Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis duminică un mesaj de felicitare și binecuvântare cu ocazia împlinirii a zece ani de la sfințirea Bisericii „Sfânta Maria” a Parohiei „Buna Vestire” din München, Germania.
Patriarhul României a subliniat rolul parohiilor ortodoxe din diaspora în păstrarea identității spirituale și culturale a românilor, prin activități adresate în special copiilor și tinerilor.
„În mod deosebit, în diaspora română, parohia ortodoxă are și misiunea de a păstra și transmite noilor generații credința strămoșească, limba română și valorile spirituale ale poporului nostru”.
„Parohia Buna Vestire a devenit, de-a lungul timpului, o adevărată familie duhovnicească pentru numeroși credincioși ortodocşi români stabiliți, temporar sau definitiv, în zona Bavariei, din Germania”, a transmis Preafericirea Sa.
Textul integral:
Biserica Sfânta Maria din München – loc al comuniunii, al mărturisirii credinţei şi al păstrării identităţii româneşti
Aniversarea sfinţirii unui locaș de cult reprezintă un prilej de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra unei comunități, dar și un moment de pomenire cu evlavie a tuturor celor care, prin credință, rugăciune, jertfelnicie și statornicie, au contribuit la zidirea și înfrumusețarea acestuia.
Istoria Parohiei ortodoxe române Buna Vestire din München este o mărturie luminoasă despre dorința românilor aflați departe de țară de a-și păstra credința ortodoxă, limba și identitatea spirituală şi culturală. Înființată la data de 22 septembrie 1979 și recunoscută oficial de autoritățile germane în anul 1986, Parohia Buna Vestire a devenit, de-a lungul timpului, o adevărată familie duhovnicească pentru numeroși credincioși ortodocşi români stabiliți, temporar sau definitiv, în zona Bavariei, din Germania.
Prin osteneala preoților slujitori, a membrilor Consiliului parohial și Comitetului parohial și a credincioșilor darnici şi harnici, comunitatea a depășit dificultățile începutului și a dobândit un spațiu propriu pentru rugăciune, educație spirituală și comuniune. Achiziționarea și transformarea fostei gări din Fasangarten într-un centru parohial, binecuvântat și inaugurat la data de 26 septembrie 2010, constituie un exemplu de responsabilitate pastorală și de împreună-lucrare rodnică.
Încununarea acestor eforturi o reprezintă construirea bisericii Sfânta Maria, din lemn, în tradiționalul stil arhitectural românesc maramureşean. Începând cu data de 1 decembrie 2015, aceasta a devenit locașul permanent de rugăciune al comunității, iar la data de 11 septembrie 2016 a fost sfințită de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în prezența unui număr mare de credincioși.
Biserica este, în același timp, casa lui Dumnezeu și casa comunității. În Biserică, omul Îl întâlnește pe Hristos Cel răstignit și înviat, primește iertarea păcatelor, pacea sufletului și arvuna vieții veșnice. Tot în Biserică, bucuriile personale devin bucurii ale întregii comunități, iar încercările fiecăruia sunt purtate prin rugăciunea și solidaritatea tuturor.
În mod deosebit, în diaspora română, parohia ortodoxă are și misiunea de a păstra și transmite noilor generații credința strămoșească, limba română și valorile spirituale ale poporului nostru. De aceea, apreciem activitățile catehetice, educaționale, culturale și sociale desfășurate în cadrul Parohiei Buna Vestire: lucrarea Școlii parohiale, pusă sub ocrotirea Sfintei Anastasia Șaguna, activitatea corului mixt Agapia, întâlnirile dedicate copiilor și tinerilor, conferințele, concertele și celelalte inițiative prin care este întărită comuniunea între românii din München.
Toate aceste lucrări arată că o parohie vie nu se limitează la zidirea și întreținerea unui locaș de cult, ci cultivă permanent comuniunea dintre generații, educația creștină a copiilor și tinerilor, întrajutorarea frățească și mărturisirea credinței prin fapte bune.
La acest moment aniversar, îl felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale și de Nord, și pe Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, și pe toți preoții care au slujit această comunitate de-a lungul timpului, pomenind cu recunoștință lucrarea vrednicilor slujitori trecuți la Domnul și cinstind osteneala celor aflați în viață.
Apreciem în mod deosebit îndelungata și rodnica păstorire a Părintelui Protoiereu Simion Felecan, precum și activitatea actualului paroh, Părintele Protoiereu Alexandru Nan, protopop al Bavariei de Sud, care continuă și dezvoltă lucrarea pastorală, misionară, educațională și culturală a parohiei.
De asemenea, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la sfințirea bisericii Sfânta Maria din München, adresăm tuturor clericilor și credincioșilor Parohiei ortodoxe române Buna Vestire alese felicitări, împreună cu părintești binecuvântări și doriri de sporire în credință și în lucrarea folositoare Bisericii și comunității românești din Bavaria.
Felicităm pe membrii Consiliului și Comitetului parohial, pe ctitorii, binefăcătorii, profesorii, coriștii, voluntarii, copiii, tinerii și pe toţi credincioșii care contribuie la viața și misiunea acestei comunități.
Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Păstorul Cel Bun, să ocrotească Parohia ortodoxă română Buna Vestire din München, să răsplătească jertfelnicia ctitorilor și binefăcătorilor ei și să dăruiască tuturor clericilor și credincioșilor sănătate şi bucurie, pace și mult ajutor în săvârșirea faptelor bune.
Cu părintească binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române














