După incendiul din Soveja, trei familii vulnerabile vor primi case cu ajutorul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei

Trei familii vulnerabile, afectate de incendiul din Soveja, vor primi case noi cu ajutorul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Tragicul eveniment a avut loc la finalul lunii aprilie.

Anunțul a fost făcut miercuri de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, în cadrul unei vizite în localitatea din județul Vrancea.

Înaltpreasfinția Sa s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților locale și a analizat proiectele tehnice și planurile viitoarelor locuințe care vor fi ridicate pentru familiile rămase fără adăpost.

Fondurile necesare construirii celor trei locuințe provin din colectele organizate în toate parohiile și mănăstirile din județele Buzău și Vrancea, în duminicile din 3 și 10 mai.

Arhiepiscopul Ciprian a vizitat și zona afectată de incendiu, unde s-a întâlnit cu localnicii sinistrați și i-a încredințat de sprijinul și solidaritatea Bisericii.

Prin această inițiativă filantropică, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei urmărește să ofere un ajutor concret familiilor aflate în dificultate și să contribuie la refacerea comunității afectate de incendiu.

Vezi și:

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei


Știri recente

Spiritualitate creștină și viață sănătoasă: Program de master interdisciplinar la Facultatea de Teologie din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București organizează înscrieri, până în 17 iulie, pentru programul de master „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”, dedicat relației dintre teologie, medicină și psihologie. Programul are caracter…