Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Părintelui Mihai Marian Băzăvan (1951–2026) oficiată vineri la Biserica „Înălțarea Domnului” din Ploiești.
„Părintele Mihai Marian s-a evidențiat prin dragostea față de credincioșii nevoiași, sprijinind deopotrivă tinerii și bătrânii, și ca părinte duhovnicesc a sute de credincioși”, a transmis Patriarhul României.
„S-a dovedit un preot evlavios, respectat și apreciat de credincioși și confrați, un om comunicativ, înzestrat cu o percepție fină a valorilor comunitare.”
Patriarhul Daniel a menționat și realizările edilitar-gospodărești ale Părintelui Mihai Marian Băzăvan. Mesaj integral:
Părintele Mihai Marian Băzăvan (1951–2026), preot evlavios și bun gospodar
Am primit cu profundă întristare vestea trecerii din această viață a Părintelui Mihai Marian Băzăvan, preot pensionar, îmbisericit la parohia Înălțarea Domnului, din municipiul Ploiești, Protoieria Ploiești Sud, care a slujit cu vrednicie Biserica noastră vreme de 50 de ani.
Părintele Mihai Marian s-a născut în data de 21 noiembrie 1951, fiind fiul binecredincioșilor creștini Petre și Steliana, care i-au sădit adânc în suflet temeliile credinței strămoșești.
După absolvirea cursurilor Colegiului Național „I.L. Caragiale” din Ploiești (1965–1969), unde și-a format o solidă cultură generală, tânărul Mihai Marian Băzăvan și-a urmat cu stăruință vocația teologică, înscriindu-se, în anul 1970, la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu, pe care l-a absolvit în vara anului 1974, pregătindu-se temeinic pentru marea misiune ce avea să vină.
În plan personal, viața sa a fost binecuvântată prin căsătoria, în anul 1976, cu domnișoara învățătoare Larisa Dobrescu, Dumnezeu dăruind familiei lor trei băieți: Mihai Claudiu, Gabriel Laurențiu și Ioan Olivian, dintre care primii doi au devenit slujitori ai Bisericii, urmându-și tatăl. Tânărul teolog Mihai Marian a fost hirotonit preot în data de 5 decembrie 1976, de către Preasfințitul Părinte Roman Ialomițeanul.
Și-a început activitatea pastorală ca preot paroh la Parohia Fundeni, din Protoieria Vălenii de Munte (1976–1986), continuând apoi la Parohia Sfânta Treime din Ploiești (1986–1990) și, ulterior, la Parohia Înălțarea Domnului din Ploiești (1990–2016).
Sosirea sa în aceste parohii a marcat perioade de intensă activitate spirituală și administrativă. Spiritul său gospodăresc l-a îndemnat să se ocupe îndeaproape de latura edilitară: a construit din temelii biserica din Coada Malului (filia Parohiei Fundeni), a renovat biserica parohială din Fundeni, a demarat construirea capelei Parohiei Sfânta Treime din Ploiești și a ridicat din temelii ansamblul Parohiei Înălțarea Domnului din același municipiu, care cuprinde biserica, casa parohială și capela mortuară.
Toate aceste osteneli au fost încununate prin slujba de târnosire a acestei biserici, în data de 2 iulie 2006. În plan social-filantropic, Părintele Mihai Marian s-a evidențiat prin dragostea față de credincioșii nevoiași, sprijinind deopotrivă tinerii și bătrânii, și ca părinte duhovnicesc a sute de credincioși.
Pentru întreaga sa activitate și dăruire, a fost distins cu rangul de iconom stavrofor și cu Ordinul patriarhal „Sanctus Stephanus Magnus”. După o slujire neobosită de o jumătate de veac, s-a pensionat în data de 22 noiembrie 2016. S-a dovedit un preot evlavios, respectat și apreciat de credincioși și confrați, un om comunicativ, înzestrat cu o percepție fină a valorilor comunitare.
În aceste momente de întristare pentru familia îndoliată, pentru credincioșii pe care i-a păstorit și pentru toți cei care l-au cunoscut, ne rugăm Domnului Iisus Hristos să odihnească sufletul slujitorului Său, Mihai Marian preotul, în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru familia îndoliată,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa foto: Biserica Înălțarea Domnului/ Eroilor – Ploiești





