Patriarhia Română a trimis 15 tone de ajutoare la Kiev. Vor ajunge cu implicarea eparhiei Basarabiei de Sud

Patriarhia Română a trimis la Kiev 15 tone de ajutoare umanitare în valoare de 180.000 de lei: alimente, inclusiv cozonac de Paști, produse de igienă și de necesitate. Acestea au ajuns joi la Cahul, de unde vor fi trimise spre Capitala Ucrainei prin implicarea Episcopiei Basarabiei de Sud.

Ajutoarele vor fi preluate la destinație de structurile religioase din zona Kievului, care le vor distribui celor în nevoie.

Ajutorul a fost posibil cu sprijinul financiar acordat de Arhiepiscopia Bucureștilor, Arhiepiscopia Râmnicului, Arhiepiscopia Alba-Iuliei și prin intermediul platformei ajutacubucurie.ro pentru achiziționarea de produse în beneficiul persoanelor afectate de conflictul din Ucraina.

Biserica Ortodoxă Română oferă sprijin și refugiaților din Ucraina. La sfârșitul lunii trecute, valoarea ajutoarelor pentru refugiați depășea cinci milioane de euro, o parte din aceste ajutoare ajungând și la Chișinău.

Foto credit: Sectorul Social al Patriarhiei Române

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente