În urmă cu 18 ani, Patriarhul Teoctist al României, a trecut în veșnicie.
Patriarhul Teoctist, pe numele laic de Teodor Arăpașu, s-a născut în data de 7 februarie 1915, în satul Tocileni din județul Botoșani, într-o familie numeroasă și credincioasă, fiind al zecelea copil al lui Dumitru și al Marghioalei Arăpașu.
Încă de mic a fost atras de viața duhovnicească, astfel că, la doar 13 ani, în 1928, a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Vorona. Trei ani mai târziu, în 1931, a continuat drumul monahal la Mănăstirea Neamț, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale ale ortodoxiei românești.
Anii de formare l-au purtat apoi la Mănăstirea Cernica, unde a absolvit Seminarul Monahal în 1940. Pe 6 august 1935 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistrița, primind numele de Teoctist. Peste doi ani, pe 4 ianuarie 1937, era hirotonit ca ierodiacon.
Teologie și filozofie
În 1940 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în 1945. În paralel, a fost implicat activ în viața bisericească, ocupând diverse funcții administrative în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
În primăvara anului 1945, pe 1 martie, a ajuns la Centrul Eparhial din Iași, unde, la doar câteva săptămâni, pe 25 martie, a fost hirotonit ieromonah.
În 1946, a fost ridicat la rangul de arhimandrit. A slujit ca preot la Catedrala Mitropolitană din Iași, iar între 1946 și 1948 a fost mare eclesiarh și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor. În acea perioadă a urmat și cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Iași, dorind să-și îmbogățească formația culturală.
La 28 februarie 1950, Teoctist Arăpașu a fost ales Episcop vicar patriarhal, primind titlul de Botoșăneanul, iar câteva zile mai târziu, pe 5 martie, a fost hirotonit în această funcție.
Pe parcursul mandatului său, a deținut și rolul de secretar al Sfântului Sinod, a fost rector al Institutului Teologic Universitar din București între 1950 și 1954 și a coordonat diverse sectoare ale Administrației Patriarhale.
Activitatea pastorală
În anul 1962 a fost numit episcop al Aradului, unde a păstorit timp de 10 ani. În această perioadă, s-a implicat în susținerea vieții monahale și în restaurarea unor lăcașuri de cult, contribuind, totodată, la consolidarea învățământului teologic din eparhie.
În anul 1973 a fost ales în funcția de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. După patru ani, în 1977, este ales în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei.
Din iulie 1980 și până în ianuarie 1982 a îndeplinit și funcția de locțiitor de Mitropolit al Ardealului.
După moartea Patriarhului Iustin (31 iulie 1986) a devenit locțiitor de Patriarh. Pe 9 noiembrie a fost ales, iar pe 16 noiembrie fost întronizat Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În anii care au urmat, Biserica Ortodoxă Română a cunoscut o perioadă de revitalizare instituțională: s-au redeschis numeroase biserici și mănăstiri, s-au reînființat facultăți de teologie, iar Biserica și-a întărit prezența în spațiul public.
Un eveniment important al patriarhatului său a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București, în mai 1999.
După 21 de ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la Domnul în data de 30 iulie 2007.
Este înmormântat la Catedrala Patriarhală din București.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro
