Flux de știri
Trei lucruri despre adicții. Atelier de formare la ASCOR Iași
Încă 12 tone de ajutoare ale Bisericii au ajuns la ucrainenii și românii din Bucovina de Nord
Familiile cu posibilități materiale reduse din trei parohii prahovene au primit ajutor de la voluntarii Catedralei Naţionale
Episcopia Caransebeșului a trimis 16 tone de ajutoare umanitare către Ucraina
La Suceava, preoții și voluntarii sunt pregătiți să prevină traficul de persoane în rândul refugiaților din Ucraina
Sunet de clopot în Penitenciarul Rahova. Și persoanele private de libertate se pregătesc de Sfintele Paști
Patriarhia Română a trimis 15 tone de ajutoare la Kiev. Vor ajunge cu implicarea eparhiei Basarabiei de Sud
Misiunea Diaconia, partener într-un proiect UE de 1,3 milioane euro: Va hrăni 5.300 de persoane timp de trei ani
La biserica și centrul de recuperare inițiate de Mihai Neșu continuă și lucrările, dar și nevoia de sprijin
O parohie clujeană a organizat concert caritabil pentru construirea aşezământului de copii
Părintele Dan Damaschin mai are de îmbrăcat aproape 5.000 de copii din familii numeroase
Clericii și credincioșii bihoreni oferă ajutor refugiaților din Ucraina
Episcopia Hușilor a trimis un nou transport umanitar către Ucraina
O parohie din Iași va oferi daruri pascale pentru 100 de familii, inclusiv de refugiați, și pentru pacienții unui spital
Parohia „Sf. Antonie” din Viena a oferit peste o tonă de ajutoare pentru refugiații din Transcarpatia ucraineană
Românii din țară și diaspora trimit, cu implicarea eparhiei Basarabiei de Sud, ajutoare pentru românii din Ucraina
Efectele „Lunii pentru viață”: Aparatură de 10.000 de euro pentru Maternitatea din Bacău
O casă pentru Iulica: Episcopul Visarion a sfințit casa dăruită de o parohie tulceană unei familii defavorizate
Centrul Sf. Alexandra: De la dezastrul unei mutări neașteptate la un sediu în centru, minunile se întâmplă prin oameni
Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu se implică în combaterea fenomenului de tip bullying din şcoli
Sănătate pentru sate: Peste 100 de copii dintr-un sat sibian au beneficiat de consult stomatologic gratuit
Clerici din Protopopiatul Roman au donat sânge. „Un strop de sânge o șansă la viață”
Clerici și medici creștini au mers cu o caravană medicală într-un sat din Protoieria Brăila
PS Timotei Prahoveanul i-a vizitat pe refugiaţii ucraineni găzduiţi de parohii ilfovene
Douăzeci de preoţi băcăuani devin consilieri în domeniul adicțiilor prin Federaţia Filantropia
Gest frumos la finalul Lunii pentru viață: Ajutoare pentru mamele defavorizate de la maternitatea din Bacău
Arhiepiscopia Sucevei a trimis al șaptelea transport umanitar în Ucraina: A ajuns în Bucovina de Nord
Două parohii bucureştene sprijină beneficiarii Centrului pentru copii „Sf. Stelian” din Urlați
Episcopul Antonie a înmânat în Protopopiatul Bălți ajutoare oferite de organizația unui basarabean din București
Grădinița „Episcop Gurie Georgiu” va funcționa din toamnă la Deva
Voluntarii Catedralei Naționale reiau Campania „Prevenție și Educație pentru Sănătate” după doi ani de pandemie
Patriarhia Română trimite ajutoare pentru refugiații găzduiți în eparhiile Chișinăului și Bălților
Campania „Sănătate pentru sate” a Voluntarilor Catedralei Naționale continuă: județul Prahova
Protopopul de Tecuci a binecuvântat noua maternitate din oraș și le-a oferit proaspetelor mame produse pentru copii
În imagini: Trei localități din eparhia Sălajului au organizat Marșul pentru viață 2022
În sprijinul refugiaților: Federația Filantropia a pus la dispoziția Vicariatului Ortodox Ucrainean două autovehicule
Mobilizare în Mitropolia Basarabiei pentru refugiații ucraineni
Un nou transport umanitar al Patriarhiei Române a ajuns în Republica Moldova, la Cahul
„Nu putem să fim indiferenți la suferința semenilor”. Preoți și credincioși din Protopopiatul Târgu-Mureș au donat sânge