„Zorii duminicii Învierii le arată pe femeile mironosițe actori principali ai lucrării de înnoire pe care Hristos o săvârșește în lume”, a evidențiat Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, în Pastorala de Paști din 2026. Ierarhul a arătat că femeile mironosițe au demonstrat că barierele pot fi depășite de dragoste. „Obstacolul pietrei mari de mormânt sau…
Vecernia Mare din Sâmbăta Sfintelor Paști, oficiată de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului în Biserica Sfântului Mormânt al Domnului, va fi transmisă live de Trinitas TV și poate fi urmărită pe Youtube și pe paginile de Facebook Trinitas TV, Radio Trinitas și Agenția de știri Basilica. Din cauza conflictului din Orientul Mijlociu început în data de 28 februarie, Biserica Sf. Mormânt…
Aproape 100 de tone de alimente au fost colectate în Republica Moldova, în cadrul campaniei „Masa Bucuriei”, pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate înainte de Paști. Campania națională de colectare de alimente „Masa Bucuriei”, organizată anual în Sâmbăta Floriilor de Misiunea Socială „Diaconia”, a ajuns în acest an la cea de-a 17-a ediție și a…
„Să le urmăm credința acestor eroi ai credinței în Hristos Domnul”, a îndemnat Episcopul Mihail în Pastorala de Paști adresată românilor din Australia și Noua Zeelandă. Preasfinția Sa a subliniat că Învierea Domnului reprezintă centrul credinței creștine și împlinirea vieții duhovnicești a credincioșilor: „Sărbătorim Învierea care este cea mai mare și mai importantă sărbătoare a…
„Învierea nu este doar o mângâiere pentru suflet, nu este doar un gând frumos care ne liniștește pentru o clipă, ci este însuși viața cea adevărată”, subliniază Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, în Pastorala de Paști din acest an. În mesajul său, IPS Atanasie afirmă că Învierea transformă și dă…
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului îl au drept ocrotitor spiritual pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Întrucât ziua obișnuită de pomenire coincide cu Sâmbăta Mare slujba de prăznuire a sfântului este mutată luni, în a doua zi de Paști. Sf. Ier. Calinic a venit frate la Cernica în 1807 și…
„Prohodul este o proclamare a smereniei adânci și a îndelungatei răbdări a Mântuitorului Iisus Hristos”, a subliniat vineri Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. Preasfinția Sa a oficiat Denia Prohodului Domnului la Catedrala Patriarhală. Episcopul vicar patriarhal a explicat în predică semnificația profundă a Prohodului Domnului, subliniind că nu este doar o simplă evocare…
Denia Prohodului Domnului și procesiunea cu Sf. Epitaf de la Catedrala Patriarhală a fost transmisă live de Trinitas TV și poate fi urmărită pe Youtube și pe paginile de Facebook Trinitas TV, Radio Trinitas și Agenția de știri Basilica. Sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfricoşătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului…
Mănăstirea Cernica invită credincioșii să participe luni la prăznuirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și a mamei sale, Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea. Întrucât zilele lor obișnuite de pomenire coincid cu Sâmbăta Mare și Duminica Învierii Domnului, prăznuirea celor doi sfinți a fost mutată luni, în a doua zi de Paști. Programul liturgic…
Antrenorul Mircea Lucescu, fostul selecționer al echipei naționale a României, a fost condus vineri pe ultimul drum. La eveniment au participat sute de persoane, membri ai familiei, rude, prieteni și apropiați. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica „Sf. Elefterie” – Nou din Capitală și a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul…
„Învierea Domnului stinge focul dușmăniei dintre oameni”, subliniază Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, în Pastorala de Paști adresată credincioșilor. Mitropolitul Banatului evidențiază că Praznicul Învierii aduce lumină și biruință asupra întunericului și morții: „Acest Praznic al Luminii alungă pentru totdeauna întunericul necredinței din inima omului”. Drama omului căzut în păcat Înaltpreasfinția Sa arată drama omului…
Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh, și părinții de la Catedrala Patriarhală, au oficiat, în prima parte a zilei de vineri, slujba Ceasurilor și Vecernia cu scoaterea Sfântului Epitaf. Rânduiala scoaterii Sfântului Epitaf este una specială prin faptul că se săvârșește o singură dată pe an, la Vecernia din Vinerea Mare. Credincioșii pot trece pe sub…
Se împlinesc vineri 83 de ani de la trecerea la Domnul a protopsaltului Ion Popescu-Pasărea, muzician, profesor și fost senator al României Mari, care a contribuit decisiv la revigorarea muzicii bisericești românești și la recunoașterea statutului cântăreților bisericești. Ion Popescu-Pasărea s-a născut în data de 6 august 1871, în satul Pasărea, județul Ilfov, într-o familie…
Vineri se împlinesc 114 ani de la nașterea Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați duhovnici români din secolul 20. Sfântul cuvios de la mănăstirea Sihăstria s-a născut în data de 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, fiind al cincilea copil din cei zece ai unei familii de țărani…
Ziarul Lumina al Patriarhiei Române a încheiat un parteneriat strategic cu Centrul de Inovație și e-Health al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București. Documentul a fost semnat miercuri de reprezentanții celor două instituții: Pr. Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator la Sectorul comunicații și relații publice al Administrației Patriarhale și directorul Publicațiilor Lumina,…
„Mântuitorul nu doar pentru Lazăr a plâns, ci plânge și pentru noi, așteptând ca noi să ne întoarcem la El”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, joi seară, la Denia celor 12 Evanghelii oficiată la Catedrala Patriarhală. „El, care a șters lacrima de pe fața tuturor, totuși a lăcrimat pentru…
Rânduiala Spălării picioarelor este „dovadă de solidaritate umană” și „formă supremă a libertății”, a spus joi Protos. Sofian Costea de la Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamț. Monahul a participat la Rânduiala Spălării picioarelor oficiată la Schitul „Sf. Neagoe-Vodă Basarab” din Vlădești, județul Argeș, de Protos. Cosma Giosanu, starețul sfântului așezământ. Părintele stareț a spălat și sărutat…
„Primul lucru pe care Hristos dorește să-l împărtășească femeilor mironosițe dis-de-dimineață este bucuria”, scrie Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei, în Pastorala de Paști. „Bucuria izvorăște din întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu care ne dăruiește mântuirea. Este bucuria împărtășită a comuniunii pierdute cândva și regăsite în Hristos. Ea îndepărtează tristețea și necazul, semne ale depărtării…
Societatea de Transport București (STB) și Metrorex au anunțat programul de circulație pentru perioada sărbătorii de Paști. Potrivit unui comunicat STB, în zilele de 10 și 13 aprilie, mijloacele de transport public de suprafață vor circula conform programului unei zile de duminică. În celelalte zile, circulația se va desfășura după graficele obișnuite, corespunzătoare fiecărui tip…
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a întâlnit miercuri, de Ziua Internațională a Romilor, cu membri și reprezentanți ai comunităților de romi din județ. Întâlnirea a avut loc la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, unde, în prezența autorităților județene și locale, Părintele Vicar Eparhial Claudiu Nechita a oficiat o slujbă de Te Deum. Ecteniile și…