Expoziția de fotografie „Cărările Regale ale Transilvaniei” se va deschide, vineri, la Centrul de Artă Medievală „Medievalis”, din Sighișoara, informează un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, evenimentul este organizat de către Casa de Cultură a Studenților din București, în parteneriat cu Societatea Cultural Artistică de Tineret „Concret” din București și Fundația „Mihai Eminescu Trust”…
Marți marcăm Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, instituită de Națiunile Unite în anul 2000, pentru a proteja fetele și femeile prin educarea și implicarea publicului. Ziua a fost aleasă în memoria surorilor Mirabal din Republica Dominicană, ucise în 1960 la ordinul conducătorului țării din acea vreme. Tema anului 2025 Anul acesta, tema zilei este…
Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, s-a întâlnit săptămâna trecută, la Centrul Eparhial din Bălți, Republica Moldova, cu Părintele Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor (Pro Vita Iași). Au mai participat Otilia Palade, director executiv Pro Vita Iași, Părintele Dorian Revenco, Protopop de…
Marți, în ziua de pomenire a Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, se împlinesc șapte ani de la sfințirea altarului Catedralei Naționale – un ideal devenit realitate în timpul generației noastre. Sfințirea a fost oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cărora li s-au alăturat ierarhii din Sfântul Sinod al Bisericii…
Copiii de preot din Arhiepiscopia Iașilor s-au întâlnit, pentru prima oară, într-un cadru organizat, sâmbăta trecută. Ziua a început cu Sfânta Liturghie la parohia „Sfântul Sava cel Sfințit”, urmată de activități desfășurate în Muzeul Mitropolitan: jocuri de cunoaștere, o conferință, o dezbatere tematică și un campionat de jocuri de socializare. Această întâlnire inaugurală a marcat…
Ți-am pregătit 5 știri importante de luni, ca să începi dimineața cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul Daniel îl felicită pe IPS Nifon la aniversarea a 40 de ani de arhierie Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis luni un mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh Patriarhal, cu…
Asociația Profesorilor de Religie din Capitală organizează miercuri, la Colegiul Național „Sfântul Sava”, Simpozionul Național „Educația religioasă în contextul globalizării”. Ajuns la cea de-a doua ediție, simpozionul are ca temă „Educația religioasă în Anul centenar al Patriarhiei Române”. Evenimentul îi are ca invitați pe părintele profesor Constantin Coman și pe profesorul Constantin Cucoș, considerați două…
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, a slujit duminică la Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Northampton, cu ocazia hramului. Sărbătoarea hramului a încununat trei zile de rugăciune și activități în comunitatea ortodoxă românească din Northampton. Programul hramului a început joi cu slujba Privegherii, continuând vineri cu Sfântul Maslu…
Arhiepiscopia Alba Iuliei organizează marți un eveniment aniversar dedicat împlinirii a 50 de ani de la reînființarea eparhiei. Manifestarea va avea loc de la ora 10:00, în Sala „Sfântul Ierarh Simion Ștefan” a Catedralei Reîntregirii și Încoronării din Alba Iulia, marcând cinci decenii de la constituirea Adunării Eparhiale. Programul cuprinde un moment de rugăciune, urmat…
Palatul Parlamentului a găzduit, în perioada 19-20 noiembrie, evenimentul aniversar „35 ani de la înființarea Uniunii Ucrainenilor din România”. Au participat lideri religioși ai ucrainenilor din România, parlamentari, membri ai comunității ucrainene din țara noastră. Manifestarea a debutat cu un moment solemn de rugăciune și comemorare pentru victimele războiului din Ucraina și fondatorii Uniunii Ucrainenilor…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis luni un mesaj de felicitare Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh Patriarhal, cu ocazia aniversării a 40 de ani de arhierie. Patriarhul Daniel apreciază lucrarea pastorală și misionară din Arhiepiscopia Târgoviștei și activitatea Înaltpreasfinției Sale de reprezentare internațională a Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Patriarh a subliniat…
Protos. Arsenie Irimiea, starețul mănăstirii bucureștene Schitul Darvari, a explicat duminică unde a greșit bogatul căruia i-a rodit țarina. Părintele stareț a vorbit despre „drama omului contemporan”, care „nu știe ce să facă cu binele și cu succesul pe care le trăiește”. „Cum manageriezi succesul?” s-a întrebat părintele stareț în cuvântul de învățătură. „În zilele…
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit duminică slujba botezului pentru al treilea copil al părintelui paroh Felix-Petru Prisecariu de la Parohia „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Tudor Vladimirescu, județul Botoșani. Pruncul a primit numele de Teofan, iar botezul a fost un prilej de bucurie duhovnicească atât pentru familie, cât…
Simpozionul Național „Teologie și sfințenie în Ortodoxia românească a secolului XX. Contextul sibian” se va desfășura marți și miercuri, în Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie „Sf. Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu, reunind teologi și cercetători din întreaga țară. Evenimentul îi omagiază pe sfinții români ai secolului XX care au marcat profund viața…
Racla care conține un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, aflate în patrimoniul Mănăstirii Cernica, va fi adusă spre închinare la capela spitalului „Maria Sklodowska Curie” din Capitală, cu ocazia hramului lăcașului, sărbătoarea Sfântului Stelian Paflagonul. Programul liturgic va începe cu Slujba Acatistului Sfântului Stelian, de la ora 08:00, urmată de Utrenie.…
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a primit Premiul „Sever Bocu” pentru Implicare Civică și Socială joi, în cadrul Galei Premiilor Universității de Vest din Timișoara (UVT), ca recunoaștere a activității constante în sprijinul comunității și al celor aflați în dificultate. Gala Premiilor UVT 2025 a avut loc la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și…
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, a lansat campania prin care își propune să ofere 500 de ursuleți de pluș copiilor internați la Spitalul „Sfânta Maria”. Campania „Moș Crăciun la copiii din spitale”, ajunsă la ediția a cincea, își propune să aducă bucurie micilor pacienți în perioada sărbătorilor, când internarea este cu atât…
O delegație de la Mănăstirea Putna, condusă de Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul sfântului așezământ și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a dus sâmbătă, la Paraclisul Episcopal din Copenhaga, un fragment din moaștele Sf. Ier. Iacob Putneanul. Delegația care a purtat în pelerinaj sfântul odor a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul…
ASCOR București și Universitatea Politehnica din București, prin Centrul de Spiritualitate „Sf. Grigorie Palama”, anunță organizarea unui concert caritabil de colinde intitulat: „Sub pridvorul cerului. ASCOR 35”. Evenimentul, care marchează 35 de ani de activitate a ASCOR, va avea loc în 11 decembrie 2025, de la ora 18:00, în Aula Magna a Politehnicii. La concert…
Imigrația românească din ultimii 14 ani s-a dovedit un vector de creștere pentru Ortodoxia din Franța. Este concluzia unui studiu realizat de Părintele Jivko Panev și publicat recent pe site-ul Orthodoxie.com. În perioada 2010-2024, numărul lăcașurilor de cult deținute de parohiile ortodoxe române din Franța aproape că s-a dublat (o creștere de 94%), ajungând la…