Centrul de evenimente Agora al Arhiepiscopiei Iașilor a găzduit sâmbătă prima ediție a Adunării Tinerilor Ortodocși din Minoritățile Etnice, eveniment organizat de Asociația CRESC în colaborare cu Departamentul Minorități al Arhiepiscopiei Iașilor. „Credința noastră ne unește și ne face să ne privim unii pe alții cu cinstire și cu dragoste”, le-a spus celor 250 de…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, cu prilejul aniversării a 160 de ani de la înscăunarea primului rege al României. „Deviza Casei Regale, Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu), este o mărturie a valorilor spirituale și eterne, pe care le-au apărat și…
„Din Tradiția Bisericii, femeia samarineancă, care s-a numit Fotinia, în limba română Luminița sau Luminătoarea, s-a umplut de lumină din lumina pe care a primit-o de la Lumina Lumii”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Ierarhul a oficiat Liturghia de hram la Parohia Podeanu din Capitală, care și-a cinstit…
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a explicat duminică în mod profund setea Mântuitorului Iisus Hristos la Fântâna lui Iacov, unde S-a întâlnit cu femeia samarineancă. „Setea lui Iisus nu este doar fizică, ci exprimă arșițele cele mai profunde ale iubirii Sale de oameni”, a spus ierarhul. „Această sete a ieșit la iveală în momentul…
Mântuitorul Iisus Hristos îi arată femeii samarinence ce înseamnă adevărata iubire, a explicat duminică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Apa vie, sau harul divin, este o iubire sfântă, nesfârșită și neschimbătoare, o iubire netrecătoare și neînșelătoare, în raport cu iubirea pământească și lumească limitată, schimbătoare și adesea înșelătoare”. „Deci aici vedem că apa cea vie, harul…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, i-a îndemnat duminică pe credincioși să se străduiască să-și cunoască mai bine credința. Ierarhul a amintit că femeia samarineancă din Evanghelia Duminicii a 5-a după Paști L-a întrebat pe Hristos unde se cuvine să se roage, la Templul din Ierusalim, sau în alt loc? iar Mântuitorului i-a descoperit…
Trinitas TV a difuzat recent, la emisiunea „Oamenii Timpului”, un interviu făcut de realizatoarea Cristina Teleanu cu familia de iconari Răzvan și Mihaela Bădescu. Cei doi au pictat icoanele noilor sfinți și sfinte din calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Canonizările au fost făcute în 2024 și 2025 și numără 32 de sfinți români – 16 bărbați…
Duminică se împlinesc 90 de ani de la inaugurarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. România a fost a treia țară europeană care a avut un muzeu în aer liber. Instituția a putut depăși vicisitudinile istoriei datorită experților care au iubit tradițiile românești. Muzeul a fost creat pe baza studiilor etnologului Dimitrie Gusti…
Din 1906 și până în 1948, România celebra, în 10 mai, Ziua Românilor din Balcani: aromâni, macedo-români, megleno-români, istro-români. În toată această perioadă, România a susținut exemplar școlile, bisericile și publicațiile în limba aromână și megleno-română din Balcani, considerându-le ca fiind românești. Data era aleasă în amintirea unui moment de succes al diplomației românești: semnarea,…
România sărbătorește în data de 10 mai trei momente importante din istoria națională: sosirea lui principelui Carol în România în anul 1866, proclamarea Independenței țării în 1877 și încoronarea Regelui Carol I în 1881. În anul 2021 a fost promulgată Legea nr. 189 care a actualizat o legislație mai veche privind instituirea acestei zile ca…
Un pliant de prezentare a Mănăstirii Mihai Vodă din Capitală a fost editat recent. Text integral: Reactivarea Mănăstirii Mihai Vodă din București La împlinirea a 435 de ani de la ctitorirea sfântului așezământ și a 425 de ani de la trecerea la Domnul a domnitorului Mihai Viteazul. Scurt istoric Mănăstirea Mihai Vodă datează de la…
Capitala s-a îmbogățit cu un nou așezământ monahal, prin reactivarea Mănăstirii Mihai Vodă. Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și Arhim. Nectarie Șofelea, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, au instalat sâmbătă stareța mănăstirii. Monahia Cipriana Tănase provine din obștea de la Râmeț, unde a fost ucenica Stavroforei Ierusalima Ghibu, de curând mutată…
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji, în Duminica a 5-a după Paști, conform următorului program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji Catedrala Învierii…
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală sâmbătă, în ziua de pomenire a Sf. Proroc Isaia, a Sf. Mc. Hristofor și a Aducerii moaștelor Sf. Nicolae la Bari. La momentele rânduite din slujbă, Diac. Andrei Cristian Sava a primit de la Preasfinția Sa…
Peter Peterson, generos promotor al artei sacre ortodoxe și susținător al bisericilor, a fost prohodit sâmbătă de un numeros sobor de clerici condus de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, la Biserica „Sf. Anton” – Curtea Veche din Capitală. Ierarhului i-au fost alături în slujire clerici din Administrația Patriarhală, din Administrația eparhială a Arhiepiscopiei…
La Penitenciarul Bacău se desfășoară, în perioada 8 mai–26 iunie 2026, proiectul cultural-catehetic „Femeia și libertatea sufletului”, dedicat femeilor private de libertate. Desfășurat în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar în Patriarhia Română, proiectul urmărește sprijinirea dezvoltării spirituale și morale a participantelor prin activități centrate…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanțe sâmbătă, la slujba de înmormântare a domnului Peter Peterson, colecționar de artă sacră românească și convertit la Ortodoxie. Preafericirea Sa amintește că „el a constituit o colecție muzeală foarte reprezentativă pentru arta veche românească, cu lucrări realizate în perioada secolelor XIV –…
Sâmbătă ne amintim că se împlinesc 27 de ani de la începutul uneia dintre cele mai importante vizite din istoria recentă a României: călătoria apostolică a Papei Ioan Paul al II-lea în țara noastră, desfășurată în perioada 7–9 mai 1999. A fost pentru prima dată când un papă al Romei vizita o țară majoritar ortodoxă,…
Sâmbătă se împlinesc 76 de ani de când ministrul francez de externe Robert Schuman propunea plasarea producției de cărbune și oțel a Franței și Germaniei sub autoritatea unei instituții comune, deschisă și altor state europene. Propunerea s-a concretizat rapid, în 1951fiind semnat Tratatul de la Paris, prin care a fost înființată Comunitatea Europeană a Cărbunelui…
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, au oficiat vineri seară rânduiala citirii Stâlpilor pentru domnul Peter Peterson, colecționar de artă sacră convertit la Ortodoxie după stabilirea în România. Ceremonia a avut loc la Biserica „Sf. Anton” – Curtea Veche din Capitală. „Ne despărțim de…