Persoanele private de libertate în Penitenciarul Rahova se pregătesc să primească lumina Învierii la biserica unității, cu hramul „Sf. Ap. Andrei”, unde participă la slujbele zilnice și la cateheze, unde caută iertarea de păcate în Taina Spovedaniei și unirea cu Hristos prin Euharistie.
„Ca la orice comunitate ortodoxă din afara acestor ziduri, și aici, populația carcerală se pregătește pentru Săptămâna Pătimirilor”, transmit reprezentanții penitenciarului într-un comunicat de presă.
Pentru ca chemarea la slujbe să fie după tradiție, capela unității a primit recent un clopot din partea Asociației Diaconia. Clopotul a fost sfințit duminica trecută de preotul Eugen Bucur, coordonatorul clericilor de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, și de preotul capelan Cătălin Constantin Caucă.
„În fiecare dimineață, întreaga suflare este îndemnată și chemată la rugăciune prin sunetul de toacă și dangătul de clopot ce răsună între zidurile înalte, arătând că există nădejde și speranță în marea milostivire a Mântuitorului Iisus Hristos”, se mai precizează în comunicatul citat.
În această perioadă de pregătire pentru Sfintele Paști, preotul Cătălin Caucă a organizat ieșiri în comunitate cu deținuții la Catedrala Patriarhală, Mănăstirea Radu Vodă și Biserica Bucur Ciobanul. Ei au putut astfel să se roage la sfintele slujbe și să se bucure de câteva momente de libertate.
Persoanele încarcerate la Rahova au mai multe programe prin care pot lua contact cu învățătura Bisericii cum sunt „Cuvântul care zidește”, „ABC-ul credinței”, „Lăudați pe Domnul” sau „Sfinții și sfințenia”.
De asemenea, deținuții de la Rahova au avut recent ocazia unei întâlniri cu Pr. Gheorghe Tudor, Șeful Comisiei de etică de la Centrul de evaluare şi tratament al tinerilor toxico-dependenţilor „Sfântul Stelian” din Bucureşti.
Foto credit: Penitenciarul Rahova