; să participăm la bucuria sărbătorii cu mintea înălțată la Pruncul Iisus care se naște pentru a mântui neamul omenesc”, i-a îndemnat Episcopul Mihail pe românii din Australia și Noua Zeelandă în Pastorala de Crăciun.

Preasfinția Sa a subliniat că Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe oameni să fie mai buni și mai iertători cu aproapele lor.

„Hristos a venit în lume smerit și ne cheamă pe toți la smerenie și îngăduință, la ascultare și lucrare sfântă și mântuitoare”.

Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să acorde atenție sporită persoanelor vârstnice și familiilor aflate în dificultate.

„Sărbătoarea Nașterii Domnului este un prilej binecuvântat de a fi aproape de bătrâni și de persoanele izolate, de familiile descurajate și lipsite de ajutor și de toți frații noștri care au nevoie de o faptă creștinească și de un cuvânt de mângâiere” a adăugat Preasfinția Sa.

Episcopul Australiei și Noii Zeelande a încheiat scrisoare pastorală cu urarea ca noul an care vine „să fie binecuvântat cu pace în lume, în familia fiecăruia și cu sănătate și liniște sufletească pentru a ne întări în credință, în iertare, în iubire creștinească și în lucrarea duhovnicească bine-plăcută Domnului”.

Pastorala Preasfințitului Părinte Mihail poate fi citită integral aici.

Foto credit: Episcopia Australiei și Noii Zeelande


Știri recente