Administrația Prezidențială va organiza în data de 7 mai dezbaterea intitulată „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa”. Evenimentul face parte din seria de manifestări din cadrul proiectului „Săptămâna Europeană”, organizate în perioada 5–9 mai 2026, la inițiativa Președintelui României, Nicușor Dan. Dezbaterea din 7 mai, dedicată dialogului Uniunii Europene cu Bisericile…
Moaștele Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași au fost deshumate miercuri la Cimitirul „Eternitatea” din Iași. Prezent la eveniment, PS Veniamin i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul statorniciei în credință al sfintei. Slujba solemnă a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei…
A luat ființă corul de copii al Parohiei „Buna Vestire” din Londra – Morden, a anunțat marți Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord. Potrivit Arhiepiscopiei, proiectul a început în perioada praznicului Nașterii Domnului, atunci când copiii din parohie au oferit un concert de colinde care a încântat comunitatea parohială. Acum, copiii au decis să…
Spectacolul „Despina Doamna. Cronica unui destin” revine pe scena Teatrului Național București după ce această figură istorică, soția Sf. Neagoe Basarab, a fost canonizată cu numele de Sf. Cuv. Platonida de la Argeș. Următoarea reprezentație va avea loc în data de 27 aprilie, ora 19:00, pe scena Sălii Pictură a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din…
Un volum despre activitatea transilvănenilor în Consiliul Imperial austriac a fost lansat luni la Parlamentul din Viena. Lucrarea a fost publicată în limba germană cu titlul „Transsilvanien in Wien: Die Parlamentarier aus Siebenbürgen im österreichischen Reichsrat 1863–1865”. Autorii cărții sunt dr. Ștefan-Sorin Mureșan și dr. Günther Schefbeck, iar prefața este semnată de Excelența Sa Emil…
Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat duminică Taina Hirotoniei pentru Marius-Constantin Pavel, noul paroh al comunității românești din Kaiserslautern, Germania. Credincioșii Parohiei „Sf. Mc. Gheorghe, Sf. Cuv. Parascheva și Sf. Cuv. Serafim de Sarov” au transmis mesaje adresate mitropolitului și noului paroh, subliniind importanța momentului: „Pentru noi, venirea Înaltpreasfinției Voastre…
Mănăstirea Nicula va deveni, în perioada 11-17 mai 2026, gazda celei de-a patra ediții a Masterclass-ului de Muzică Psaltică. Tema ediției din acest an, „Sfintele femei în imnografia Bisericii: repertoriu, tehnică și interpretare”, propune o explorare detaliată a contribuției feminine în spațiul liturgic, prin prisma noilor canonizări și a specificului interpretativ. Invitați de renume și…
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia va marca împlinirea a 35 de ani de la înființare printr-o serie de activități cultural-religioase, organizate în perioada 23–27 aprilie. Manifestările vor debuta joi cu vizite culturale la Muzeul icoanei și al cărții vechi Museikon, din Cetatea Alba Carolina, unde elevii seminarului vor descoperi mai îndeaproape…
La Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, a fost inaugurată miercuri Biblioteca „Magdala”, care a găzduit Simpozionul Național „Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, modelul de slujire al femeii creștine”. Manifestările culturale sunt prilejuite de hramul așezământului monahal din Duminica a 3-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe. Noua bibliotecă a fost sfințită de către Episcopul Galaction…
O expoziție caritabilă de artă sacră românească, inaugurată la finele săptămânii trecute, a atras înalți reprezentanți ai statului român și alți iubitori de frumos la Palazzo Chigi din Ariccia, Italia. Scopul evenimentului este strângerea de fonduri pentru renovarea Casei „Sf. Gheorghe”, construită de parohia ortodoxă română din localitatea Genzano di Roma. La vernisaj au vorbit…
Ministrul Culturii, Demeter Andras, a spus marți la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) că întoarcerea artefactelor dacice din Țările de Jos are o dimensiune simbolică și reface legătura dintre trecut și prezent. Ministrul a fost prezent la prezentarea artefactelor dacice – Coiful de la Coțofenești și două brățări de aur – de la…
Peste 200 de preoți din Cluj-Napoca au participat marți la conferința preoțească de primăvară, unde au fost îndemnați să treacă de la aplicarea rigidă a regulilor la o însoțire reală a familiilor creștine. Evenimentul a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a fost dedicat temei „Însoțirea pastorală a…
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni a fost adusă spre închinare, în Vinerea Luminată, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bacău. Icoana va rămâne în parohie până pe 23 aprilie, ziua de hram a Bisericii. Tradiția aducerii acestei icoane în Biserica „Sfântul Gheorghe” din Bacău a început în 2016. În fiecare an, sosirea Icoanei făcătoare de…
Municipiul Arad a găzduit marți un eveniment comemorativ dedicat filantropului Vasile Stroescu, la împlinirea a 100 de ani de la trecerea sa la Domnul. Programul a debutat la sediul Inspectoratului Școlar Județean Arad, unde a avut loc dezvelirea bustului din bronz. La ceremonie au participat Mitropolitul Ioan al Banatului și Arhiepiscopul Timotei al Aradului, împreună…
Grupul copiilor de preot din Arhiepiscopia Iașilor a ales-o ca ocrotitoare pe Sfânta Blandina, a anunțat Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei. După cinci luni de la înființarea grupului, membrii au considerat că este momentul alegerii unui sfânt ocrotitor și au ales-o pe Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași. Sfânta Blandina s-a născut în 24…
Ziua Internațională a Pământului este celebrată anual în data de 22 aprilie și a fost recunoscută oficial de Organizația Națiunilor Unite în 2009. Tema din acest an este „Puterea noastră, Planeta noastră 2”. Potrivit Earthday.org, acțiunile din 2026 evidențiază rolul esențial al oamenilor și al comunităților în protejarea mediului. În 2025, tema a fost un…
Curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale va găzdui, în perioada 23–25 aprilie, Târgul de Sfântul Gheorghe, unde producători din 15 județe vor aduce o gamă variată de produse tradiționale și locale. Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, la târg vor participa producători din județele Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Brăila, Cluj, Dâmbovița, Giurgiu, Mureș, Neamț,…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a stabilit calendarul oficial pentru înscrierea copiilor la creșă sau grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027. Potrivit MEC, procesul va debuta pe data de 18 mai 2026 cu etapa reînscrierilor și se va încheia la finele lunii august cu etapa de ajustări. Etapa de…
Nu știi de unde să începi astăzi? Ți-am pregătit o selecție de 5 știri ca să fii informat în mai puțin de un minut. Mesajul Patriarhului Daniel la Duminica Mironosițelor: Sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis marți un mesaj cu ocazia Duminicii Mironosițelor, a treia după Paști, în…
„Sfântul Gheorghe ne învață că fidelitatea față de Hristos nu se negociază, ci se trăiește cu demnitate și jertfelnicie, chiar și în fața încercărilor și a suferinței”, a spus Episcopul Visarion al Tulcii luni, la hramul parohiei românești din Uzdin, Serbia. Episcopul Tulcii a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, la sărbătoarea…