Marți se împlinesc 96 de ani de la nașterea arhimandritului Ioanichie Bălan, cunoscut duhovnic al ortodoxiei românești și un mare călugăr cărturar de la Mănăstirea Sihăstria. Părintele Ioanichie Bălan s-a născut în data de 10 februarie 1930 la Stănița, județul Neamț, fiind al doilea copil din cei nouă ai părinților Constantin și Elena. După terminarea…
Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a slujit duminică în Parohia „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” – Londra (Harrow), singura care îl are drept ocrotitor pe Sfântul Ștefan cel Mare. Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord a explicat Evanghelia despre Fiul risipitor, subliniind iubirea necondiționată a lui Dumnezeu-Tatăl, Care îl așteaptă pe om cu brațele deschise, indiferent…
Patriarhul Teoctist a fost pomenit sâmbătă la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, la 111 ani de la naștere. Slujba de pomenire a fost oficiată de Arhim. Iustin Taban, consilier juridic la Sectorul Juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Arhimandritul a…
Ziua Limbii Elene este serbată anual în data de 9 februarie. În țara noastră, sărbătoarea a fost instituită prin Legea nr. 204/2018. Data a fost aleasă în amintirea poetului naţional al grecilor, Dionysios Solomos, mutat la cele veșnice în 9 februarie 1857. Prima ediție a Zilei Limbii Elene în România a fost serbată în 2019.…
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, îl cinstește ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Mucenic Nichifor, sărbătorit în data de 9 februarie. Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul (din Botez Nicolae Horia) s-a născut în data de 14 noiembrie 1967, la Brăila. A urmat cursurile Colegiului Naţional „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău și a absolvit…
Vineri a avut loc la Catedrala Patriarhală proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce. Evenimentul solemn a avut loc spre finalul Sfintei Liturghii oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Actul oficial de proclamare a canonizării sfintelor a fost prezentat de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,…
Canonizarea celor 16 Sfinte femei românce a fost proclamată vineri la Catedrala Patriarhală din Capitală. Icoanele și troparele sfintelor au fost prezentate la finalul Sfintei Liturghii, după citirea actului sinodal de proclamare a canonizării. Redăm icoanele celor 16 sfinte femei românce:
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și ceilalți membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au slujit vineri la Catedrala Patriarhală cu prilejul proclamării canonizării celor 16 Sfinte femei românce. Slujba a fost transmisă live de Trinitas TV și poate fi urmărită pe rețelele sociale ale Centrului de presă Basilica. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, moaștele…
Încheie săptămâna cu ,,Binele de știut” din viața Bisericii. Excelența în Jurnalism: Centrul de Presă Basilica a fost nominalizat la Gala Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române a fost nominalizat la Premiul special oferit de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România la Gala „Excelența în jurnalism”. Citește mai mult. Sinodul…
Episcopia Maramureșului și Sătmarului a anunțat începerea lucrărilor de construcție la Centrul de îngriji paliative „Sf. Pantelimon” de la Satu Nou de Jos, județul Maramureș. Scopul centrului este de a oferi sprijin, îngrijire și alinare persoanelor aflate în suferință și familiilor lor, în spiritul grijii și compasiunii creștine, a transmis Asociația „Filantropia Maramureșeană” . Ideea…
Asociația „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor a lansat recent proiectul social „Îmbrățișează un bunic” pentru cei care doresc să poată sprijini activitățile sociale ale organizației. Filantropia Ortodox Huși dispune de o rețea extinsă de servicii dedicate persoanelor vârstnice, precum centre de zi, cantine sociale, programul „Masa pe roți”, cămine, servicii medicale și de ambulanță. Prin…