Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, i-a pomenit joi, la Timișoara, pe eroii căzuți în Revoluția din anul 1989. Slujba de pomenire a reunit, într-un gest colectiv de reculegere, clerici de la Centrul Eparhial și de la Catedrala Mitropolitană, oficialități și membri ai familiilor îndoliate, care au pierdut persoane apropiate în zilele sângeroase din decembrie 1989.…
Reconstrucția bisericii românilor ortodocși din Vichy, Franța, a început cu ajutorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, dar este nevoie de fonduri suplimentare, edificiul urmând să fie reconstruit de la zero după demolarea controlată realizată în octombrie-noiembrie 2025. De aceea, luna aceasta, românii din Franța strâng fonduri pentru a începe lucrările de construcție propriu-zisă. Campania se…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a serbat onomastica joi, în ziua de pomenire a Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, prilej cu care a vorbit despre isihasm ca dăruire de către Dumnezeu a luminii nevăzute celor care Îl cheamă, precum și despre paraclisul de la demisolul Catedralei Naționale, pus sub ocrotirea Sf. Cuv. Daniil Sihastrul. Ceremoniile, moderate de…
Versiunea în limba engleză a site-ului oficial al Patriarhiei Române a fost lansat joi, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Platforma facilitează accesul publicului internațional la viața, activitatea misionară și pastorală din Patriarhia Română. Biserica și lumea contemporană Prezentarea a fost făcută de către arhim. Augustin Coman, consilier patriarhal coordonator la Sectorul relații…
Trinitas Film a fost lansat oficial joi, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Este prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume. Trinitas Film este platforma oficială de streaming a Televiziunii Patriarhiei Române și oferă acces la o vastă arhivă de producții audiovizuale cu caracter religios, cultural și educațional, realizate în ultimii…
Parohia românească din Birmingham, Marea Britanie, a oferit daruri pentru 470 de copii vulnerabili social din județul Botoșani, în luna decembrie. Campania intitulată „Ghete calde pentru iarnă” a fost realizată prin implicarea comunității parohiale și a Asociației „Nectarie și Prietenii” din Botoșani. Copiii au primit daruri și articole de încălțăminte adecvate pentru sezonul rece. Demersul…
Mai multe coruri de colindători au adus vestea Nașterii Domnului la Centrul Bisericesc din München, sâmbăta trecută. Festivitatea s-a intitulat „Alaiului Colindătorilor” și a ajuns la a patra ediție. Evenimentul a început în prima parte a zilei cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Sofian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Preasfințitul…
Trei coruri au dăruit bucurie publicului miercuri seară, la concertul caritabil de colinde „După datini colindăm”, organizat anual de Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO). La rândul lor, membrii publicului au dăruit speranță donând pentru terapia genetică a copiilor Ioan și Teodor, doi frați care pot fi salvați prin administrarea câte unei doze unice dintr-un tratament…
Două cărți dedicate Centenarului Patriarhiei Române și Catedralei Naționale au fost lansate joi, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a prezentat cele două cărți ca fiind procesul prin care „slujirea a devenit zidire, iar memoria s-a transformat în faptă”. Lansarea de carte s-a desfășurat în contextul aniversării onomasticii…
Episcopul Mihail al Australiei și Noii Zeelande a transmis un mesaj de solidaritate și rugăciune după tragedia de la Bondi Beach, Sydney, îndemnând la pace, respect reciproc și dialog interreligios în societatea australiană. În mesajul transmis după atacul armat care s-a soldat cu 15 morți și peste 20 de răniți, Preasfinția Sa a arătat că…
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a participat marți la Serbarea de Crăciun a Seminarului Teologic din Galați, unde, la final s-a alăturat colindătorilor de pe scenă în vestirea bucuriei prilejuite de Nașterea Domnului. De asemenea, ierarhul a dialogat cu elevii, i-a felicitat pentru munca depusă și le-a oferit daruri. Evenimentul s-a desfășurat la Teatrul…
Voluntarii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Iași au dăruit marți 500 de ursuleți copiilor internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, în cadrul campaniei caritabile „Moș Crăciun la copiii din spitale”. Prin colinde și daruri, tinerii voluntari au adus un strop de bucurie micilor pacienți, fiecare copil primind câte un…
Ziua Internațională a Migranților este marcată anual în data de 18 decembrie. Tema anului 2025 este „Marea mea poveste: culturi și dezvoltare”, care evidențiază rolul experiențelor personale ale migranților în conectarea comunităților, îmbogățirea culturală și susținerea dezvoltării la nivel global. Potrivit datelor furnizate de Divizia pentru Populație a Departamentului ONU pentru Afaceri Economice și Sociale…
Episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților îl cinstește ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Mucenic Sebastian. Sfântul Sebastian, cinstit în data de 18 decembrie, a fost un nobil credincios care îi ajuta pe creștinii persecutați. S-a născut în secolul 3 în oraşul Narbona din Galia (Franţa de astăzi), dar a crescut în Mediolan (Milan – Italia)…
Ai un minut? Atât îți ia să parcurgi 5 știri esențiale publicate ieri pe Basilica.ro. Hristos, colindător în lume, vine la noi sub chipul oricărui om, scrie Patriarhul Daniel în Pastorala de Crăciun Preafericitul Părinte Patriarh Daniel scrie în Pastorala de Crăciun din acest an despre „Hristos, Călătorul și Pelerinul, Care colindă pretutindeni pentru a…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, s-a aflat marți și miercuri la Chilia „Sf. Ipatie” a Mănăstirii Vatoped din Sf. Munte Athos, unde a oficiat, împreună cu părinți athoniți, Privegherea și Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Gheorghe de la Cernica, precum și o slujbă de pomenire pentru Arhim. Dometie Trihenea, fost stareț al Mănăstirii…
În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Irineu al Olteniei îi îndeamnă pe credincioși la rugăciune pentru cei aflați în suferință și la păstrarea speranței aduse de Nașterea Domnului, în contextul provocărilor lumii contemporane. „În această zi, când privim icoana Nașterii Domnului, să ne rugăm în mod special pentru frații noștri care sunt în războaie și pentru…
Potrivit unei statistici publicate de Wikimedia, pagina Wikipedia despre Catedrala Națională a înregistrat aproape 86.000 de vizualizări în luna octombrie, devenind cea mai citită pagină a enciclopediei online în acea perioadă. Interesul ridicat a fost generat de sfințirea picturii Catedralei Naționale, eveniment care a avut loc în data de 26 octombrie și care a atras…
„Vreau să vă felicit pentru faptul că rămâneți atașați de România – și aici e foarte importantă Biserica – și eu cred că reprezentați un potențial uriaș pentru România”, a subliniat marți Președintele României, Nicușor Dan, la întâlnirea cu românii din Marea Britanie. Întâlnirea a avut loc la Ambasada României din Londra, în cadrul unui…
Peste 1500 de persoane din țară și din diaspora au participat la Conferința Internațională „Interculturalitate și interreligiozitate: perspective și practici în spațiul educațional”. Conferința s-a desfășurat exclusiv online, în perioada 10-12 decembrie, iar în fiecare seară au fost susținute câte nouă prezentări, urmate de sesiuni de dialog și dezbateri. Agenda a inclus intervenții ale unor…