Calendar Ortodox, 24 mai

Sf. Mărt. Blandina de la Iași

Roaba lui Dumnezeu Blandina Gobjilă s-a născut la 24 februarie 1906, în satul Grușenți-Chelmești din Basarabia, din părinți binecredincioși, preotul Zaharia și Serafima, care, încă din pruncie, au sădit în inima ei smerenia și dragostea pentru sfintele slujbe. De aceea, cu multă râvnă mergea la biserică, se ostenea în lăcașul Domnului, cânta la strană și citea din cărțile sfinte, deprinzând rugăciunea, care o va însoți toată viața.

Căsătorindu-se cu un bărbat dreptcredincios, Gheorghe Gobjilă, fiu de preot, și-au trăit viața de familie cu înțelepciune, în tihnă și bucurie, păzind poruncile lui Dumnezeu. Au fost binecuvântați cu un fiu, Vladislav-Slavcic, pe care l-au crescut în frica de Dumnezeu.

După anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, prigoana bolșevică s-a năpustit asupra intelectualilor și a familiilor înstărite. În anul 1941 a fost arestată împreună cu soțul ei și trimisă în exilul cumplit din Siberia, unde a îndurat ani de temniță și muncă silnică, foametea, frigul, batjocura și moartea nedreaptă a soțului iubit, Gheorghe.

Fiind în închisoare, i s-a arătat în vis Domnul Iisus Hristos răstignit, spunându-i: „Vezi cât sufăr și Eu pe nedrept, nevinovat fiind?”, iar această vedenie a purtat-o în suflet toată viața, ca dar de la Dumnezeu, căci i-a adus multă liniște, putere și mângâiere în încercările prin care a trecut. Întru răbdare a fost mai presus decât mulți; a slujit bolnavilor, a botezat prunci în ascuns, a mângâiat pe cei deznădăjduiți și întemnițați și a rostit rugăciuni neîncetate în mijlocul suferinței.

Cu smerenie a spălat podelele în spitale și a fost ostenitoare în fabrici și pe câmpuri, dar în taină lucra și în ogorul Domnului. Deși a pătimit multe suferințe în trup, sufletește s-a odihnit prin cuvintele pe care le punea la inima ei: „Toate sunt în mâna lui Dumnezeu. Din moarte face viață și invers.” A viețuit mulți ani alături de maici și preoți deținuți, unde se făceau slujbe în taină, cu lacrimi și cu foc lăuntric.

În anul 1949 a fost eliberată, dar a fost silită să rămână în Siberia, într-un sat îndepărtat, unde a primit-o în grijă pe mama sa și a trăit în osteneală și rugăciune, până la moartea acesteia. Apoi, prin pronia Domnului, după 15 ani de chin în Siberia, în 1957 a reușit să vină în România, la Iași unde și-a găsit bună ocrotitoare și ajutătoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, pe care o cinstea cu multă evlavie, alături de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Abia ajunsă în țară, scăpând cu ajutorul lui Dumnezeu de greaua și îndelunga prigoană, avea să primească în scurt timp o altă sabie trecând prin inima sa, cu atât mai dureroasă cu cât aceasta venea prin mâna fiului ei. Acesta i-a spus că îi dă timp trei zile ca să aleagă între mărturisirea credinței și rămânerea în casa lui. Însă îndată Sfânta a răspuns: „Voi mie să nu-mi dați trei zile ca să-L aleg pe Dumnezeu. Eu pe Dumnezeu Îl am întotdeauna. Eu de orice mă lepăd, dar de Dumnezeu nu mă lepăd! Nu trebuie să mă gândesc trei zile, vă spun acum: dacă nu se poate să fiu şi cu Dumnezeu şi cu voi, atunci Îl aleg pe Dumnezeu.”

Viețuirea ei a fost asemenea unei monahii: în fiecare zi, din zori și până în seară, era la Catedrala Mitropolitană, ștergea icoanele, făcea curățenie și se nevoia cu smerenie în post, în rugăciuni cu lacrimi și milostenie. Noaptea, în casa credincioșilor unde era găzduită, citea miezonoptica, psalmi și acatiste.

Celor care o judecau pentru viața smerită pe care din dragoste pentru Hristos a ales să o ducă,  le răspundea cu seninătate: „Mie nu îmi este rușine să spăl picioarele Mântuitorului Hristos”. Mulți o treceau cu vederea, dar cei mai credincioși au văzut în ea o femeie sfântă, ascunsă ochilor lumii, dar cunoscută lui Dumnezeu.

Într-o noapte a visat-o pe Sfânta Parascheva, care i-a zis: Nu te îngrijora, eu voi fi cu tine. Altădată, fiind necăjită că Irina, fata băiatului ei, va rămâne nebotezată, într-o noapte a visat-o pe Sfânta Parascheva spu-nându-i: Blandina, nu te îngrijora de nepoata ta, va fi botezată și ocrotită de mine, numai tu în fiecare zi să pui o lumânare la capul meu pentru ea, ca să primească lumina lui Hristos.

Într-adevăr, după o lună nepoata i-a fost botezată printr-o altă minune neașteptată. Altă dată, iarăși Cuvioasa Parascheva i s-a arătat în vis și i-a dat poruncă să scrie toate minunile făcute de ea; Blandina a însemnat 29 de minuni săvârșite de Cuvioasă cu unii oameni, mai ales tineri ce se rugau cu credință.

Odată, fiica unei doctorițe din Iași a căzut la un examen și era amenințată să rămână repetentă. A venit mama ei la Blandina și i-a spus necazul ei. Blandina s-a rugat Sfintei Parascheva cu lacrimi: Tu știi, Sfântă Parascheva, cât de mult m-a ajutat doctorița pe mine, te rog ajut-o și tu pe ea, că eu nu pot. Noaptea a visat-o pe Sfânta Parascheva, care i-a zis: Eu ți-l trimit pe fiul tău, care-i prieten cu profesorul fetei, să vorbească el cu profesorul s-o mai examineze o dată, iar eu o voi ajuta la examen. După două zile, a venit Vladislav de la București, nechemat, a aranjat toate și fata a luat examenul.

Tot la Arad, la unchiul ei, a avut parte de o minune cu Sfântul Dimitrie Basarabov. Într-o zi a început să o doară mâna stângă, așa de tare, că nu putea lucra nimic. N-a spus unchilor ei nimic, dar mereu se ruga Maicii Domnului să-i vindece mâna ca să poată lucra, să-i poată ajuta pe bătrâni și să nu mănânce pâinea degeaba. Într-o noapte simte că cineva îi mângâie mâna ei bolnavă. S-a speriat și, întrebându-se cine este, a primit răspuns: Eu sunt Sfântul Dumitru din București. Și de atunci nu a mai durut-o mâna aceea. Pe Sfântul Dimitrie Basarabov, Blandina îl cinstea foarte mult.

În anul 1967, Sfânta s-a îmbolnăvit de cancer, dar în două luni s-a vindecat. În decembrie 1969, s-a îmbolnăvit din nou. Își dorea să treacă la cele veșnice între Paști și Înălțarea Domnului, ca să i se cânte Hristos a înviat! Dumnezeu i-a împlinit această dorință. S-a mutat la Domnul la 24 mai 1971, înainte de Înălțarea Domnului.

La înmormântarea sa, biserica s-a umplut de preoți și de popor, oameni din toate categoriile sociale, care i-au cunoscut dragostea și căldura sufletească și care îi dăduseră numele de mama Blandina. Fiul ei, văzând mulțimea de oameni care a venit să o prohodească, a fost cuprins de durere și pocăință, rostind cu lacrimi: „Am avut o mamă sfântă.”

Pilda vieții ei este o comoară duhovnicească pentru cei care-L caută pe Dumnezeu în smerenie, în tăcere, în suferință și în slujire tainică. Nu a fost învățătoare doar prin cuvânt, ci mai ales prin felul ei de trăi. Deși nu a suferit martiriul, a fost muceniță în duh și, cu toate că nu a fost călugărită, a trăit ca o monahie.

Pentru aceasta, pe mama Blandina, ostenitoarea cea neobosită a lui Hristos, o pomenim astăzi cu credință și cu evlavie, ca pe una ce s-a arătat pildă de jertfă și mărturisire, lumină în întunericul vremurilor și blândețe în furtuna prigoanei.

Pentru ale ei sfinte rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Tropar Glasul 3

Întreaga ta viață, fericită  Blandina, a fost  plină de necazuri, suferințe și prigoană; căci drumul spre locuința ta din ceruri a trecut prin temnițe, chinuri și sărăcie. Pentru aceasta, Hristos Dumnezeu te-a făcut vrednică de lumina cea neînserată a Împărăției Sale și rugătoare pentru sufletele noastre.

Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat

Sf. Cuv. Simeon cel din Muntele Minunat s-a născut în Antiohia Siriei în anul 521. Încă de la şase ani, după ce tatăl său, Ioan, a murit în timpul unui cutremur, cu binecuvântarea mamei sale, Sfânta Marta (pomenită la 4 iulie), a mers în Seleucia, pustnicind în muntele Pilasa.

Descoperind pe vârful muntelui o mănăstire al cărei egumen era stâlpnic, cu numele Ioan, a deprins de la el pravila vieţii de stâlpnic.

Şi, nădăjduind tânărul Simeon să urmeze părintelui său, se trudea în priveghere necontenită, în rugăciune stăruitoare şi în post neîntrerupt. Şi se arăta atât de blând încât şi fiarele cele sălbatice veneau la el, fără teamă, şi îl urmau, ca nişte mieluşei.

Acolo a început a se deprinde cu viaţa călugărească cea grea şi cu răbdarea. Deseori, avea dumnezeieşti arătări, care-l îndemnau să facă faptele cele bune şi de cele rele să fugă. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea tămăduirii bolilor.

Fiindu-i tulburată liniştea, de vreme ce mult popor venea la el, a primit poruncă să meargă la Muntele Minunat, într-un loc înalt şi stâncos, unde a zidit o mănăstire, cu ajutorul celor tămăduiţi, şi acolo vieţuia în linişte.

Şi, fiind sfinţit preot, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, primea de la înger pâine cerească, din care gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de nicio altă hrană pământească.

La Muntele Minunat a continuat să ducă o viaţă aspră, urcându-se în vârful unui stâlp. Şi stătea în picioare, sau rezemat de îngrăditura ce şi-o făcuse în jurul său, sub cerul liber, şi iarna, şi vara. Şi a trăit în această luptă şi răbdare, peste firea omenească, vreme de 66 de ani, neputând să doarmă, ci doar aţipind puţin şi rugându-se fără odihnă.

Pentru viaţa lui plină de sfinţenie, a fost cinstit de toţi creştinii ortodocşi. El a trecut la cele veşnice, în vârstă de 71 de ani, în 24 mai 592.

El trebuie deosebit de celălalt Sfânt Simeon, tot stâlpnic, pomenit la 1 septembrie, care a trăit mai înainte, între anii 388-459, şi a cărui mănăstire se afla aproape de Alep (astăzi în Siria).

Sfântul Cuvios Simeon a alcătuit mai multe scrieri: scrisori şi cuvinte duhovniceşti, tropare şi rugăciuni, din care o parte s-au păstrat până astăzi. Mănăstirea sa, aflată nu departe de Antiohia (astăzi în Turcia), locuită mai ales de călugări georgieni, şi-a continuat existenţa, în ciuda deselor năvăliri ale păgânilor, până în veacul al XIII-lea.

Moaştele sale au fost aduse mai târziu în Imperiul bizantin, iar cinstitul său cap a ajuns în Moldova, fiind aşezat în Mănăstirea Neamţ de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504).

Pentru rugăciunile Cuviosului Simeon, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Tropar Glasul 1

Al răbdării stâlp ai fost râvnind cuvioase, părinţilor celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui losif întru ispite şi vieţii celor fără de trup fiind în trup. Simeoane părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Mineiul mai menționează la această dată și pomenirea: Sf. Mc. Meletie Stratilat, Ioan, Ștefan, Serapion Egipteanul și Calinic vrăjitorul; și a celor 12 comiți și tribuni, și a celor trei femei: Marchiana, Paladia și Sosona, și a celor doi prunci: Chiriac și Hristian, și a tuturor celor 11.208 mucenici.

Sursă imagine: Doxologia