Cinstitul cap al Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat de la Mănăstirea Neamț va fi dus în pelerinaj la Parohia Coșnea din județul Bacău, în perioada 30 august – 1 septembrie.
Pelerinajul este organizat cu ocazia hramului și a resfințirii lăcașului de cult la finalul lucrărilor de renovare și reabilitare.
Primirea raclei cu cinstitele moaște va avea loc duminică, 30 august, la ora 18:00. Ziua de luni va include slujbe atât dimineața, cât și seara: utrenie, acatist și liturghie, începând de la ora 08.00, iar vecernia de la ora 18.00.
Marți, 1 septembrie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va resfinți biserica și va celebra Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea se va încheia cu slujba de Tedeum pentru începutul noului an bisericesc și binecuvântarea elevilor pentru noul an școlar.
Parohia Coșnea îl are drept ocrotitor pe Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul, sărbătorit în data de 1 septembrie.
Sfântul Simeon cel din Muntele Minunat
Sfântul Simeon (†592) s-a născut în Antiohia Siriei şi a trăit pe vremea împăratului Iustinian (527-565). Încă de la şase ani, după ce tatăl său a murit în timpul unui cutremur, a mers cu binecuvântarea mamei lui, Sfânta Marta, în Seleucia, ca ucenic al unui pustnic virtuos, Ioan de la Muntele Pilasa.
În anul 526, Simeon, dorind să-şi potolească toate pornirile trupului, a ales să se urce în vârful unui stâlp, unde a stat sub cerul liber timp de 66 de ani, neputând să doarmă, ci doar aţipind puţin şi rugându-se neîncetat.
Sfântul Simeon a trecut la Domnul la vârsta de 85 de ani, fiind serbat în data de 24 mai. Cinstitul său cap se află la Mănăstirea Neamţ.
Foto credit: Doxologia





